În octombrie 2022 s-a aflat că Iuliana Tudor a rămas fără emisiunea „Vedeta populară”. Acum, invitată la „Fain & Simplu”, prezentatoarea a explicat că hotărârea nu a fost a ei, ci a conducerii TVR, care a lua decizia din motive financiare.

„Decizia managementului a fost din rațiuni financiare ca în această toamnă programul să nu fie. Evident, personal, ca realizator, n-am primit cu bucurie. Nu te poți bucura că nu faci emisiunea, asta este clar, dar am înțeles. Ei știu mai bine ce au de făcut acolo.

Am mers mai departe, am găsit soluția ca în fiecare duminică seara, acolo unde este tronsonul unde am fidelizat publicul nostru la «Vedeta populară», să le oferim spectacole de folclor din toată țara. A rămas o conectare directă, sunt producții pe care le-am înregistrat, montat și prezentat oamenilor”, a declarat Iuliana Tudor, conform unica.ro.

De sărbători, Iuliana Tudor va face parte dintr-o serie de producții speciale, în Ajunul Crăciunului vor fi difuzate colinde, așa cum se întâmplă în fiecare an, iar în seara de Crăciun va avea loc o gală dedicată lui Ionuț Dolănescu, care aniversează 40 de ani de carieră.

Un fost judecător al CCR are 10.000 de euro pensie și e bucuros că rămâne cu toți banii, după decizia CCR: „Avem dreptul. Nu înțeleg ce atâta tam-tam”
Recomandări
Un fost judecător al CCR are 10.000 de euro pensie și e bucuros că rămâne cu toți banii, după decizia CCR: „Avem dreptul. Nu înțeleg ce atâta tam-tam”

Iuliana Tudor a refuzat oferta primită de la Pro TV

Înainte să apară la TVR cu emisiunea „Vedeta populară”, Iuliana Tudor a fost ofertată de Pro TV, însă a refuzat propunerea. „Când am primit ofertă de la Pro TV am cerut, în schimbul proiectului care mi-era propus, un spațiu pe Acasă TV să rămân și cu ceea ce fac eu pe folclor. N-au dorit atunci.

Au fost niște discuții, nu pot să zic că au mers foarte departe. Eu am ținut cu dinții de lumea aceasta în care am simțit că Dumnezeu m-a așezat cu o misiune. Când înțelegi asta nu te poate tenta niciun contract oricât de consistent ar fi”, a mai declarat Iuliana Tudor, care și-a dorit să aibă o emisiune cu tradiții și obiceiuri populare.

iuliana-tudor-cu-ce-se-ocupa-2Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

Iuliana Tudor: „Foarte mulți dintre colegii mei de la televiziuni comerciale m-au certat”

În ciuda salariului mai mic de la TVR, Iuliana Tudor nu a acceptat oferta Pro TV, unde avea să câștige mai bine. „În România, din păcate, din punct de vedere financiar, televiziunea publică este foarte departe de ceea ce înseamnă o televiziune comercială. Distanța este uriașă.

Foarte mulți dintre colegii mei de la televiziuni comerciale m-au certat. Brenciu chiar îmi tot spune: «De ce stai în continuare?». Nu e doar despre loc, e despre ce fac. N-am putut face acest lucru în altă parte. Și am o echipă extraordinară, sunt argumente puternice”, a mai declarat Iuliana Tudor, pe YouTube.

De curând, Iuliana Tudor a trecut printr-o mare suferință. Mama ei s-a stins din viață pe 8 noiembrie. „A fost o femeie cu totul specială”, a scris prezentatoarea de la TVR 1, în mesajul ei transmis pe rețelele de socializare.

„A fost o femeie cu totul specială. Un om care și-a trăit viața frumos, luptând în fiecare zi cu o neputință fizică extrem de grea. A ales să trăiască demn, să nu împovăreze pe nimeni cu durerea ei, să fie soție și mamă și să ofere sprijin tuturor celor din jur”, a mai declarat vedeta.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (14)
Avatar comentarii

Narcisu 04.12.2023, 18:26

O vedeta de televiziune cu experiență și vechime la TVR..

Avatar comentarii

Daniel9090 04.12.2023, 18:49

Pentru unii contează doar banii.....

Avatar comentarii

Gabryella 04.12.2023, 19:29

De cele mai multe ori banul primează .

Vezi toate comentariile (14)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.