La jumătatea lunii noiembrie Marian Drăgulescu își va deschide academia de gimnastică care îi va purta numele, în Sectorul 3, în zona Vitan din București, scrie playtech.ro. „O să-mi deschid o academie de gimnastică, pentru a pregăti copiii pentru performanță. Tot am amânat, să fie vreo zece ani de când am ideea aceasta, ca să aștept fonduri, parteneriate.
Dar nu s-a materializat nimic, așa că am apelat la bugetul personal. Am închiriat spațiu, lângă Vitan în sectorul 3. Am făcut investiții, din economiile adunate. Intenționez să inaugurez academia ce-mi va purta numele la mijlocul lui noiembrie, pe data de 16”, a declarat Marian Drăgulescu.
Fostul gimnast, care acum e antrenor, a achiziționat deja mai multe aparate necesare, se bazează și pe ajutorul mai multor antrenori, foști gimnaști de performanță. „Încă investesc în ea, până acum m-a dus peste 50.000 de euro. Am luat aparate speciale pentru domeniul de activitate pe care vreau să-l desfășor, penru inițiere și pentru pregătirea pentru performanță a celor ce doresc.
Academia se va numi Marian Drăgulescu, iar antrenori voi avea foști gimnaști de performanță, colegi mai vechi, cum ar fi Valentin Badea”, a mai spus acesta.
„Este, într-adevăr, cel mai mare vis al meu. Eu sper ca până la finalul acestui an să deschid cursurile acestei academii de gimnastică, Marian Drăgulescu. Deocamdată sunt în căutare unui spațiu de 300 de metri patrați, care să fie doar al meu. După care voi trece la dotarea acestuia cu aparatură nouă, iar apoi la treabă. Îi voi aștepta la sală pe toți copiii care au între 3 și 7 ani, atât fete cât și băieți, pentru a învăța ABC-ul gimnasticii. Va fi o academie destinată începătorilor și nu pentru marea performanță”, a precizat Drăgulescu în septembrie pentru Prosport.