Una dintre întrebările care, poate, au stat la un moment dat pe buzele multora și-a găsit răspuns aseară, în cadrul emisiunii “40 de întrebări cu Denise Rifai”. Marian Vanghelie a mărturisit care a fost motivul divorțului de prima soție.

“Sunt bărbat, am curaj, nu îmi este frică decât de Dumnezeu ”

“Mi-am respectat și iubit prima soție, a fost o perioada frumoasă. Din păcate, nu am reușit să îi ofer, poate, tot ceea ce îi trebuia, din cauza programului meu, când am început entuziasmat să fac politică.

Programul era de dimineață până noaptea. În momentul în care am început relația cu Oana (n.r. – Oana  Mizil), nu mai aveam o relație cu soția mea. (…) Sunt un om care știe să își asume ceea ce vrea.

Sunt bărbat, am curaj, nu îmi este frică decât de Dumnezeu”, a declarat acesta în cadrul emisiunii “40 de întrebări cu Denise Rifai”.

Citeşte şi:

Firea a cumpărat 100 de troleibuze “fake”. La 6 luni de la semnarea contractului, Primăria Capitalei reziliază cu turcii de la Bozankaya!

Afacerea COVID. Un patron condamnat de două ori pentru evaziune fiscală a obținut un contract de 10 milioane de euro, fără licitație, cu ONAC

Cel mai important sfat oferit de șefa medicilor de familie din București, după decizia tratării pacienților de COVID la domiciliu

„Mă ațâța degeaba, dar ce mi-a propus azi e prea mult” » O actriță, dezvăluiri spectaculoase despre o aventură cu „cel mai frumos bărbat”
PARTENERI - GSP.RO
„Mă ațâța degeaba, dar ce mi-a propus azi e prea mult” » O actriță, dezvăluiri spectaculoase despre o aventură cu „cel mai frumos bărbat”
Cine este de fapt amanta lui Reghe. Detalii BOMBĂ au ieșit la iveală! Cadouri extravagante și...
Playtech.ro
Cine este de fapt amanta lui Reghe. Detalii BOMBĂ au ieșit la iveală! Cadouri extravagante și...
Directoarea şcolii 178 din cartierul bucureştean Pajura şi soţul ei, preotul Costel Paizan, au murit arşi de vii în casă, în timpul furtunii
Observatornews.ro
Directoarea şcolii 178 din cartierul bucureştean Pajura şi soţul ei, preotul Costel Paizan, au murit arşi de vii în casă, în timpul furtunii
Horoscop 30 iulie 2021. Săgetătorii scot la lumină anumite adevăruri, unele dintre ele foarte dureroase
HOROSCOP
Horoscop 30 iulie 2021. Săgetătorii scot la lumină anumite adevăruri, unele dintre ele foarte dureroase
Milionarul lăsat pieton de Poliția Locală Constanța. I-au ridicat bolidul Ferrari parcat neregulamentar
Știrileprotv.ro
Milionarul lăsat pieton de Poliția Locală Constanța. I-au ridicat bolidul Ferrari parcat neregulamentar
Arabii se implică pentru resuscitarea unui brand cu tradiţie din România. "S-a semnat acordul". Cine e compania uriaşă din zona Golfului
Telekomsport
Arabii se implică pentru resuscitarea unui brand cu tradiţie din România. "S-a semnat acordul". Cine e compania uriaşă din zona Golfului
(Publicitate) HUAWEI MateBook D15- un laptop care traduce luxul din „scump” în „accesibil”
PUBLICITATE
(Publicitate) HUAWEI MateBook D15- un laptop care traduce luxul din „scump” în „accesibil”