„Frumusețea vine cu beneficii, dar nu este suficientă pentru a reprezenta un avantaj. Este nevoie de multe altele, printre care bun-simț, inteligență, educație sau respect.

Acestea, combinate, pot constitui un avantaj. Cred că am avut și de pierdut, într-adevăr. Un exemplu de situație în care am fost defavorizată am întâlnit în sistemul de învățământ din România.

2730283206903179157424534675947672310941341n-1Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

De multe ori eram taxată de profesori pe tema asta. Nu știu exact de ce, dar stereotipul „a fi frumoasă este același lucru cu a fi proastă s-a regăsit în gândirea majorității profesorilor din România.

Din motivul ăsta am fost nevoită să trag mai tare pentru a le demonstra contrariul”, a povestit Elena Chiriac pentru revista VIVA!

Elena Chiriac este multiplă campioană la Taekwondo, un sport cunoscut mai degrabă în rândul bărbaților. Concurenta de la „Survivor România” 2022 a vorbit despre avantaje și dezavantaje.

„Lumea m-a respectat pentru performanțele mele. Și dacă ar fi existat prejudecăți, nu mă puteau afecta cât timp știam că sunt cea mai bună în ceea ce fac. Oamenii au apreciat întotdeanua curajul și devotamentul meu”, a mai adăugat Elena Chiriac.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.