O adevărată telenovelă mexicană, căsătoria lui Victor Slav cu Bianca Drăguşanu s-a încheiat pe când abia ce a început. Roşcata a plecat cu fostul partener, Adi Cristea, la Paris, să vadă dacă îl mai iubeşte, în timp ce băiatul de la „Meteo” îşi lingea rănile în lungi conversaţii virtuale cu fosta iubită Anda Adam.
Prinsă cu fundul în două luntre, Bianca a plecat capul şi s-a făcut „preş” la picioarele soţului ei, cerşind iertarea şi atingându-l acolo unde este el cel mai sensibil: copiii. Roşcata a promis public că îi va face copii lui Victor, indiferent dacă va mai fi sau nu soţia lui.
Când părea că treaba e ca şi făcută şi Victor dă semne de slăbiciune şi de împăcare, o bombă de presă duce intriga într-o altă direcţie. Prezentatorul TV se pare că nu a fost nici el tocmai uşă de biserică şi că, în timp ce soţia lui era preocupată în altă parte, el se conversa prin mesaje cu fosta iubită Anda Adam. Deşi în cazul lui povestea pare cusută cu aţă albă, chiar el fiind acela care a oferit cel puţin două dovezi că mesajele ar fi false, imaginea de victimă a lui Victor a fost ştirbită, aşa că el pare să fi lăsat garda jos.
Întrebat, ieri, de Cătălin Măruţă, dacă s-ar bucura în cazul în care Bianca ar refuza să se prezinte la notar la împlinirea celor 30 de zile necesare pronunţării divorţului, Victor a râs cu subînţeles, lăsând să se înţeleagă că nu l-ar deranja.
Astăzi, prezentatorul a fost dispus să ofere mai mult decât zâmbete şi a răspuns la o întrebare pe care mulţi o aşteptau: „O mai iubeşti pe Bianca?”, l-a întrebat Măruţă. „Bineînţeles!”, a fost răspunsul fără ezitare al lui Victor.
Însă, aşa cum era de aşteptat, în toată povestea asta există şi un „dar”. Victor o mai iubeşte pe Bianca, dar nu mai are încredere în ea, ceea ce înseamnă că, pentru el, continuarea mariajului ar reprezenta o sursă continuă de îndoială şi de suspiciuni care să planeze asupra roşcatei.
„Şi mai e o problemă. Eu nu mai cred că dacă noi ne mai împăcăm, ea nu o să mai vorbească cu Cristea”, a spus Victor Slav care, atunci când i s-a cerut socoteală şi a fost întrebat dacă a înşelat-o pe Bianca, a răspuns: „Niciodată”.