Cu zâmbetul pe buze, Andreea Bănică, care e căsătorită cu Lucian Mitrea alături de care are doi copii, a vorbit despre momentele dificile prin care a trecut, dar și despre depresie, considerată boala secolului XXI. „Eu nu pot să spun că am fost depresivă vreodată, am avut momente proaste în viața mea, dar a trebuit să mă ridic, să merg mai departe, nu aveam un iubit, un soț, nu aveam pe nimeni, necazurile cele mai mari le-am avut în tinerețe, când nu eram căsătorită.

După aceea, nu am mai avut de ce să supăr, nu au fost lucruri urâte în viața mea, totul a luat o întorsătură frumoasă în viața mea”, a spus Andreea Bănică. Și a continuat: „Eu cred acum că mai toți ne băgăm în cap că avem o depresie, consider că e o modă, consider că fie om e suficient de puternic să se ridice atunci când cade, singur, fără prea mult ajutor.

E nevoie doar să ne gândim la noi și la cei din jurul nostru, dacă nu ne gândim la ei, măcar pentru ei să facem aceste lucruri. Deja oamenii nu prea mai merg la biserică și duhovnici, ci mai mult la psihologi. Nu că nu aș crede în ei sau am o problemă în sensul acesta, dar sunt puțini acei psihologi adevărați care într-adevăr te ajută și te fac să te ridici din mocirla în care ai căzut. Sunt puțini, nu mulți.

Un fost judecător al CCR are 10.000 de euro pensie și e bucuros că rămâne cu toți banii, după decizia CCR: „Avem dreptul. Nu înțeleg ce atâta tam-tam”
Recomandări
Un fost judecător al CCR are 10.000 de euro pensie și e bucuros că rămâne cu toți banii, după decizia CCR: „Avem dreptul. Nu înțeleg ce atâta tam-tam”
Andreea Bănică (11)Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 11

Andreea Bănică: „Sunt o tipă credincioasă, dar acasă”

Referitor la relația ei cu credința, Andreea Bănică spune că s-a certat cu Dumnezeu în urmă cu ani de zile, când părinții ei au murit. Nu merge des la biserică, dar se roagă în fiecare seară, e credincioasă. „E un subiect foarte sensibil. Atunci când mi-am pierdut părinții m-am certat cu Dumnezeu, a fost destul de greu, dificil, să depășesc asta. M-am cufundat în muncă, iar asta mi-a acaparat toată atenția, iar ușor, ușor am început să iert”, a mai spus ea pentru Spynews.

„Sunt o tipă credincioasă, dar acasă, nu sunt o tipă care merge foarte des la biserică. Sunt credincioasă, îmi fac rugăciunile seara, le fac copiilor mei rugăciuni. Mă rog la Dumnezeu pentru ei. Nu pot să zic că merg la biserică des, poate că am avut și problema acesta că atunci când am mers la biserică am fost recunoscută de multe ori și de multe ori mi se întâmpla câte ceva și am evitat.

Eu sunt o fire care mă aprind foarte repede, dacă îmi spui ceva ce mă deranjează sau nu e adevărat, în biserică, reacționez, iar atunci prefer să nu. Prefer să fiu acasă cu credința mea în Dumnezeu și cam atât”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.