”Toată ziua mergeam la pădure sau până la Jiu, mergeam pe jos, desculț, la pescuit sau la scăldat. Cum să nu-ți fie dor? Să stai așa, desculț în iarbă sau în apa rece și limpede…”, povesteste umoristul.
Emoțiile l-au copleșit pe acesta când a ajuns în fața școlii din comună. Mugur Mihaescu se trage dintr-o familie de dascăli. Atât bunicii, cât și părinții au inițiat în tainele cunoașterii numeroase generații de elevi. Drept recunoștință, strada școlii din Sadova poartă numele mamei lui Mugur Mihăescu. Amintirile l-au copleșit pe celebrul umorist, acesta nu și-a putut stăpâni lacrimile la vederea școlii în care au fost dascăli bunicii și părinții lui.
”Mama și-a câștigat nemurirea… a școlit toată lumea de aici. A fost dascălul ăla adevărat, care a făcut oameni, a modelat lutul. E normal să fiu emoționat, să am lacrimi în ochi”, a adăugat acesta.
Numele satului din care provin Leana și Costel, personajele atât de îndrăgite de publicul românesc, a fost inspirat din viața comunei în care Mugur Mihaescu și-a trăit primii ani din viață. Decorurile serialului de comedie ”Leana s-a intors!” reconstituie în detaliu un colț din Sadova.

Mugur_la_Sadova_3.jpgIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Documentarul de pe Netflix despre misterele aurului din Transilvania. Ce comori sunt ascunse în România
FANATIK.RO

Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro

Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Libertateapentrufemei.ro
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO

Amenda uriașă pe care trebuie să o plătească un român care stă la curte. Sub nicio formă n-ai voie să faci așa ceva

O dronă militară s-ar fi prăbușit în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor. VIDEO
Știrileprotv.ro
O dronă militară s-ar fi prăbușit în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor. VIDEO
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Unica.ro

Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Orangesport.ro

"M-a înșelat. Mi-a luat casa!" Administratora unui bloc din Capitală, înjunghiată până la moarte de un vecin. Un martor a povestit șocat filmul crimei
Observatornews.ro
"M-a înșelat. Mi-a luat casa!" Administratora unui bloc din Capitală, înjunghiată până la moarte de un vecin. Un martor a povestit șocat filmul crimei
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
HOROSCOP

RECOMANDĂRI