La începutul anului trecut, Woody Allen, în vârstă de 80 de ani, a acceptat să scrie şi să regizeze primul său serial din carieră, o producţie în şase episoade, a câte 30 de minute, pentru grupul online Amazon, iar Miley Cyrus se pare că este una dintre actrițele ce va avea un rol în serial. Anunțul a fost făcut chiar de artistă pe contul ei de Instagram. În plus, ea va juca chiar alături de Woody Allen și Elaine May. Filmările vor începe în luna martie, iar premiera va avea loc tot în acest an, urmând să fie difuzat în exclusivitate de platforma online Amazon Prime, deținută de grupul Amazon.


Cântăreaţa şi actriţa americană Miley Cyrus a devenit cunoscută datorită serialului pentru adolescenţi „Hannah Montana”, în care a interpretat rolul principal. De altfel, Miley Cyrus este unul dintre cel mai de succes artişti care s-au lansat în producţiile Disney. Fiica interpretului de muzică country Billy Ray Cyrus, ea şi-a lansat în 2013 cel de-al patrulea album, „Bangerz”, care include hituri precum „We Can’t Stop” şi „Wrecking Ball”, care au fost promovate prin clipuri provocatoare. În ultima vreme, aceasta a atras atenția presei prin aparițiile ei de-a dreptul scandaloase și datorită consumului excesiv de alcool.

 

Ceaușescu întreba: „Ilie a dormit bine? A mâncat bine?”. Detaliul făcut public după 50 de ani
GSP.RO
Ceaușescu întreba: „Ilie a dormit bine? A mâncat bine?”. Detaliul făcut public după 50 de ani
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Câteva pahare de vin i-au fost fatale: trista dispariție a marelui Aurelian Andreescu, vocea unică a muzicii ușoare românești
Playtech.ro
Câteva pahare de vin i-au fost fatale: trista dispariție a marelui Aurelian Andreescu, vocea unică a muzicii ușoare românești
Neurochirurgul Leon Dănăilă trăiește la limita sărăciei, la 89 de ani: 'Mă simt ca un boschetar. N-am nicio avere, n-am nimic, am vândut tot'
Viva.ro
Neurochirurgul Leon Dănăilă trăiește la limita sărăciei, la 89 de ani: 'Mă simt ca un boschetar. N-am nicio avere, n-am nimic, am vândut tot'
Miracolul dintre dărâmături: Copil de doi ani salvat după 44 de ore. Micuţului i s-a dat să bea apă dintr-un capac
Observatornews.ro
Miracolul dintre dărâmături: Copil de doi ani salvat după 44 de ore. Micuţului i s-a dat să bea apă dintr-un capac
Turcii prinși sub dărâmături au intrat pe rețelele de socializare să ceară ajutor. Mesajele disperate postate. VIDEO
Știrileprotv.ro
Turcii prinși sub dărâmături au intrat pe rețelele de socializare să ceară ajutor. Mesajele disperate postate. VIDEO
Ce se întâmplă cu Kassandra, fiica adoptivă a lui Iosif Rotariu, după ce a suferit zeci de intervenții chirurgicale: “Trebuie operată de urgență”
FANATIK.RO
Ce se întâmplă cu Kassandra, fiica adoptivă a lui Iosif Rotariu, după ce a suferit zeci de intervenții chirurgicale: “Trebuie operată de urgență”
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Orangesport.ro
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Horoscop 8 februarie 2023. Fecioarelor le surâde ideea de a intra în contact apropiat cu o persoană care este capabilă să le deschidă multe uși
HOROSCOP
Horoscop 8 februarie 2023. Fecioarelor le surâde ideea de a intra în contact apropiat cu o persoană care este capabilă să le deschidă multe uși
Când trebuie să mergi cu cei mici la doctor și ce analize recomandă medicii în funcție de vârstă
PUBLICITATE
Când trebuie să mergi cu cei mici la doctor și ce analize recomandă medicii în funcție de vârstă