Analizăm limbajul nonverbal al protagoniștilor celor mai virale cinci știri publicate de Libertatea săptămâna aceasta. Alături de Antonio Momoc, profesor de comunicare la Universitatea din București, trainer de vorbire în public, descoperim ce se ascunde în spatele gesturilor personalităților publice.
Două gesturi au marcat finala Cupei Mondiale, câștigată de Spania. Primul: Cristian Romero a dat mâna cu șeful FIFA, și-a privit medalia și a trecut pe lângă Trump fără să-l salute. Strângerea de mână e ritualul minim al recunoașterii; refuzul ei e mesaj politic. Al doilea gest, sportiv: Yamal i-a întins mâna lui Messi, aflat pe iarbă cu lacrimi în ochi, și l-a ridicat. Ștafeta predată între generații.
Finala Cupei Mondiale de la New York, un spectacol al puterii. Trump a urmărit meciul alături de Melania, din loja cu geam antiglonț, apoi a coborât pe gazon pentru premiere. A înmânat trofeul și a rămas pe podium, lângă campionii spanioli, până când Infantino l-a condus în afara cadrului. Pentru câteva secunde, atenția s-a mutat de la campioni la propria lui prezență. În proxemică, a ocupa centrul scenei înseamnă a revendica simbolic momentul.
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, din nou în defensivă: întrebat despre fotografiile în care Ciolacu apare la masă, în Italia, cu un fugar condamnat, a răspuns scurt, impersonal, evitând contactul vizual: „fiecare răspunde de ceea ce face”. Distanțarea lingvistică, generalizarea, persoana a treia, evitarea privirii – sunt echivalentul pasului înapoi. Grindeanu nu îl apără pe Ciolacu, nici nu îl condamnă. Și riscă susținerea în partid și credibilitatea în percepția publică.
Dacă Ciolacu a rămas la masă, ministra de Externe a ales gestul opus. La o recepție la Washington, unul dintre frații Tate a abordat grupul în care se afla Oana Țoiu. La acel moment ministra USR ar fi plecat imediat de la eveniment. Părăsirea spațiului e formă de distanțare. Dar primul mesaj nonverbal nu e când pleci, ci unde apari și cu cine te asociezi: recepția venea după conferința în care Rubio condamnase „terorismul de stânga". Câteva zile mai târziu, frații Tate erau arestați la Miami.
La Cotroceni, criza guvernamentală a depășit 80 de zile. Întrebat cât se mai ferește să propună un premier, Nicușor Dan s-a enervat și a întors întrebarea: „Dacă vă propun pe dumneavoastră, ajungem undeva?". Răspunsul iritat, dar ironic mută reflectorul de pe cel întrebat pe cel care întreabă. Repetată, nu mai e glumă spontană, ci scut. Tonul coboară apoi: „Sunt aici, sunt aici permanent vara asta". Președintele și-a recăpătat controlul, dar iritarea și lipsa de soluții s-au văzut deja.