Decizia Oanei de a poza în Playboy în Joia Mare, cu o cruce pe piept, a fost aspru criticată de Biserică și nu numai. Marioara Zăvoranu, mama vedetei sare în apărarea fiicei sale.
„Nu am fost de acord să apară dezbrăcată. Eu nu zic că e bine ce-a făcut Oana, dar până la urmă e viaţa ei. Dar preoţii că se f*t în cur toţi? Cu ce face Oana nu sunt de acord, dar e bine ce fac ei? Eu sunt creştină în felul meu, nu fac rău, nu mint, eu p-astea le respect. Eu sunt fericită că m-am împăcat cu Oana, chiar dacă nu sunt de acord cu ce face, ce pot să-i fac?”, a declarat Mărioara Zăvoranu pentru ziarul „Naţional”.
Mama Oanei Zăvoranu este de părere că și cei 20.000 de euro pe care vedeta i-a încasat pentru a apărea în revista destinată bărbaților au contat în decizia pe care a luat-o. E vorba şi de bani. Şi vedetele de la Hollywood chiar dacă câştigă bine, se dezbracă. A avut ea un motiv pentru care a pozat aşa, dar încă nu l-am dibuit”, a declarat Mărioara Zăvoranu .