Marele actor Mads Mikkelsen, despre alcool, care e tema noului său film: „Să ai grijă de viața ta, atât timp cât o ai, că probabil doar una ai”

Patru prieteni, toți profesori la o școală din Copenhaga, decid să testeze o teorie conform căreia, dacă ai constant un anumit procent de alcool în sânge, ai o viață mai fericită. E premisa de la care pornește „Încă un rând” („Druk”/„Another Round”), cel mai nou film al regizorului danez Thomas Vinterberg și propunerea Danemarcei la Premiile Oscar din acest an la secțiunea „Cel mai bun film străin”.

Vinterberg, cofondator al mișcării cinematografice Dogme 95 alături de Lars von Trier, și-a regăsit în noul film echipa de actori și colaboratori cu care a mai lucrat de-a lungul timpului, cum ar fi la „The Hunt” („Vânătoarea”), un film din 2012 nominalizat și el la Premiile Oscar. În „Încă un rând”, lucrează din nou cu actorii Mads Mikkelsen, Thomas Bo Larsen, Lars Ranthe și Susse Wold, și cu Tobias Lindholm, alături de care semnează scenariul.

Recomandări

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

O reuniune de prieteni în și dincolo de film

A fost ca o reuniune între prieteni, explică Mads Mikkelsen în interviul acordat Libertatea și altor patru jurnaliști din întreaga lume, adunați la o discuție online despre noul film.

S-a bucurat ca atunci când te întâlnești cu un prieten bun după mulți ani și, cu o singură privire, poți relua lucrurile de unde le-ați lăsat. Mai mult, când ești cu oameni pe care-i știi bine, îți permiți să încerci, să nu fii perfect și chiar să experimentezi, pentru că ai încredere că acești oameni te vor susține.

Apropo de experimente, la repetițiile de dinaintea filmărilor, actorii au testat cum se simt și cum arată diverse grade de alcool în sânge, ca să știe la ce să fie atenți când joacă pe bune, la filmări.

Recomandări

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

Pentru scenariul filmului, Vinterberg s-a inspirat și din biografia actorilor. De exemplu, pentru că Mads Mikkelsen a fost dansator profesionist în tinerețe, și personajul său, Martin, are un astfel de trecut. Mai mult, dansul joacă un rol foarte important în finalul filmului.

Printre altele, în interviul virtual, actorul danez în vârstă de 55 de ani a povestit și despre lucruri și momente mai dificile, cum ar fi cel în care s-a găsit regizorul când fiica sa adolescentă a murit, în urma unui accident de mașină, la doar patru zile după ce începuseră filmările pentru „Druk”. A decis să nu anuleze filmările. Iar producția a căpătat un nou sens, atât pentru regizor, cât și pentru actori, acela de a sărbători viața și bucuria de a trăi.

Despre cum și-a pregătit personajul din „Druk”, dar și despre convingerile sale legate de temele propuse de film, în cele ce urmează.

Recomandări

Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor

Libertatea: Spune-ne despre experimentele voastre cu alcoolul, inspirate de teoria psihiatrului Finn Skårderud (potrivit căreia, un procent de alcool în sânge ajută oamenii să fie mai fericiți – teorie demontată, n.r.), pe care le-ați făcut pe platou.
Mads Mikkelsen: Pe platou a fost ușor: actori care joacă un rol. Înainte de a filma am făcut niște experimente. Am testat niveluri diferite de alcool, de exemplu 0,5, 0,8 sau 1,2. Ne-am filmat și apoi ne-am uitat la înregistrări să ne dăm seama cum ne-a afectat vorbirea sau mișcările. A fost distractiv și ne-a ajutat, ne-a inspirat în rolurile noastre. Apoi, am lăsat totul deoparte și-am început să filmăm.

– Care e cel mai amuzant sau stupid lucru pe care l-ai făcut sub influența alcoolului? Îți amintești?
– Asta e chestia. Nu-ți amintești, nu-i așa? Mereu auzi poveștile de la altcineva. Și sunt sigur că dacă mi-aș aminti, nu ți-aș spune, pentru că sigur ar fi ceva foarte stupid.

Pot să povestesc despre una dintre cele mai frumoase întâmplări care implică și alcoolul și e exact ce vedem în film. Scena aceea de la final, cu tinerii care petrec după ce termină școala. Îmi amintesc foarte bine ziua aia, chiar dacă am băut cam mult. A fost o zi frumoasă. Toată presiunea ne-a fost luată deodată de pe umeri. A fost una dintre cele mai bune zile din viețile noastre de tineri. La filmări, în schimb, ziua când am filmat scena asta, care implica și o parte de dans, a fost foarte grea.

– Regizorul Vinterberg spunea că, atunci când a scris „The Hunt”, nu era beat, dar avea mereu alcool pe-aproape. Și că nu schimbă felul în care lucrezi ca artist. Ai încercat vreodată să joci după ce ai consumat alcool? Ai fost vreodată beat pe un platou, intenționat sau nu?
– Beat nu, niciodată. Poate că s-a mai întâmplat să fi consumat ceva, acum mulți ani. A fost în regulă. Problema e că ai tendința să te retragi în lumea ta și nu mai poți reacționa la ce spun ceilalți oameni. Și dacă există o direcție, nu prea poți să te ții de ea. Așa că nu e un instrument pe care să-l recomand, chiar și atunci când joci un personaj beat. Nu te mai poți concentra.

„Am fost dansator profesionist vreme de 10 ani”

– A fost greu să joci un personaj beat?
– Cred că e un fel de test pentru mulți actori. Când ai băut un pic prea mult, te concentrezi să faci să pară că nu ai băut deloc. Ești atent la a arăta că nu ești beat. Unul dintre trucuri (pe care să le folosești ca actor) e să faci mișcări prea încete și precise. Pasul următor, pe care l-am folosit noi în film, e să o iei razna. Beat în stil Charlie Chaplin. E un truc și pentru asta. Am căutat pe YouTube filmulețe cu ruși beți și acolo am văzut niște lucruri foarte adevărate. Ne-a inspirat.

Când ești așa de beat, atunci când cazi, tu nu-ți dai seama că tocmai cazi. Asta înseamnă că nu-ți ridici mâinile ca să te susții, să te protejezi. Pur și simplu cazi cu fața direct pe asfalt. Așa că a fost nevoie să găsim metode prin care să facem și noi asta. În momentul în care ridici mâinile să te susții, în timp ce cazi, e clar că nu ești beat.

– Vorbeai despre scena de dans mai devreme. Cum te-ai pregătit pentru ea?
– Mai întâi, am stabilit o bază de pași și niște idei pe care voiam să le transmitem. Apoi am mers pe platou și, bineînțeles, s-au schimbat foarte multe condiții, pentru că pe strada aceea erau mașini parcate, niște bănci, așa că am schimbat puțin. Am repetat într-o sală de vreo patru sau cinci ori. Nu voiam să fiu foarte în formă, să devin un dansator. Voiam doar să învăț pașii, pentru că sunt 30 de ani de când n-am mai dansat și 30 de ani de când n-a mai dansat nici personajul (în povestea din film). Așa că trebuia să fiu un pic stângaci. Mai important pentru noi era să arătăm cum toate emoțiile acumulate în personaj pe durata întregului film ies la iveală prin acest dans.

– Unde și cum ai învățat să dansezi?
– Am fost dansator profesionist timp de zece ani. Mai întâi am fost gimnast și apoi am făcut parte dintr-un spectacol ca acrobat. Cineva m-a întrebat la un moment dat dacă vreau să învăț să dansez profesionist și am zis da, nu aveam altceva mai bun de făcut. Așa că asta a fost meseria mea timp de zece ani. De când aveam 18 ani până pe la 28, cred.

– Deci partea asta din personaj a fost inspirată chiar de biografia ta?
– Da. Sunt sigur că, dacă aș fi fost bun la bowling în copilărie, Vinterberg ar fi pus asta în film. Mereu a vrut să fie un film care celebrează viața. Un film prin care iei frâiele vieții în mâinile tale din nou. A vrut un final pentru film care să se ridice la înălțimea acestei idei. De-asta a vrut să folosească o scenă de dans.

– Personajul tău predă istorie, dar e și pasionat de acest subiect. Pe tine personal te interesează?
– Și eu sunt foarte pasionat de istorie. Citesc multe cărți de istorie în interes propriu. Nu pretind că știu tot, dar știu unele lucruri. Cred că e un subiect important pentru noi, ca să nu ajungem să repetăm istoria sau să repetăm doar lucrurile bune, nu și greșelile care s-au întâmplat de-a lungul istoriei.

„Simt că trăiesc într-un roman de Kafka sau de Orwell”

– În film, transpare o senzație de a fi împreună. Cum vezi vremurile pe care le trăim?
– Ca toată lumea, și eu simt că trăiesc într-un roman de Kafka sau în „1984” al lui George Orwell. E ireal ce se întâmplă. În situația mea specifică, sunt bine, încă pot să-mi plătesc chiria, nu mă deranjează să fiu singur o vreme, dar știu că asta nu se aplică pentru restul lumii, pentru majoritatea oamenilor.

Unii oameni nu-și mai permit să pună mâncare pe masă, și-au pierdut locurile de muncă, devii mai instabil din punct de vedere mental dacă petreci prea mult timp singur. Așa că vremurile pe care le trăim sunt devastatoare, teribile. Sper să găsim o soluție care să nu fie doar să așteptăm să apară un antidot, dar să găsim o soluție prin care să ne ducem viețile un pic mai diferit.

Mads Mikkelsen, actor

– Lucrezi și la Hollywood, dar și în Danemarca, de multă vreme. Ești de acord că genul ăsta de film ar fi greu de făcut în Hollywood sau în State din cauza moralității ambigue, că vorbește despre efectele pozitive pe care le poate avea consumul de alcool. Negative, dar și pozitive.
– Poate. Totuși, din când în când și acolo fac filme care sunt mai îndrăznețe. Dar cred că ar fi o comedie. Dacă îl faci ca dramă, ar fi un pic dificil să-l faci acolo (la Hollywood). Nu sunt sigur. Cred că reacționează cu mai mult șoc decât o facem noi în Europa. Dar, în același timp, cred că și ei știu că e un anume grad de adevăr în spate, pentru că în SUA poți să fumezi iarbă oriunde și e OK. Au și ei propriile standarde. Știu și ei despre ce vorbim.

– Întrebarea era dacă simți ca o eliberare să poți juca și în Danemarca în continuare, că acolo ai mai multă libertate?
– Știi, când am făcut serialul „Hannibal”, am putut să facem multe lucruri despre care ne imaginam înainte că ne va fi imposibil. Există și acolo o oarecare libertate. Dar, da, filmul ăsta e unul foarte danez, e în limba mea natală și cu vechii mei prieteni și colegi. Așa că, da, e foarte eliberator pentru mine.

Care sunt cel mai greu de filmat, scenele de luptă, de sex sau dans?

– Ai luptat în filme. Ai avut scene de sex. În filmul ăsta, dansezi. Care a fost mai greu de filmat?
– Când nu merge, totul e dificil. Chiar dacă ai doar două, trei replici într-o scenă poate să fie dificil dacă nu se leagă. La scenele de sex e mereu ciudat, că trebuie să fii atent la cât de multe vrei să arăți sau nu, care e scopul? Vrei să pari curajos când o faci. Trebuie să îndeplinească o funcție. Așa că scenele cu sex sunt dificile. Mai ales că implică doi oameni, de multe ori aproape goi, și trebuie să decidem cum e mai bine să o facem corect. Am avut în filmul ăsta o scenă de sex, dar e foarte diferită față de altele pe care le-am mai filmat, e o situație foarte credibilă și nu ne concentrăm pe partea fizică. Ăsta e unul dintre felurile în care o poți face.

– Care e partea ta preferată la personajul pe care-l joci, Martin?
– Ce-mi place la el e că trenul a plecat din gară, e la finalul vieții, invidiază viața pe care o au vecinii lui. Dar reușește să schimbe atitudinea asta și să se bucure de viața pe care o are. E un motiv pentru care a fost un profesor bun în trecut, e un motiv pentru care-și iubea soția și-l redescoperă și pe acesta. Își satisface apetitul de a trăi nu doar prin a privi înainte, dar și la prezent. Cred că ăsta e un traseu frumos pentru un personaj care s-a blocat complet.

– Apropo de pierderea apetitului pentru viață, de care suferă toți bărbații aceștia din film, mă gândesc dacă crezi că ție, pentru că nu ai un job clasic, de la 9 la 17, ți se poate întâmpla așa ceva? Să te simți blocat, să simți nevoia să evadezi.
– Ar fi evident o minciună dacă aș spune că munca mea e la fel ca a oricăruia, pentru că nu e. Văd mereu mulți oameni și o grămadă de povești. Dar și așa poți cădea în capcană: mereu același tip de poveste, mereu aceleași clișee. Și noi avem nevoie de ceva revigorant. Sigur, am o meserie care în ochii multor oameni e foarte interesantă. Dacă întrebi un fotbalist profesionist dacă meseria lui e distractivă, cred că ar spune că e grea, cred că abia așteaptă să se termine și să joace fotbal de plăcere din nou.

– Filmul a pornit inițial de la ideea de a celebra alcoolul. Până la urmă, s-a transformat în altceva, ce s-a întâmplat? Nu mai e chiar o celebrare.
– Uneori e, alteori are un caracter critic. Încercăm să nu celebrăm prea mult, dar nici să nu criticăm prea mult. Am încercat să ne aventurăm cu totul în acest experiment. Nu știu cum s-a schimbat. Cred că mereu a fost acolo, dedesubt, ideea că e un omagiu adus vieții. Să ai grijă de viața ta, atât timp cât o ai, că probabil doar una ai. Ideea asta a devenit tot mai puternică de-a lungul procesului de lucru. Iar la montaj a devenit povestea principală. Cred că e bine, asta era cea mai interesantă parte a poveștii, ca să fiu sincer.

Cum l-a salvat filmul pe regizorul care și-a pierdut fiica

– Regizorul Vinterberg povestea că fiica sa, Ida, a murit la patru zile după ce au început filmările și cum lucrul la acest film l-a salvat, pentru că voi l-ați susținut și l-ați ajutat să se ridice din nou. Cum a fost?
– Da, asta e o poveste personală și eu pot doar să-mi ofer perspectiva doar într-o anumită măsură. A fost, bineînțeles, un dezastru. Un dezastru personal pentru el și pentru familia lui, pe toate planurile. Și pentru noi, dar altfel. Cred că ăsta e unul dintre motivele care au făcut ca povestea să se schimbe în felul ăsta. Nu mai era vorba despre a face un film. Conta pentru el să o facă mândră pe ea. Ei i-a plăcut mult povestea filmului și chiar a fost inspirat în parte din experiențele ei de la școală. Cred că partea asta de omagiu adus vieții a apărut pentru a o face pe ea mândră.

– Personajului tău îi place să petreacă cu prietenii lui. Tu, personal, te consideri un petrecăreț? Ce fel de petreceri îți plac?
– Da, cele cu prietenii. Cred că e plictisitor să petreci cu oameni pe care nu-i placi. E ceva fantastic la a sta cu oameni pe care nu i-ai mai văzut de un an, poate doi, și totuși, în secunda în care vă priviți, știi exact unde ai rămas, de unde ați plecat. Bei bere și deodată revii de unde ați început acum doi ani, acum douăzeci de ani. E ceva euforic la asta.

Una dintre cauzele care-i fac pe tineri să bea e că au prea multe responsabilități, e prea multă presiune pusă pe ei. Din când în când, simt nevoia să se elibereze. Libertatea de a fi imoral atunci când ai 17 sau 18 ani și viața abia începe e, evident, un lucru de invidiat.

În Danemarca, adulții mergeau la serviciu și apoi veneau acasă și beau

– Danezii au o reputație de oameni care beau mult. E ceva ce are legătură cu Scandinavia? E o tradiție acolo în privința alcoolului sau de unde vine?
– Mi-e greu să zic de unde vine. Știu că așa era încă din copilărie. Era ceva normal. Adulții mergeau la serviciu și apoi veneau acasă și beau. Consumau alcool și la locurile de muncă, diverse tipuri de meserii care ne-ar surprinde azi. Vremurile s-au schimbat, din fericire, pentru că era imposibil să duci ceva la capăt.  Cred că mai găsești genul ăsta de obiceiuri în Belgia, în Germania, în Italia. Alcoolul e prezent de mii de ani în toate culturile. A fost folosit în multe feluri în diverse culturi, dar mereu a avut efectul ăsta de a deschide conversația, de a spori creativitatea. Dar știm și că putem exagera. Oamenii știu asta, nu e misiunea noastră să spunem astfel de lucruri, s-au mai spus.

Cred că în Danemarca e frig și deprimant, așa că oamenii au găsit metode prin care să se distreze, cel puțin seara.

Ce se va întâmpla cu serialul „Hannibal”

– Revenind la serialul „Hannibal”, e fascinant cum e încă un subiect important de discuție printre fani. Când a fost ultima oară când ai avut o discuție oficială cu cineva despre acest serial? Mai există speranță să continue?
– Când l-a preluat Netflix, acum câteva luni, am avut niște discuții și toată lumea a fost entuziasmată. Am petrecut niște timp tot discutând și acum ținem pumnii strânși că cineva va spune „hai să facem și sezonul al patrulea”. Dar dacă s-a întâmplat ceva specific de atunci, nu știu. Acum așteptăm să vedem ce se întâmplă.

Filmul „Încă un rând” rulează, începând cu 5 martie 2021, în avanpremieră în cinematografele din București (Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului, Happy Cinema), Iași (Cinema Ateneu), Craiova (Inspire Mercur și VIP Electroputere), Bacău (Happy Cinema), Bârlad (Cityplex), Bistrița (Happy Cinema), Buzău (Happy Cinema) și Sfântu Gheorghe (Cinema Arta by Cityplex). Va avea premiera oficială și în alte orașe atunci când situația epidemiologică o va permite.

Foto: Henrik Ohsten

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!  

Urmărește-ne pe Google News