Ileana, fiica regizorului Cristi Puiu, își găsește propriul drum în cinema: „Numele, oricât de semnificativ ar fi, nu definește cine ești. Libertatea vine din felul în care reușești să te desprinzi de proiecțiile celorlalți”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Din 10 octombrie, „Gașca de la Drept” a ajuns pe marile ecrane. Regizat de Mihaela Aniței, după un scenariu semnat de Emanuel Pârvu, filmul își are esența în anii studenției, cu bune și cu rele, în timp ce pune accentul pe prietenie, dar și pe dilemele morale ale unei generații aflate la început de drum. Personajele învață ce înseamnă loialitatea, adevărul și curajul de a-și asuma alegerile, în timp ce provoacă spectatorii să-și pună propriile întrebări despre aceste valori importante.
Cuprins:
- „Gașca de la Drept”, un film despre studenți și problemele lor
- „Filmul vorbește despre acele momente în care idealurile tinereții se ciocnesc de realitate”
- „Studenția a fost o etapă de descoperire personală și de acumulare de informații”
- „Cred că lipsește dialogul autentic între profesori și studenți”
- „Am învățat că filmul nu e despre ego, ci despre adevăr”
- „Un film bun e acela care comunică onest cu publicul, indiferent de etichetă”
- „Mi-aș dori ca oamenii să se regăsească măcar într-un fragment de poveste”
Povestea aduce în prim-plan și o echipă de actori tineri și talentați, printre care se află și Ileana Puiu. Într-un interviu Libertatea, actrița a vorbit despre vulnerabilitate, sistemul educațional românesc, dar și despre libertatea de a-și alege propriul drum.
„Gașca de la Drept”, un film despre studenți și problemele lor
„Gașca de la Drept” este descris drept primul film românesc despre studenție din ultimii 30 de ani. În regia Mihaelei Aniței, aflată la debut în lungmetraj, după un scenariu semnat de Emanuel Pârvu (regizorul „Trei kilometri până la capătul lumii”, nominalizat la Cannes pentru Palme D’or și câștigător al premiului Queer Palm), povestea își trage inspirația din cartea cu același nume publicată de prof. univ. dr. Mihai Adrian Hotca.
În carte, autorul și-a dorit să evidențieze că, prin oportunitățile și încercările sale, perioada studenției contribuie din plin la dobândirea unei imunități sociale, iar filmul nu se abate de la idee, mai ales că a existat o colaborare între creatorii producției și profesor. „Lucrurile au căpătat o anumită dinamică de la hârtie la ecran pentru a prinde mai multă viață. Esența însă a rămas cea din carte: prietenia, echipa, curajul șI efervescența perioadei studenției”, a spus Mihai Adrian Hotca.
Lungmetrajul ne poartă în băncile Facultății de Drept, unde șapte studenți și prieteni se confruntă cu diverse situații-limită, în timp ce sunt nevoiți să le facă față împreună și să găsească soluții. Acțiunea începe atunci când Gabi (Tudor Cucu-Dumitrescu) descoperă că fiica lui este grav bolnavă și are nevoie de un tratament costisitor. Gașca dorește să se implice, așa că demarează o campanie de strângere de fonduri, în timp ce încearcă să-l ajute să-și amâne examenul de licență, fără ca el să știe.
Așa cum era de așteptat, lucrurile nu decurg ca la carte, deoarece colegul Cosmin (Șerban Lazarovici), tocilarul oportunist, le pune bețe-n roate. Scenele dramatice alternează cu cele amuzante, însă ideea centrală este axată pe valoarea prieteniei și tot ceea ce vine la pachet cu ea, de la loialitate și încredere, la compromis, curaj și sacrificiu.
„Gașca de la Drept” își dorește să prezinte o realitate a noii generații de studenți, motiv pentru care din distribuție fac parte actori tineri și talentați, cum ar fi: Tudor Cucu-Dumitrescu (Gabi), Theodor Șoptelea (Simion), Cezara Petredeanu (Ana), Maruca Băiașu (Teo), Vlad Brumaru (Tedy), Ionuț Ionescu (George), Șerban Lazarovici (Cosmin), dar și Ileana Puiu (Ema). Alături de ei, actori consacrați precum Daniela Nane, Andi Vasluianu și Adrian Titieni întregesc acțiunea.
Într-un interviu Libertatea, Ileana Puiu ne vorbește despre personajul ei, „o tânără care pare foarte sigură pe ea, dar care ascunde o fragilitate reală”, despre noua generație, sistemul educațional românesc, cât și despre industria de film locală sau lecțiile pe care le-a învățat pe platourile de filmare. În contextul în care „Moartea domnului Lăzărescu”, lungmetrajul de debut al regizorului Cristi Puiu, devenit un titlu de patrimoniu cultural, revine în cinematografe la 20 de ani de la lansare, din 24 octombrie, pentru o perioadă limitată, am vorbit cu tânăra de 26 de ani și despre lecțiile pe care le-a învățat în propria familie, alături de tatăl ei, cât și despre necesitatea de a-și forma propriul drum în viață, detașat de numele pe care-l poartă.
Ileana a terminat Facultatea de Litere, secția română-rusă, la Universitatea din București, iar apoi a lucrat în zona culturală și cinematografică, în producție și comunicare, ceea ce i-a oferit, așa cum spune, o perspectivă amplă asupra felului în care se construiește un film, dincolo de ceea ce se vede pe ecran. „În timp, am simțit nevoia să mă apropii de latura artistică a acestei lumi, iar actoria a devenit o cale naturală de explorare personală”, adaugă actrița pentru Libertatea.
Parcursul spre actorie i s-a conturat treptat, fără un moment clar de „revelație”, după cum descrie, însă a fost mereu curioasă în legătură cu oamenii, cu reacțiile lor, cu felul în care se transformă în diferite contexte. „Actoria, pentru mine, e o formă de empatie activă - o încercare de a înțelege și de a da sens emoțiilor, nu doar de a le reprezenta. Ce-mi place cel mai mult e vulnerabilitatea pe care o presupune și felul în care te obligă să fii prezent, sincer, chiar și când e inconfortabil”.
„Filmul vorbește despre acele momente în care idealurile tinereții se ciocnesc de realitate”
Libertatea: O joci pe Ema în „Gașca de la Drept”. Cum ai ajuns să faci parte din acest proiect?
Ileana Puiu: Când proiectul a prins contur, regizoarea a simțit că rolul Emei mi s-ar potrivi. Pentru mine, a venit într-un moment potrivit, aveam curiozitatea și disponibilitatea interioară de a mă arunca în acest univers și de a-l descoperi pas cu pas.
- Cum ai descrie-o și ce ai descoperit în ea pe parcursul filmărilor?
- Ema e o tânără care pare foarte sigură pe ea, dar care ascunde o fragilitate reală. E lucidă, dar are o tensiune interioară între ceea ce simte și ceea ce crede că „trebuie” să fie. Pe parcursul filmărilor, am descoperit la ea o formă subtilă de curaj, aceea de a se confrunta cu propriile limite, fără a le masca în cinism sau detașare.
- Filmul vorbește despre studenție, prietenie și dileme morale. Care sunt valorile sau întrebările din film care ți se par relevante pentru generația ta?
- Întrebarea despre adevăr, cât suntem dispuși să fim sinceri cu noi înșine, mi se pare foarte actuală. Cred că generația mea e prinsă între dorința de autenticitate și presiunea de a performa constant. Filmul vorbește despre responsabilitate, loialitate și despre acele momente în care idealurile tinereții se ciocnesc de realitate.
„Studenția a fost o etapă de descoperire personală și de acumulare de informații”
- Mai mult, există în poveste și o dimensiune socială, cu teme precum sistemul de învățământ românesc, cât și responsabilitatea tinerilor. Cum percepi realitatea studenției în România din prezent?
- Mi se pare că studenția e un spațiu ambiguu: pe de o parte, plin de potențial, pe de altă parte, adesea sufocat de un sistem rigid, care nu încurajează suficient gândirea critică sau curiozitatea reală. Dar cred că generațiile tinere au devenit mai conștiente, mai implicate și mai dornice să-și construiască propriul drum, în afara schemelor vechi.
- Crezi că filmul poate funcționa ca o oglindă a generației tinere?
- Da, cred că filmul reflectă foarte bine amestecul de luciditate și nesiguranță care definește generația noastră. Suntem mai direcți, mai puțin dispuși să acceptăm compromisuri, dar și mai fragili emoțional. Avem nevoie de sens și de autenticitate, chiar dacă asta înseamnă uneori să ne pierdem pe drum.
- În poveste, facultatea este prezentată nu doar ca o perioadă de tranziție, ci și ca un fundament al formării intelectuale și morale. Cum privești această etapă a vieții și ce crezi că te-a format cel mai mult până acum?
- Pentru mine, studenția a fost o etapă de descoperire personală și de acumulare de informații. M-a format contactul cu oamenii, profesorii, colegii, prietenii, și toate momentele în care am fost nevoită să ies din zona de confort. Ca artistă, cred că mi-a modelat curiozitatea și faptul că am fost mereu aproape de procesul de creație, chiar și din culise.
„Cred că lipsește dialogul autentic între profesori și studenți”
- Apropo de România și sistemul educațional de la noi, care simți că sunt cele mai mari lipsuri ale acestuia și ce crezi că ar fi bine să fie îmbunătățit, atât la nivel de profesori, cât și la studenți?
- Cred că lipsește dialogul autentic între profesori și studenți. Din fericire am avut parte de profesori minunați la facultate, unde am simțit dedicare și implicare în procesul de învățare, totodată, în unele situații și din experiențele prietenilor mei, am simțit că e tratat formal, fără implicare emoțională. Consider că ar fi nevoie de mai multă deschidere, de o educație care să cultive gândirea liberă, empatia și spiritul critic, nu doar memorarea și conformismul.
- Valori precum adevărul, empatia, solidaritatea, demnitatea sunt puse în centrul filmului. Cum te raportezi la ele și cum le simți prezența în societatea noastră?
- Mi se pare că sunt valori care, paradoxal, devin din ce în ce mai rare tocmai pentru că sunt invocate prea des, fără conținut real. Pentru mine, empatia e o formă de acțiune, nu doar de intenție. Solidaritatea, la fel. Cred că generația noastră încearcă să recupereze autenticitatea acestor cuvinte, să le trăiască, nu doar să le rostească.
- Ce ai învățat, ca actriță, din această experiență de filmare? A fost ceva ce te-a surprins la munca în echipă sau la dinamica dintre colegi?
- Am învățat cât de important e să fii prezent în fiecare clipă, indiferent de rol sau de energie. M-a surprins cât de mult contează încrederea reciprocă, între actori, regizor și echipă. Când ea există, filmările devin o experiență de creștere, nu doar un proces tehnic.
„Am învățat că filmul nu e despre ego, ci despre adevăr”
- În 2025, filmul „Moartea Domnului Lăzărescu”, regizat de tatăl tău, a fost relansat la 20 de ani de la premieră. Cum a fost pentru tine să te formezi ca artist în preajma unui nume important pentru cinematografia românească? Care sunt principalele lecții pe care le-ai învățat?
- A fost, în primul rând, o școală de rigoare și de respect față de muncă. Am învățat că filmul nu e despre ego, ci despre adevăr, oricât de inconfortabil ar fi el. Cred că cel mai valoros lucru pe care l-am înțeles e că drumul artistic trebuie construit în tăcere, cu răbdare, și că autenticitatea nu se grăbește.
- E important pentru tine să-ți construiești drumul propriu, fără ca acest nume să devină o etichetă sau o presiune?
- Da, e foarte important. Încerc să-mi construiesc parcursul prin alegerile mele, prin experiențe și prin ceea ce am de spus ca om și ca artist. Numele, oricât de semnificativ ar fi, nu definește cine ești. Cred că libertatea vine din felul în care reușești să te desprinzi de proiecțiile celorlalți și să-ți asumi propriul ritm.
„Un film bun e acela care comunică onest cu publicul, indiferent de etichetă”
- Cum vezi locul generației tale în cinemaul românesc de azi? Ce simți că aduce nou această generație de tineri actori și de ce ar fi bine să o urmărim?
- Cred că tinerii aduc un suflu nou, mai multă sinceritate, mai multă vulnerabilitate. E o generație care nu se teme de subiecte intime și care încearcă să spună povești dintr-o perspectivă personală, nu doar socială. Asta mi se pare foarte sănătos.
- Cum vezi industria de film din România în momentul de față? Ce funcționează bine și unde crezi că sunt cele mai mari dificultăți pentru tinerii actori?
- Funcționează bine spiritul de comunitate, care încă există, în ciuda obstacolelor. Dificultățile vin mai ales din lipsa de infrastructură și de finanțare constantă, dar și din puținele spații unde tinerii pot experimenta fără teama de eșec. Cred că avem nevoie de mai mult curaj în a susține începuturile.
- Publicul românesc e adesea împărțit între preferințele pentru filmul de autor și cel comercial. Cum percepi tu această tensiune între elitism și mainstream și unde te regăsești ca artist?
- Mi se pare că e o falsă opoziție. Cred că un film bun e acela care comunică onest cu publicul, indiferent de etichetă. Mă interesează poveștile care spun ceva real despre oameni, fie că sunt de autor sau comerciale.
„Mi-aș dori ca oamenii să se regăsească măcar într-un fragment de poveste”
- Ce fel de roluri ți-ai dori să joci în viitor?
- Mă atrag personajele care trăiesc contradicții, care se caută și se transformă. Nu neapărat eroine, ci oameni în momente-limită. Mi-ar plăcea să lucrez în proiecte care provoacă empatia și gândirea, nu doar emoția de moment.
- Cui se adresează „Gașca de la Drept”?
- Cred că tuturor celor care au fost, sunt sau vor fi tineri, celor care își caută locul într-o lume în continuă schimbare. E un film care vorbește despre alegeri, despre prietenie și despre felul în care ne definim prin ceilalți. Mi-aș dori ca oamenii să se regăsească măcar într-un fragment de poveste și să plece cu sentimentul că generația noastră are ceva de spus, nu doar despre noi, ci despre toți. E un film sincer, tânăr și viu, exact așa cum ar trebui să fie o poveste despre începuturi.
