Aflat pe platourile de filmare ale emisiunii „Neatza cu Răzvan și Dani”, Cătălin Rizea a fost contactat telefonic de partenera tatălui său. Inițial, i s-a comunicat că părintele său nu se simțea bine și îl striga, iar la scurt timp a urmat vestea că acesta a încetat din viață.
Cătălin Rizea: „Abia îmi găseam cuvintele”
În ciuda șocului emoțional, soțul Addei a ales să își ducă la bun sfârșit atribuțiile profesionale.
„Am trăit și părți mai nasoale. Eu am aflat că tatăl meu a murit în timp ce eram la emisiune. Am început preparatul, la ora 9.00 m-au sunat de acasă. Mi-am oprit lavaliera, pentru că suna concubina lui tata și mi-a zis: «Gigi, te strigă pe tine». Am intrat înapoi și m-au sunat că a murit. Am intrat în bucătărie și am încercat să fiu profesionist în continuare. Am rămas pentru toată ziua, am prezentat, cu lacrimi în suflet și aproape și în ochi, preparatele. Abia îmi găseam cuvintele”, a mărturisit Cătălin Rizea la podcastul Vreau să știu.
:contrast(8):quality(75)/https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/870x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/adda-si-catalin-rizea.jpg)
În primăvară, soțul artistei Adda și-a împlinit visul și a absolvit pe primul loc în grupă cursurile Horeca Culinary School, cea mai cunoscută școală de gătit din sud-estul Europei, acreditată la nivel național și recunoscută internațional.
Cătălin Rizea: „Am simțit că este ultimul tren spre visul meu”
„Am iubit bucătăria și mereu am simțit că face parte din mine, că asta este ceea ce îmi doresc. Din păcate, dintr-o ușoară teamă de eșec, am tot evitat-o, dar a rămas mereu un vis. Visul a început să prindă contur odată cu Chefi la cuțite, când ADDA mi-a dat impulsul de care aveam nevoie. Am simțit că acela este momentul, ultimul tren spre visul meu.
Am avut un parcurs excelent la Chefi, amator fiind: am ajuns la un mic pas de finală, dar am făcut parte din echipa câștigătoare. Ulterior, am primit invitația de a merge la Super Neatza de Weekend, unde visam să ajung. A fost o bucurie enormă și un semn că trebuie să merg mai departe, să învăț cât mai multe și să-mi dezvolt tehnica. Apoi, mi-am dorit și mai mult, așa că am ales să urmez cursurile de la Horeca Culinary School. Acolo am mers cu multe lucruri știute, doar că mi-am dat seama că nu le știu pe toate, că sunt mici detalii pe care nu le vedeam și care adaugă un mare plus. Astfel, am început să îmi pun în ordine tot bagajul de cunoștințe acumulat!”, a povestit Cătălin Rizea.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3883cd09b1b0e3ad9b96ec63283cc2fb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_dda6ed8047a9e578bff938ce6546e97b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_acdb174f9fe0b7693e3db152dbbb1e18.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_08399a088c497ed1f930cd9570e846dc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e20383ef76e2248882d6a3d8826c4a4d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_07ee5a23e350d880c2676f915cd6456b.jpg)
Știri România
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_c5db8e9346b2f7b2265080f1d9d6e253.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_fd453bb264786c4759a758f2e6d68e76.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_2cb8180db4694de2a942e8ca3dffd5ad.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_ffa562eb6ef4ca9ccba76da76ad6fc54.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_ed1ff6199f6d60714941308752d40d65.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_e734f575bda29d001486ab27b55a8cb7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_7558897b0e5f60925383ff9cda8cee11.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_4b8eb5696c4ffcb267947cf3c2233e7b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_b95b2857e8dea0cb81ecfac8614922a6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2986dde1b55e0e0f2be0384fc56aeeec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_4513e6af663ba8856eb3f9a8beec86c7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_6319221923aa733a34ecad80e8124221.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_b1354e4716ec25499c4e971822612bec.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_6ab9f7c0d1f36a5eb59f0edc57639b84.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_eb0b3cf831f345d52deba5b8639e0d61.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_7c0a8459c51ffd798aa99ee45ffa9c3c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_754e6cba7e5dad55302e70ebe81dd16d.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_8360710292cbc314d0ed30f18e0b3c62.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_efa18821ffdc49cd1e1b269d3a72f755.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/grindeanu-spune-ca-drula-e-ministrul-informal-al-transporturilor-cereti-registrul-de-intrare-si-iesire--replica-fostului-presedinte-al-usr-e1784647656491.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/sorin-grindeanu-psd-cristian-otopeanu-4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/mirela-vaida-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/brigitte-pastrama-festivalul-de-film-de-la-cannes-2026-covor-rosu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_31a023a2b4a54396fdc0b6e96c994f25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_4b189b0e543a6205cd062fca4d0cc9f0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_c1eb491ee8f9049584d0411e4bec95d8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/tribunalul-bucuresti-a-reactionat-dupa-ce-pnl-a-lasat-de-inteles-ca-alina-gorghiu-are-pile-in-instante-presiuni-asupra-judecatorilor-e1782979929934.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/09/ksamil-albania.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/09/marienplatz-munchen-turisti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/experiment-rutier-profimedia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/porumb-copt.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/smiling-businessman-communicating-mobile-phone-while-standing-with-travel-bag-hotel-room.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/semnele-deshidratarii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ceapa-langa-cartofi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/batch-cooking.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/agar-agar.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/dunarea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/accept-agresiune-e1784643890286.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/politist.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/statii-de-incarcare-otopeni-scaled-e1784643348708.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/poza-3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/gettyimages-2238074428-e1780733796611.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/ilie-bolojan-5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/romani-profimedia-1098273213-e1784201393261.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.