Anca Dumitra apare săptămână de săptămână pe micul ecran în rolul Gianinei din „Las Fierbinți”, serialul de succes de la Pro TV. A devenit cunoscută publicului larg prin acest rol, însă fanii ei nu știu parcursul pe care l-a urmat, visul măreț pe care îl avea chiar din școala gimnazială.

Actrița a dezvăluit că încă de mică și-a dorit să devină actriță, ba chiar să învețe perfect limba engleză, să ajungă în America și să ia Oscarul. Familia a susținut-o întotdeauna, părinții au fost cei care au împins-o de la spate, iar așa, ea și-a văzut visul cu ochii.

„Dacă te-ai întâlni cu mama mea, cu tata sau cu celelalte neamuri – cum se zice la noi, la olteni –, toţi ţi-ar spune că Anca, încă de micuţă, asta voia să se facă: actriţă. La 5 ani, pe mine nu m-a dus nimeni la teatru, să văd un actor pe o scenă, însă la televizor se dădea se­rialul Dallas, iar mama nu doar că îmi citea subtitrările, dar îmi şi explica, pe înţelesul meu, că oamenii aceia din televizor erau nişte actori care jucau un rol, dar că, în viaţa de zi cu zi, pe ei îi chema altfel şi erau alt fel de persoane. Probabil că datorită acestor explicaţii ale mamei, imaginaţia mea a început să zboare, s-a creat un miraj, al actorului, şi de-atunci am decis că eu, când o să fiu mare, vreau să mă fac actriţă. Şi chiar şi acum tot asta îmi doresc, doar că am răsucit puţin cuvintele: vreau să mă fac actriţă mare şi bună! (râde) În orice caz, de-atunci, de foarte mică, mi-am făcut un plan de luptă, de care m-am ţinut cu stricteţe. În clasa a II-a, când mi s-a introdus în program prima limbă străină, s-a întâmplat ca limba aceea să fie franceza. Ceea ce m-a întristat tare, că eu voiam să învăţ en­gleza, ca să mă fac actriţă în America şi să iau Os­carul. Apoi, în clasa a VI-a, când mi s-a introdus a doua limbă străină, am picat la germană. Ei, atunci am zis că nu se mai poate: m-am dus la mama, i-am spus că eu vreau engleză, ca să merg în America şi să iau Oscarul (până atunci păstrasem planul se­cret), iar mama mea cea bună m-a ajutat. M-a mutat de la şcoala mea de cartier tocmai la Colegiul Na­ţional din centrul Craiovei, ca să studieze fata en­gleza. După aceea, în clasa a VIII-a, când am în­ceput să facem geometrie în spaţiu, brusc, din­tr-un elev mediu spre bun la matematică, m-am transformat într-un as, prin urmare, profesoara a chemat-o pe mama la şcoală şi, pentru că urmau capacitatea şi admiterea la liceu, i-a spus să mă îndrepte către profilul real, fiindcă eram foarte bună la matematică! Dar mama i-a retezat elanul. I-a comunicat că fiica ei vrea să facă actorie, deci va merge la uman.”, a declarat actrița pentru Formula As.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
anca dumitra 3Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Anca Dumitra nu s-a bazat doar pe sprijinul familiei, ci și pe sprijinul unei profesoare din liceu. Aceasta a organizat o trupă de teatru în cadrul instituției de învățământ, trupă care a ajutat-o mult. La absolvirea liceului s-a înscris la UNATC și de acolo a mai fost un pas pentru cariera în actorie.

„În clasa a IX-a, proaspăta noastră dirigintă, pro­fesoară de limba franceză, a venit la prima oră şi ne-a cerut să ne prezentăm, fiecare în parte, şi să-i spunem ce vrem să facem în viitor. Când mi-a venit rândul, dintre toţi co­legii eu am fost singura care am declarat răspicat că voiam să devin actriţă. După încheierea orei, doam­na dirigintă m-a chemat la catedră – m-am cam speriat! – şi mi-a mărturisit că şi dânsa avu­sese acelaşi vis şi că, dacă eu doream, dânsa pu­tea să înfiinţeze o trupă de teatru a liceului. I-am răspuns c-aş fi fost foarte fericită şi uite-aşa s-a înfiinţat trupa de teatru Millenium. Aşa că, pe tot parcursul acelor patru ani, am făcut şi teatru, am participat la tot felul de festivaluri de poezie, am prezentat zilele şcolii… Finalmente, după ba­ca­laureat, tot cu mama de mână, am ajuns la Bucu­reşti, ca să dau admitere la UNATC, pătrun­zând într-o lume total necunoscută, dar splendidă.”, a mai spus ea pentru aceeași sursă.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI