„Mă plimb cu umbra după mine”. Omagiul cinematografic al unui fost student pentru profesorul său de la UNATC, „nea Jorj” - interviu
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
„Omul cu umbra” e unul dintre filmele care va fi proiectat în cadrul Zilelor Filmului Românesc de la TIFF ce se desfășoară până duminică la Cluj. Documentarul regizorului Dragoș Hanciu urmărește, mereu din umbră, ultimul an pe care George Blondă, tehnician al laboratorului de fotografie analog, îl petrece pe holurile UNATC. Omul a murit ca filmul să vadă lumina zilei, dar ce rămâne e umbra celui numit cu dragoste de studenți nea Jorj.
Cuprins:
„O inimă mare a încetat să bată. George Blondă, cunoscut ca Don’ Jorj sau nea Jorj, a plecat dintre noi. Vă mulțumim pentru nenumăratele momente în care ne-ați fost alături și ne-ați adus zâmbetul pe buze sau ne-ați făcut să râdem în hohote”, e mesajul postat pe 2 februarie 2021 pe pagina de Facebook a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică (UNATC) I.L. Caragiale din București.
Ca tehnician al laboratorului de fotografie pe film, nea Jorj a învățat 25 de generații de studenți ce înseamnă iubirea pentru filmul analog. Și asta la pachet cu umor, vorbe de duh și îmbrățișări. Dar dincolo de mesajul care-i anunță moartea e povestea nespusă a luptei sale cu birocrația școlii pentru a rămâne alături de studenți, după ieșirea la pensie, surprinsă de documentarul de lungmetraj al regizorului Dragoș Hanciu, care-și are premiera pe 29 iulie la Zilele Filmului Românesc de la TIFF. Și, de asemenea, poate să fie văzut și sâmbătă, 31 iulie, la Cluj-Napoca.
„Eu nu pot să stau acasă”
„Tu nu te gândești. Un om care toată viața a fost activ, să-l lași să stea la televizor”, spune nea Jorj într-o secvență a filmului Omul cu umbra.
E o replică definitorie pentru un om, care, ajuns la 68 de ani, simte că poate trăi doar în întunericul laboratorului de film analog, doar printre studenții pe care-i îndrumă cu răbdare și umor cum să încarce o cameră ori cum să developeze în băi de chimicale.
Pe fundalul luptei birocratice pe care o duce pentru a rămâne să lucreze în laboratorul de fotografie analog se desfășoară protestele împotriva OUG 13. Momentul tensionat în care George Blondă își redactează o cerere de prelungire a contractului de colaborator, pentru a putea profesa până la finalul anului universitar, se suprapune unei discuții la radio despre dezincriminarea abuzului în serviciu. Căci „tot scenariul prin care s-a ajuns la OUG 13 cred că rimează în mod subtil cu povestea de viață a lui nea Jorj”, punctează regizorul Dragoș Hanciu.
El a intrat prima oară cu camera de filmat pornită pe holurile facultății la o zi după ce a aflat că altcineva a câștigat concursul pentru ocuparea postului de tehnician al laboratorului de fotografie analog de la UNATC.
„Mi-a fugit puțin pământul de sub picioare, pentru că îmi dădeam seama că devine foarte real momentul ăla de care îmi era frică, în care el va pleca și locul ăla se va schimba”, spune Hanciu.
Cinci ani mai târziu, filmul iese în lume, dar fără nea Jorj.
Libertatea: Ce înseamnă pentru tine să lansezi filmul după moartea lui Jorj, care a avut loc la începutul lui februarie 2021?
Dragoș Hanciu: Nu m-am gândit niciodată că nu o să vadă filmul și nici că nu vom călători împreună la festivaluri ca să vorbim despre film și proces. Cred că e important că filmul ăsta o să ajungă să fie văzut de oamenii pentru care el a însemnat ceva și care nu sunt puțini deloc. Pentru familia lui, pentru generațiile de studenți și membri ai cinematografiei care vin. El reprezenta o lume și o epocă, pe care nu le mai poți întâlni în acel fel și pentru mine a fost un pariu să-l surprind cât mai aproape de adevăr, cu bunele și relele sale. Și, oarecum, să-i fac cumva dreptate prin film într-un sens în care îl reprezintă cât mai bine, atât ca și conținut, dar și ca formă.
- Nea Jorj nu a ajuns să vadă măcar un cut al filmului?
- Nu. A murit în ziua în care eu făceam genericul de final.
- Cum ai început să-l urmărești?
- Mi-a fost profesor. Și l-am cunoscut mergând la laboratorul foto. Eu am făcut Regie. Și nu aveam ore de laborator ori cursuri care să aibă nevoie de laboratorul foto, dar el primea pe toată lumea acolo, chiar și studenți din alte școli. Era deschis să le arate tuturor cum se developează filmele și cum se măresc pozele pe hârtie foto.
Trebuie să recunosc că încă din timpul facultății mă gândeam că este un personaj de film, neștiind în ce film ar putea să existe ori în ce condiții. Dar mă gândeam că e un personaj care merită urmărit, tocmai pentru că e atât de flamboaiant fără să vrea să fie. Adică își asumă rolul ăsta, dar nu o face pentru cineva anume, ci pentru că așa se simte el bine. Mi-a plăcut această dezinvoltură.
- Și când ai decis să-l filmezi?
- Într-o zi mi-a spus că o să-i aducă cei de la facultate un nou coleg, care îl va înlocui. Mi-a fugit puțin pământul de sub picioare, pentru că îmi dădeam seama că devine foarte real momentul ăla de care îmi era frică, în care el va pleca și locul ăla se va schimba. Cu o reacție viscerală, primul lucru pe care l-am zis a fost „Nea Jorj, hai să facem un film cu tine. Hai să începem de mâine”. Iar el a zis „Da, bre”. Următoarea zi am venit cu camera, nu se aștepta și nici eu nu știam exact ce o să fie, că urma să mai aibă doar 5 luni din contractul de colaborare și apoi să plece. Cumva nu știa dacă e posibilă prelungirea. A încercat și i s-a prelungit contractul cu încă 3 luni.
- Ai ajuns să filmezi și acasă la el?
- Foarte puțin și doar după ce i s-a încheiat colaborarea cu şcoala. Eu nu am dorit să stau neapărat cu el și acasă. Pentru mine, filmul se învârte pe holul ăla, în școala care pentru mine este un univers kafkian, în întunericul laboratorului şi în huruitul uscătoarelor de film și al alarmelor de la cronometre. Acolo mi s-a părut mie că e lumea lui și cumva ăsta e și pariul filmului, să nu-l scoată pe spectator din acel spațiu care este al lui Jorj.
- Dar cine era nea Jorj acasă la el? Ce tip de relație ai păstrat cu personajul după ce a plecat de la UNATC?
- Relația noastră nu s-a schimbat, însă nu ne mai puteam întâlni așa des. După ce a plecat de la şcoală, a început să îşi piardă treptat energia pe care o avea, energie cu care se încărca de la studenți, după cum spunea. Asta se întâmpla și pentru că nu se înțelegea cu soția, motiv pentru care a fost nevoit să se izoleze.
- Cum s-a dezvoltat relația ta cu personajul, că din primele momente ale filmului există aceste scene intime între tine și el?
- Clar exista între noi o legătură dinainte de a începe să-l filmez. Îmi mai povestea lucruri, dar el era destul de deschis cu toată lumea. Însă după ce am stat cu el mai mult pentru filmat, a început să-mi spună și continuarea poveștilor pe care le tot zicea. Cu siguranță s-a deschis față de mine și a contat că și eu îi spuneam lucruri personale în timp ce filmam sau în timp ce eram și eu în fața camerei. Făcând acest film portret, am simțit că trebuie să fiu într-o oarecare măsură pe picior de egalitate cu Jorj. Așa am decis că voi face parte din film și ca personaj, procesul facerii acestui documentar hibrid observațional și participativ, fiind deschis în fața camerei de filmat, care observa singură de pe trepied interacțiunile mele cu Jorj.
- Ce ai filmat în afara spațiului acela familiar, al holurilor școlii?
- Eu filmam cu el cât timp era în programul de la școală. Sigur că în timpul acestui program mai aveam mici ieșiri în care el mergea la doctor. Am mai filmat drumurile noastre cu mașina până la doctor, discuțiile din sala de așteptare. Și pe drum, cât eu conduceam, filma el. Am mai filmat când am mers cu el în satul în care s-a născut, în încercarea de a găsi casa familiei sale. Și umbla pe străzi spunând cine e și de-al cui e, dar nimeni nu părea să țină minte. Nu am mai reușit să găsim locul. Și apoi ne-am întors la București. Asta tot în timpul serviciului.
Eu îmi doream de la început să-l prind în acel univers peste care este stăpân, iar plimbările noastre la doctor nu mi s-au părut că se leagă în mod direct cu restul.
Dragoș Hanciu, regizor:
- De ce ai ales să incluzi momentele alea în care ascultați radioul unde apar știrile despre ce se întâmplă în stradă, protestele împotriva OUG 13?
- Evident că nu e suficient să spun pentru că se întâmplau. Pentru mine, acest film este portretul unui român de rând născut și format de un sistem pe care nu l-a ales și care trecând prin viață a rămas cu răni deschise, așa că am încercat să redau povestea și contextul de la mic la mare. Tot scenariul prin care s-a ajuns la OUG 13 cred că rimează în mod subtil cu povestea de viață a lui Jorj, cu tot vârtejul birocratic în care a intrat alături de studenți pentru a-și proteja slujba și cu safe zone-ul din laborator, care devine mai mult decât o luptă între cereri și aprobări sau între analog și digital. Am încercat să am o privire umanistă asupra unei instituții care undeva ca și atitudine oglindea la momentul filmărilor autoritățile care conduc țara.
- Ce a însemnat pentru tine că personajul pentru care ți-ai dedicat cinci ani din viață ca să-i spui povestea nu va ajunge niciodată să vadă filmul?
- Procesul de filmare a fost în mod constant foarte intens. A durat opt luni. Așa că am avut nevoie de o pauză de un an pentru a putea intra la montaj.
Pentru mine, filmul cu Jorj este procesul de filmare, adică alea 8 luni pe care le-am trăit împreună și în care ne-am filmat. Să vedem și montajul împreună, pentru mine ar fi fost ca atunci când vezi și comentezi împreună cu familia filmările cu tine de când erai mic și vine Moș Crăciun.
Mi-aș fi dorit foarte mult să putem trăi și acest moment și am realizat că este o parte importantă din procesul nostru abia acum, când mi-am dat seama că nu se mai poate întâmpla.
