Ideea pentru film a apărut cu ocazia unui exerciţiu din anul I, în care Armine trebuia să creeze o poveste pornind de la trei fotografii: în prima erau două fete, una mai înaltă şi una mai scundă, în a doua, un grup de băieţi agresivi, care priveau în batjocură spre cameră şi, în ultima, un balon care zbura pe o plajă. Rezultatul final, şlefuit, prezintă două fete, aparent într-o relaţie intimă. Cele două sunt, de fapt surori; cea mare are grijă de mezină, care suferă de retard psihic.
Filmările au durat şase zile, în total, şi au avut loc într-o sală de coregrafie, de la UNATC. Personajele sunt colegii Arminei şi profesoara lor de expresivitate corporală, care a coordonat coregrafia principală. Acţiunea este una coregrafică, în cea mai mare parte, pentru că Armine şi-a dorit să implice în proiect pe cât mai mulţi dintre colegi.
FRUMOASĂ ŞI TALENTATĂ! Uite cum arată fata lui Vosganian şi cu ce se ocupă
Deşi are mai multe filme în portofoliu, „La mulţi ani !” este primul film proiectat pe un ecran de cinema al Arminei. Scurtmetrajul se luptă cu alte 38 de filme in competitia festivalului Anonimul.
Câştigătorii celei de-a zecea ediţii a Festivalului de film independent Anonimul de la Sfântu Gheorghe, din Delta Dunării, sunt stabiliti prin votul publicului si vor fi anunţaţi sâmbătă seara.
 
Foto: Catalin Mihaescu/ Anonimul 2013
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.