Neregulile constatate în timpul controlului au ajuns pe masa procurorilor, după auditul desfășurat de Curtea de Conturi în perioada 12 ianuarie – 14 iulie 2026. Auditorii au verificat, printre altele, modul în care federația a administrat terenul primit gratuit de la stat prin Agenția Națională pentru Sport (ANS), pentru 49 de ani, „în vederea realizării unui complex sportiv”, dar transformat într-o afacere a unor persoane aflate la vârful federației. 

Loader Loading…
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

Raportul, realizat de „persoane fără competență de specialitate” 

Federația Română de Taekwondo WT contestă însă concluziile Curții de Conturi și atacă inclusiv competența și modul în care a fost realizat controlul. Reprezentanții federației susțin că raportul este „opinia unui organ consultativ al aparatului de stat”, care nu ar avea atribuții de control asupra ONG-urilor, motiv pentru care constatările auditorilor ar avea doar caracter de recomandare, potrivit unui drept la replică remis redacției.

În plus, reprezentanții FRT WT afirmă că raportul a fost „realizat marginal de persoane fără competențe în aria de specialitate a domeniului”, fiind întocmit „în mod evaziv și politic”, fără concluzii juridice și bazându-se doar pe formularea unor „recomandări”. Federația susține că raportul nu conține argumente juridice și dovezi care să demonstreze utilizarea necorespunzătoare a sumelor alocate. 

„Organul consultativ al aparatului de stat” sesizează Parchetul

Și totuși „opinia unui organ consultativ al aparatului de stat” nu a rămas doar la nivel de recomandare, așa cum remarcă federația, ci s-a transformat într-o sesizare penală remisă procurorilor.

 În sesizarea penală consultată de Libertatea, Curtea de Conturi reclamă fapte pe care le atribuie unor persoane din conducerea Federației Române de Taekwondo WT. Auditorii susțin că acestea și-ar fi încălcat atribuțiile legale sau nu și le-ar fi îndeplinit corespunzător, provocând un prejudiciu și afectând interesele statului. 

„Faptele ce fac obiectul sesizării au fost săvârşite de către persoane cu funcții de conducere din cadrul Federaţiei Române de Taekwondo WT (FRI TW), cu sediul în municipiul București, bd. Basarabia, nr. 37-39, sectorul 2, care în exercitarea atribuţiilor serviciu nu au îndeplinit actele prevăzute de lege și alte acte normative cauzând astfel o pagubă ori o vătămare a drepturilor intereselor legitime ale statului”, se arată în sesizarea penală înaintată procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 2, de către auditorii Curții de Conturi.

Prejudiciu parțial

În documentul citat, Curtea de Conturi reclamă modul în care conducerea Federației Române de Taekwondo WT ar fi administrat un teren de peste 1.000 de metri pătrați primit gratuit de la stat, prin Agenția Națională pentru Sport. Potrivit auditorilor, federația ar fi închiriat terenul către Romcris Impex SRL – societate administrată chiar de Apostol Constantin, președintele FRT WT –  și ar fi permis societății să folosească și construcția ridicată acolo, deși terenul aparține statului și fusese pus la dispoziția federației pentru realizarea unui complex sportiv. Curtea susține că, prin aceste operațiuni, un bun public ar fi fost transformat într-o sursă de venit pentru o societate privată și estimează un prejudiciu de cel puțin 54.000 de lei numai pentru anii 2024-2025.

În sesizare sunt reclamate și mai multe cheltuieli făcute din banii primiți de federație de la Agenția Națională pentru Sport. Auditorii susțin că au fost decontate cheltuieli neeligibile sau insuficient justificate, inclusiv utilități pentru spații închiriate, precum și servicii de cazare și masă pe care le consideră necuvenite. Curtea de Conturi consideră că membrii conducerii federației și-ar fi îndeplinit defectuos atribuțiile și că aceste acțiuni sau omisiuni ar fi produs un prejudiciu și ar fi afectat interesele statului.

Principalele acuzații imputate federației de Curtea de Conturi în sesizarea către Parchet

FRT WT a folosit nelegal un teren al statului primit gratuit pentru sport. 

A închiriat terenul către Romcris Impex SRL, deși federația nu era proprietara terenului și nu avea drept de dispoziție juridică. 

A constituit/recunoscut un drept de superficie în favoarea Romcris. 

A transformat un bun public destinat sportului într-o sursă de exploatare comercială privată. 

A generat un prejudiciu de cel puțin 54.312 lei statului în perioada 2024-2025, cu posibilitatea ca prejudiciul real să fie mai mare. 

A îndeplinit defectuos obligațiile legale de administrare/folosință a bunului public. 

A efectuat și raportat necorespunzător cheltuieli din fondurile ANS, inclusiv cheltuieli neeligibile. 

A plătit din bani publici utilități pentru spații închiriate. 

A decontat servicii de masă și cazare pe care auditorii le consideră neeligibile/nelegale. 

Acuzațiile cu privire la președintele federației

Auditorii arată că Apostol Constantin s-a folosit de o dublă calitate incompatibilă pentru a direcționa resurse publice către propriile afaceri. Astfel, în timp ce reprezenta interesele statului și ale sportului ca președinte al federației, el acționa în paralel ca asociat unic și administrator al firmei private S.C. Romcris Impex S.R.L.

„Este de remarcat că «Actul adițional» înregistrat sub nr. 287/15 februarie 2008, la contractul de închiriere nr. 824/03 iunie 2002, încheiat între FRT WT, în calitate de locator, și societatea Romcris Impex S.R.L., în calitate de locatar, pentru o perioadă de 49 de ani, a fost semnat, pentru societate, de către președintele Federației, domnul Apostol Constantin, în calitate de administrator al acestei societăți”, potrivit documentului înaintat procurorilor. 

Calitate dublă 

În această calitate dublă, el a semnat un act adițional nelegal pentru o perioadă de 49 de ani, stipulând „o clauză în sensul recunoașterii dreptului de superficie de către Federație în favoarea societății”.

Pe baza acestei convenții nelegitime, terenul statului din incinta CSN Sala Polivalentă a fost folosit pentru edificarea unei construcții private. În anul 2019, tot sub mandatul lui Apostol Constantin, firma sa a mers până la a efectua „intabularea dreptului de proprietate privată asupra construcției noi (complex sportiv) în Cartea Funciară”, acțiune realizată cu „încălcarea flagrantă a regimului juridic de bun public al terenului, care nu permite dezmembrarea dreptului de proprietate publică”, se arată în sesizarea penală.

Curtea de Conturi remarcă, de asemenea, deturnarea scopului inițial al terenului și însușirea necuvenită a veniturilor. Se subliniază că „conducerea federației a schimbat destinația terenului proprietate publică a statului, alocat federației în scopul construirii unui complex sportiv, transformându-l dintr-un bun acordat gratuit pentru activitate sportivă într-un obiect de exploatare economică privată”. 

Statul român, lipsit de banii care i se cuveneau

Prin această schemă, sumele provenite din chirie și servicii – care, conform legii, erau venituri bănești rezultate din folosirea terenului, cuvenite bugetului de stat – au rămas la dispoziția federației și a societății private, creând un prejudiciu direct și lipsind statul român de banii ce i se cuveneau de drept. 

În punctul de vedere remis redacției Libertatea, reprezentanții FRT WT își apără președintele și spun că ceea ce îl privește pe Apostol Constantin, federația nu admite existența vreunei ilegalități în operațiunile în care acesta apare și respinge implicit orice concluzie care ar pune sub semnul întrebării legalitatea activității sale. 

În adresa remisă redacției Libertatea, Federația Română de Taekwondo WT își apără președintele și respinge concluziile Curții de Conturi. Reprezentanții federației susțin că, dacă ar fi existat nereguli în ceea ce privește terenul și construcția, acestea ar fi fost constatate cu mult timp înainte, având în vedere că operațiunile s-au desfășurat pe parcursul a aproximativ 20 de ani. „Dacă ceva ar fi fost nelegal sau contrar procedurilor timp de 20 de ani, am fi fost sesizați, somați, chemați să dăm explicații, ceea ce nu s-a petrecut”, afirmă federația.

Federația își apără președintele

FRT WT invocă și faptul că intabularea proprietății este un act administrativ supus verificării autorităților și susține că procedurile de avizare, construire, înregistrare și intabulare au fost astfel confirmate de instituțiile statului competente. 

În acest context, reprezentanții federației resping criticile auditorilor și folosesc un limbaj extrem de dur la adresa acestora, calificându-i drept „politruci efemeri și controlori de duzină”. „Opiniile unor politruci efemeri și controlori de duzină nu ne interesează”, transmite federația, care susține că auditorii nu ar trebui să pună sub semnul întrebării o situație pe care o consideră „legitimă și legal confirmată de autoritățile statului împuternicite în acest scop”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (5)
Avatar comentarii

Bajanmihaela 15.08.2026, 03:53

Ma numesc BAJAN MIHAELA tel: 0768757032, capitan de echipa al fetelor din lotul national ce isi are sediul in Centrul Sportiv Multifunctional Kogaion – Sala Polivalenta din Bucuresti. Sunt componenta a lotului National de la varsta de 12 ani si implinesc in urmatoarele zile 24 de ani. In toata acesta perioada am locuit in Centrul sportiv. In acesta incinta alaturi de nenumarati colegi mai mari sau mai mici am fost ingrijiti, educati, am primit hrana zilnic. Odihna si refacerea confortul camerelor de 18 mp individuale cu baie proprie, iar vara sau iarna utitatiile au existat fara intrerupere. Anul precent am absolvit un curs de contabilitate, iar in acest an am absolvit Facultatea de Educatie Fizica si Sport SPIRU HARET cu nota 10(ZECE). Sunt multiplu medaliata international si European, ma antrenez pentru Jocurile Olimpice 2028 Los Angeles, Solicit sa stergeti stire ca neadevarata.

Avatar comentarii

SnacovLaurentiu 15.08.2026, 04:33

Sunt Snacov Laurentiu tel:0787549368, sunt capt. de echipa al lotului national. Am varsta de 21 de ani si am fost selectionat la varsta de 13 ani la lotul national. In acesta perioada am locuit permanent in Centru Sportiv Kogaion Sala Polivalenta din Bucuresti, eu fiind din Constanta. Sunt multiplu campion national si international, ma pregatesc pentru calificarea la Jocurile Olimpice, sunt student in anul III la UNEFS. Am citit si sunt uimit de neadevarurile prezentate, ma gandeam la o cariera si in jurnalism si astazi am renuntat. Continutul neverificat al stirii despre situatia centrului si Maestrul Apostol Constantin este ceva rau si teribilist. Solicit stergerea ei, este total neadevarat.

Avatar comentarii

UrsuRafaell 15.08.2026, 10:19

Sunt Ursu Rafael Minel tel:0744 964773, sportiv de performanta si component al lotului national. Am varsta de 23 de ani si am fost selectionat la varsta de 11 ani la lotul national. In acesta perioada am locuit permanent in Centru Sportiv Kogaion Sala Polivalenta din Bucuresti, eu fiind din Iasi. Sunt multiplu campion National si international, iar in acesti ani printre antrenamente si doua operatii la picioare ambele situatii intervenind in competitie, am reusit in 2026 sa fiu absolvent a doua facultati UNEFS si ASE la care am si iesit sef de promotie. Am citit si sunt costernat de structura si continutul stirei despre Maestrul Apostol Constantin. Solicit stergerea ei, este total neadevarat.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.