Două gesturi au marcat finala Cupei Mondiale, câștigată de Spania. Primul: Cristian Romero a dat mâna cu șeful FIFA, și-a privit medalia și a trecut pe lângă Trump fără să-l salute. Strângerea de mână e ritualul minim al recunoașterii; refuzul ei e mesaj politic. Al doilea gest, sportiv: Yamal i-a întins mâna lui Messi, aflat pe iarbă cu lacrimi în ochi, și l-a ridicat. Ștafeta predată între generații.

Finala Cupei Mondiale de la New York, un spectacol al puterii. Trump a urmărit meciul alături de Melania, din loja cu geam antiglonț, apoi a coborât pe gazon pentru premiere. A înmânat trofeul și a rămas pe podium, lângă campionii spanioli, până când Infantino l-a condus în afara cadrului. Pentru câteva secunde, atenția s-a mutat de la campioni la propria lui prezență. În proxemică, a ocupa centrul scenei înseamnă a revendica simbolic momentul.

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, din nou în defensivă: întrebat despre fotografiile în care Ciolacu apare la masă, în Italia, cu un fugar condamnat, a răspuns scurt, impersonal, evitând contactul vizual: „fiecare răspunde de ceea ce face”. Distanțarea lingvistică, generalizarea, persoana a treia, evitarea privirii – sunt echivalentul pasului înapoi. Grindeanu nu îl apără pe Ciolacu, nici nu îl condamnă. Și riscă susținerea în partid și credibilitatea în percepția publică.

Dacă Ciolacu a rămas la masă, ministra de Externe a ales gestul opus. La o recepție la Washington, unul dintre frații Tate a abordat grupul în care se afla Oana Țoiu. La acel moment ministra USR ar fi plecat imediat de la eveniment. Părăsirea spațiului e formă de distanțare. Dar primul mesaj nonverbal nu e când pleci, ci unde apari și cu cine te asociezi: recepția venea după conferința în care Rubio condamnase „terorismul de stânga”. Câteva zile mai târziu, frații Tate erau arestați la Miami.

La Cotroceni, criza guvernamentală a depășit 80 de zile. Întrebat cât se mai ferește să propună un premier, Nicușor Dan s-a enervat și a întors întrebarea: „Dacă vă propun pe dumneavoastră, ajungem undeva?”. Răspunsul iritat, dar ironic mută reflectorul de pe cel întrebat pe cel care întreabă. Repetată, nu mai e glumă spontană, ci scut. Tonul coboară apoi: „Sunt aici, sunt aici permanent vara asta”. Președintele și-a recăpătat controlul, dar iritarea și lipsa de soluții s-au văzut deja.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.