Ca să-l determine pe cel care se ascunde în spatele personajului Deadpool să se dea de gol, nea Mărin încearcă să-l întărâte cu o serie de palme peste față. Ba chiar, la un moment dat, îl plesnește cu bastonul. Isonul i-l ține Pepe care, de altfel, mărturisește deschis că de multă vreme voia să “atingă” un supererou. „Nu mai dați în el!!”, face degeaba apel Dan Negru. O victimă colaterală a momentului va fi Romică Țociu, co-prezentator al show-ului.

La Scena misterelor, două tabere formate din zece vedete se vor lupta între ele pentru a ghici cine se ascunde în spatele unor măști spectaculoase. Miza este să strângă cât mai multe puncte care, la final de emisiune, se vor transforma în bani pentru o cauză umanitară. Starurile sub acoperire, adică celebritățile care se ascund în spatele măștilor, sunt dintre cele mai diverse: de la mari actori de cinema, legende sportive și staruri din muzică, la vedete de televiziune și politicieni. Șase vedete permanente – Pepe, Rona Hartner, Cosmin Seleși, Diana Munteanu, Andrei Duban și Dorian Popa – și patru vedete care se vor schimba de la o ediție la alta au misiunea să ghicească cine se află în spatele măștilor.

Citește și

Mircea Baniciu ține concerte în sufragerie. Primește 20 de spectatori și fiecare plătește 200 de lei pe bilet

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.