E prezentatoare la Kanal D, e persoană publică, e soție și e mamă. Ilinca Vandici nu uită niciodată de propria persoană și e tare atentă la imaginea sa. Vrea să arate perfect pe sticlă, dar și pe rețelele de socializare. De ani buni face sport, are un corp tonifiat și bine sculptat, dar a recunoscut acum că a călcat în repetate rânduri și în cabinetul medicului estetician.
În urmă cu ceva vreme ea dezvăluia că și-a făcut o intervenție estetică la nivelul feței, dar acum prezentatoarea a dat cărțile pe față. A povestit în mediul online câte operații estetice are.
„Da, e singura operație estetică pe care o am (n.r. operația de mărire a bustului). Am simțit nevoia după ce am născut de o îmbunătățire. Și mi-am luat inima în dinți și am făcut asta. Nu m-a durut absolut deloc. Dar operațiile acestea nu aș vrea să cred că sunt indispensabile. Ci că sunt un moft, că sunt la modă, și a treia categorie, în care sunt și eu, femeile care vor să facă asta pentru ele, pentru a se simți mai bine în pielea lor”, a spus ea pe rețelele de socializare când a fost întrebată despre schimbările de ordin fizic pe care le-a făcut.
Ea a adăugat că implantul mamar l-a făcut pe viață și a costat 5.500 de euro.
:contrast(8):quality(75)/https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/870x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2021/03/ilinca-vandici-operatii-estetice-6.jpg)
Și-a făcut și intervenții estetice
Prezentatoarea de la Kanal D nu s-a ferit să spună că și la nivelul feței și-a făcut câteva transformări. Meidicul i-a recomandat botoxul și acidul hialuronic.
„Deci am operația de implant mamar și botoxul din frunte și acidul hialuronic din buze”, a mai adăugat vedeta.
Ilinca Vandici are deviație de sept
Vedeta a dezvăluit că are deviație de sept și ar trebuie să se opereze la nas, însă îi este teamă.
„Eu am deviație de sept și îmi e frică de mor. Ar trebui să îmi fac operație. Pentru că te învinețești, pentru că te doare. O prietenă chiar și-a făcut operația aceasta acum trei sau patru zile, dar s-a umflat și s-a învinețit, dar nu o doare și durează puțin recuperarea”.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e0df2bf312c45310db901c3190c68ac1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3736037e6e313df63535d25982151d8f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_ab8889c88ca02721a5966d79b1090596.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_5d95802a6a9c7003832b2301eb8c720a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_7ec66e3f5661c5d6296ecedd53241410.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_089f7b7fff622e94b292d5024413f7b4.jpg)
Alte știri
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_05b458ebd898672fb4fcff7d475c62d5.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_1323292cd252d1c18cf05eb375eb1bfb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_1ccc2333c60a6c8376f7e0b529f43296.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_9652b78b50253d84242bc29f4afa1984.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_783e6f38c9b6ff204cc3bd568b4eec1f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_cfa2d1bd66665a7ffe3f5f2ff7fbe975.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_363d6b3caa9c8985ad2ad16b153301c6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_406757f4e6743abd22cc7c86bcbfa5b9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b0f0d5d850d56400c5c640a9672381f5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_dac16729484786599bbfddd1dc73ca6a.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_b80879934c3485e2076810075562aa6d.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_b8490a93f2199508e58dfa0c8b10c725.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_d66a9984f21286cc1e478d06769009bb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_dc53078884b7f8a17593d3028493147f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_1c30c343f0863159edf7da9d11c296ea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_ecd223e72b36d1eba50c6af847935a44.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_5ec2907304ba04b633fca25b3ea1c49f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_850bfdc8547430f11281941b12aed30a.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_7a7b943350913359bac6d9d8845caf94.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_64d331fb4e094f4ae58b888ecd5b95c4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/cristian-pomohaci.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/accident.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/hepta8889160-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/vanesa-a-iesit-din-echipa-verde3-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_50869690891742c473922c7c9b429c1e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_a4d8183169d21d1accf9c1359d850898.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_555b2eec030c1505346473057ed36313.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_1a04f7abe3a06d3325568766f4db84c2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/diana-sosoaca-marina-tauber.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/nicusor-dan2-id273892-inquam-photos-octav-ganea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/dsc09772-opq4674392925-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/vale-street-o-strada-din-anglia-este-atat-de-inclinata-incat-oamenii-se-prind-de-stalpi-ca-sa-nu-o-ia-la-vale--foto-profimedia-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/joan-prince-crandall.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/client-supermarket-bon-produse.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2021/06/ziua-invatatorului-se-sarbatoreste-pe-5-iunie.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ochelarii-de-soare-pe-cap.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/masina-de-spalat-vase.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/amprente-digitale.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ce-inseamna-cand-visezi-zid.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/clasa-goala.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/curtea-constututionala-a-romaniei.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/protest-1-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/marius-oprescu-primarul-movileni-toma-sorin-pe-scena-ziua-comunei-2026-sursa-facebook-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/ilustratie-strada2-pensionari-tineri-in-parc--foto-vlad-chirea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ilie-bolojan-profimedia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/eugen-tomac-nicusor-dan--foto-facebook.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.