„Am vrut să îi duc nişte hăinuţe şi nu am ajuns să i le duc, pentru că nu ştiu unde este fetiţa. Am înţeles că Irinuca este la piscină la domnul Bădălău. Nu ştiu să vă spun cât va sta la MOnica, nu am stabilit acest aspect”, susţine Irinel.
Cât despre legătura fostei lui soţii cu amantul chinez, Irinel a fost rezervat în comentarii, dar consideră că aventura Monicăi ţine de mai bine de un an. „Până nu mă lămuresc despre ce e vorba, n-am cum să am nici un comentariu. Nu mă deranjează că este străin, ca naţionalitate. Mi-e greu să mă exprim. (…) Îi doresc mult noroc Monicăi. Am văzut-o râzând, e destul de fericită, deci nu pot să îi urez decât multă baftă şi fericire. Nu ştiu exact de când datează această legătură, dar cred că e destul de veche, durează de destul de demult, de anul trecut. Atunci când făcea călătoriile în America nu am bănuit că ar fi vorba despre un bărbat, dar acum se pare că acesta era mortivul”, a precizat fostul soţ al Monicăi.
Milionarul de la Izvorani intenţionează să petreacă destul de mult timp în compania fiicei sale, de aceea, atunci când va merge în vacanţă cu mama ei, în America, Iri spune că le va însoţi. „Dacă ar fi să plece, o să plec şi eu cu ea”, a declarat Irinel.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.