Fiind cooptat pentru a fi speaker la un curs de industrie muzicală, la Iaşi, în cadrul proiectului Bandabeat, pentru tinerii liceeni care vor să se lanseze în muzică, Florin Grozea a afirmat faptul că asistentele din emisiuni, promovarea alcoolului , tutunului sau drogurilor nu înseamnă a face muzică.
„Cred că e important ca tinerilor să li se spună că muzica nu înseamnă să apari la televizor alături de „asistente” semi-dezbrăcate, bani aruncaţi în cluburi, alcool şi droguri. Muzica poate fi o carieră foarte serioasă dacă o tratezi cu seriozitate, şi nu vorbesc doar despre copiii care au voci bune şi pot ajunge cântăreţi. Industria muzicală nu se opreşte la cântăreţi…”, a comentat Grozea pe blogul său.
De când a luat o pauză de la cântat, artistul s-a concentrat mai mult pe viaţa de familie, dar şi pe cea profesională unde, săptămânal, are câte un eveniment la care prezintă proiecte sociale şi muzicale.
„Vreau să le spun tinerilor că trăim vremuri extraordinare, vremuri pline de oportunităţi. Contrar paranoiei promovate de presă, contrar pseudo-valorilor care ni se bagă pe gât de unele televiziuni, contrar pesimismului ştirilor „Breaking News”, în România acestor ani există foarte multe oportunităţi pentru tinerii care vor să dea lovitura. Mai ales în muzică!”, spune Florin Grozea.
„Tinerii cred că au nevoie de pile, de cunoştinţe bine plasate şi de mulţi bani pentru a face o carieră. Este vina păriţilor şi bunicilor acestor tineri şi este vina presei pentru această dezinformare”, a mai adăugat artistul.