Mirela Vaida a devenit, în urmă cu o lună și jumătate, pentru a doua oară mămică. Aflată în concediu de maternitate, prezentatoarea TV se bucură de fiecare clipă petrecută alături de bebelușul Vladimir Alexandru și de fiica ei, Carla, în vârstă de un an și șapte luni. Ea se va întoarce pe micul ecran mai repede decât și-ar fi imaginat fanii, dar nu la emisiunea care a consacrat-o ca vedetă TV.

“Voi reveni cu siguranță de Revelion, pentru că deja filmarea ‹‹la Hanul Mirelei›› la Antena 1 este bătută în cuie din martie, iar cu alte proiecte aștept să văd. Deocamdată mi-e puțin mai greu, aș mai sta o lună – două să ies cu Vladimir la suprafață, să-l văd că este mai puțin dependent de mine. Sper să revin cât de repede cu noi proiecte de televiziune, mai permisive din punct de vedere al timpului petrecut în fața camerei de luat vederi”, a declarat, pentru Libertatea, Mirela Vaida.

mirela vaida

Mirela Vaida

S-a rupt complet de formatul care a consacrat-o

Fosta prezentatoare TV a show-ului de la Antena 1 s-a despărțit în lacrimi, astă-vară, de concurenți și de echipă, o decizie grea și complicată pentru ea, luată însă pentru binele familiei. Viața alături de cei doi copii îi oferă satisfacții nebănuite Mirelei și, totodată, o ține departe de televizor. “Recunosc că nu m-am mai uitat la emisiune din clipa în care am plecat. O dată pentru că e și un fel de durere din asta atunci când îți părăsești copiii, măcar dacă tot o faci, nu te mai uita în urmă, pentru că o să te prăbușești de durere. Mă mai ține lumea la curent cu ce se mai întâmplă, dar recunosc că din sezonul nou nu știu nimic. Adică m-am rupt și din cauza timpului pe care nu-l mai am la dispozitie, la ora aceea suntem ori afară ori dormim toți, deci nu mai pot”, ne-a mărturisit ea.

PAULA CHIRILA_EMISIUNE

O susține pe Paula Chirilă, înlocuitoarea ei

Vestea că fanii o vor înapoi la emisiune și că nu toți o plac pe Paula Chirilă, cea care i-a luat locul la emisiune, a ajuns și la urechile Mirelei. Aceasta o înțelege perfect pe înlocuitoarea ei, mai ales că și ea s-a confruntat cu o situație similară. “Este o situație sigur destul de neplăcută, nu doar pentru ea, cât și pentru mine, nu am deloc satisfacția lucrului ăstuia pentru că eu am trecut prin ce trece Paula acum.

E adevărat nu era nebunia asta pe Facebook, dar acum 5 ani și eu am preluat emisiunea de la o altă prezentatoare care a făcut-o celebră la un alt post de televiziune. Și eu am fost blamată, și eu am avut parte de o grămadă de lucruri mai puțin plăcute, dar totul e să știi să treci, să acoperi golul rămas și să-ți apropii un public foarte fidel și foarte atașat. Eu i-aș spune Paulei să vadă partea plină a paharului. O dată ce ai câștigat publicul ăsta, e al tău și este peste tot cu tine. Așa că eu cred că ea e foarte aproape să și-l câștige pe tot, fiindcă nici eu nu sunt iubită de toată lumea”, a conchis Mirela Vaida.

Foto: Gabriel Pătruț

Video: George Capoianu

Citește și:

Decizia luată de Paula Chirilă după ce fanii emisiunii au decretat că o vor pe Mirela Vaida înapoi: “Nu am ce să fac / VIDEO EXCLUSIV

Fosta soție, dezvăluiri horror despre marele Björn Borg: „Dădea bani pe drogul violatorului, era dependent de sex”
PARTENERI - GSP.RO
Fosta soție, dezvăluiri horror despre marele Björn Borg: „Dădea bani pe drogul violatorului, era dependent de sex”
BOMBĂ! Totul e clar acum! Cu cine se iubește Alexandra Dinu, imaginile sunt grăitoare
Playtech.ro
BOMBĂ! Totul e clar acum! Cu cine se iubește Alexandra Dinu, imaginile sunt grăitoare
Un tânăr de 20 de ani a stat o noapte întreagă lângă prietenul său mort, după un accident cumplit în Constanţa
Observatornews.ro
Un tânăr de 20 de ani a stat o noapte întreagă lângă prietenul său mort, după un accident cumplit în Constanţa
Horoscop 19 septembrie 2021. Gemenii ar trebui să se adapteze la ce apare și să lase deoparte planurile pe care le au în minte
HOROSCOP
Horoscop 19 septembrie 2021. Gemenii ar trebui să se adapteze la ce apare și să lase deoparte planurile pe care le au în minte
Cum îți dai seama dacă mierea pe care o cumperi e 100% naturală. Metoda dezvăluită chiar de un producător
Știrileprotv.ro
Cum îți dai seama dacă mierea pe care o cumperi e 100% naturală. Metoda dezvăluită chiar de un producător
Ţara, în stare de şoc. Vedeta unei generaţii a murit misterios. Ultimul mesaj, tulburător: "Creierul meu vreau să fie studiat"
Telekomsport
Ţara, în stare de şoc. Vedeta unei generaţii a murit misterios. Ultimul mesaj, tulburător: "Creierul meu vreau să fie studiat"
În vara asta, o bucurie deschide o alta! FRESH 0.0 – optimism 100% răcoritor
PUBLICITATE
În vara asta, o bucurie deschide o alta! FRESH 0.0 – optimism 100% răcoritor