Mircea Marian a sesizat Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) cu privire la emisiunea „În gura presei” difuzată pe 13 ianuarie, pe Antena 3, din cauză că „realizatorul emisiunii, Mircea Badea, a afirmat «Credeţi că Mircea Marian, adică el, ar putea fi rodul unei educaţii sexuale precare? Că aşa arată. Dar credeţi că mă amendează CNA-ul pentru asta?»”, continuând cu o serie de expresii indecente.

„Consider că prin aceste declaraţii Mircea Badea nu a respectat dreptul la imagine şi a folosit expresii injurioase la adresa părinţilor mei, încălcând astfel Codul de reglementare în audiovizual. Personal, ca ziarist, pot să mă apăr de astfel de atacuri imunde, dar nu pot să accept un limbaj jignitor la adresa familiei mele, pe care cred că nu o pot proteja decât cerând intervenţia CNA”, spune Mircea Marian în sesizarea transmisă Consiliului.

CNA a primit o sesizare şi de la Cetin Ametcea, care a reclamat emisiunea „În gura presei” difuzată în 18 ianuarie pe Antena 3. „Domnul Mircea Badea, în emisiunea «În gura presei», începând cu minutul 48 (…), citeşte fără a avea consimţământul, de pe blogul pe care îl deţin, www.arhiblog.ro, jignindu-mă în diverse moduri, nu foarte uşor de descris. Dar ce este mai grav, mi-a încălcat dreptul la intimitate, prezentând pe post o fotografie care mă reprezintă, fotografie care a fost procurată în acelaşi mod, fără a-mi cere consimţământul”, se arată în sesizarea lui Cetin Ametcea, care roagă CNA să ia „măsurile legale, conform legilor în vigoare”.

Adina Buzatu joacă la prescripție în dosarul de evaziune fiscală cu prejudiciu de 3 milioane de euro. Cum a tergiversat procesul
Recomandări
Adina Buzatu joacă la prescripție în dosarul de evaziune fiscală cu prejudiciu de 3 milioane de euro. Cum a tergiversat procesul

Potrivit monitorizării CNA, în emisiunea „În gura presei” din 18 ianuarie, Mircea Badea a comentat anumite postări de pe www.arhiblog.ro, referitoare la relaţia dintre bărbaţi şi femei. „E un blogăraş, ştiţi că eu sunt fan blogăraşi, una-două, blogăraşi care au senzaţia că sunt foarte foarte deştepţi şi sunt culmea reuşitei în orice, cu atât mai mult în viaţă. Şi e unul, Arhi (…), bine e mai mult un blogăroi, o să vedeţi, zice aşa: «Un tip», eu citez acum din acest deontolog internaut, «un tip face o afirmaţie pe Twitter: Arhi, telefonul bărbatului e sfânt, nicio femeie nu are dezlegare». Cu alte cuvinte, băi, n-are voie femeia să umble în telefonul bărbatului (…) Şi acum citez din Arhi: «Ce concluzie tragem de aici? Că respectivul nu este căsătorit, că nu a avut nicio relaţie de lungă durată (minimum 2 ani) şi, în general, habar nu are de psihologia feminină». Deci de psihologia feminină, vă rog, e superb (…)”, spune Mircea Badea.

După ce a citat pe larg din afirmaţiile de pe www.arhiblog.ro, Mircea Badea a spus, adresându-se telespectatorilor sau persoanelor din regie: „Vouă vă vine să credeţi că există astfel de oameni pe Pământ? Oameni bolnavi, mă, pe bune, deci dereglaţi complet, loviţi de TIR când TIR-ul era nervos. (…) Vreţi să vi-l arăt şi ăsta, pe Arhi, pe care l-am citat, pe idolul femeilor (…) Zi tu, nu te simţi extraordinar de normal şi zdravăn la cap, oricât de nebun te-ai fi considerat anterior, când citeşti şi vezi aşa ceva?”.

„Filozofia” lui Călin Georgescu și marea răzbunare
Recomandări
„Filozofia” lui Călin Georgescu și marea răzbunare

Totodată, CNA a primit o reclamaţie de la o persoană, Iulian Bold, potrivit căruia: „Suntem sătuli de nesimţirea lui Mircea Badea, care aduce injurii tuturor românilor şi are un limbaj extrem de nesimţit faţă de anumite persoane/ instituţii”. Iulian Bold a făcut trimitere la emisiunea „În gura presei” difuzată, în reluare, pe Antena 1 pe 12 ianuarie, de la ora 10.00.

Cele trei sesizări cu privire la emisiunea „În gura presei” s-au aflat pe ordinea de zi a şedinţei de marţi a CNA, care, din lipsă de cvorum, a fost suspendată. Astfel, CNA va lua în discuţie sesizările în următoarea şedinţă, care va avea loc cel mai probabil joi.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
„Păpușa de la Glina” trăia la limita subzistenței, lângă groapa de gunoi, însă acum e o tânără frumoasă, cu o siluetă demnă de invidiat și o carieră de succes. Adina Asăvoaiei atrage toate privirile. Cele mai recente imagini
Viva.ro

Doliu imens în muzica și televiziunea românească. Artistul nostru a murit azi, iar familia a făcut un anunt sfâșietor: “Drum lin, tată drag...”
Libertateapentrufemei.ro
Doliu imens în muzica și televiziunea românească. Artistul nostru a murit azi, iar familia a făcut un anunt sfâșietor: “Drum lin, tată drag...”
Șase zodii au norocul scris în frunte în următoarele 12 luni. Vor avea cel mai mare succes și o viață îmbelșugată
FANATIK.RO
Șase zodii au norocul scris în frunte în următoarele 12 luni. Vor avea cel mai mare succes și o viață îmbelșugată
Bruce Willis, apariție rară în Los Angeles, în contextul incendiilor devastatoare. Cum a fost surprins fostul actor
Elle.ro
Bruce Willis, apariție rară în Los Angeles, în contextul incendiilor devastatoare. Cum a fost surprins fostul actor
Deși se afișează cu mașini și genți de lux, casa Biancăi Drăgușanu nu e deloc cum ți-ai imagina! Imaginile din apartamentul ei au ajuns virale pe internet / FOTO
Unica.ro
Deși se afișează cu mașini și genți de lux, casa Biancăi Drăgușanu nu e deloc cum ți-ai imagina! Imaginile din apartamentul ei au ajuns virale pe internet / FOTO
Filmul tragediei din Medgidia, unde o fetiță de nici 2 ani a murit strivită de canapea. Părinții o duceau la creșa ilegală pentru că nu există alta în oraș
Observatornews.ro
Filmul tragediei din Medgidia, unde o fetiță de nici 2 ani a murit strivită de canapea. Părinții o duceau la creșa ilegală pentru că nu există alta în oraș
Horoscop 19 ianuarie 2025. Scorpionii au nevoie de sprijinul celor din familie, pentru că fără ei nu are niciun farmec să facă ceea ce și-au propus
HOROSCOP
Horoscop 19 ianuarie 2025. Scorpionii au nevoie de sprijinul celor din familie, pentru că fără ei nu are niciun farmec să facă ceea ce și-au propus

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI