Eugen Tomac a reacționat dur după ce în spațiul public au apărut informații conform cărora ar urma să renunțe la desemnare, punctând că va merge în fața legislativului pentru învestitură.
Cuprins:
„Circulă un zvon că mâine aș intenționa să îmi depun mandatul, în urma unei presupuse lipse de sprijin din partea partidelor politice. Este FALS! Mandatul pe care l-am primit cu onoare și responsabilitate de la președintele Nicușor Dan este să formez Guvernul și, bineînțeles, voi duce această procedură până la votul Parlamentului. E calea firească, în concordanță cu principiile pe care le am”, a declarat premierul desemnat.
Mai mult, el se declară încrezător că votul va fi unul favorabi: „Toți cei care trâmbițează ipoteze menite să divizeze nu au niciun temei și fac, așadar, apel la vigilență. Avem nevoie, mai mult ca oricând, să rămânem uniți și concentrați pe același scop: formarea Guvernului și obținerea votului de învestitură.”
Luni, 8 iunie 2026, premierul desemnat Eugen Tomac a deschis negocierile politice pentru formarea unei majorități parlamentare, însă s-a lovit de un zid de scepticism și a rămas fără garanții ferme de susținere din partea principalelor partide.
În ciuda reținerilor exprimate de liderii politici, Tomac și-a menținut neschimbat planul economic, promițând prudență bugetară, zero taxe și impozite noi pentru anul 2026 și atragerea integrală a fondurilor europene din PNRR, avansând totodată propunerea unui post de vicepremier dedicat digitalizării.
Poziția partidelor politice:
Ciprian Ciucu l-a acuzat luni pe Eugen Tomac că negociază pe ascuns cu PSD și că protejează interesele social-democraților. Sunt tensiuni la cote maxime pe scena politică. Ciprian Ciucu (PNL) îl atacă dur pe premierul desemnat, Eugen Tomac, pe care îl acuză că a negociat în secret cu social-democrații.
Primarul general al Capitalei afirmă că noua listă de miniștri este „cusută cu ață alb-fosforescentă” și îi cere public lui Tomac o reacție corectă: „Vă rog, aveți decența și nu ne luați de proști”. Advertisement Într-o postare publicată luni seară pe Facebook, prim-vicepreședintele PNL, Ciprian Ciucu, i-a adresat un mesaj direct premierului desemnat Eugen Tomac, subliniind că actualul context ridică „semne de întrebare destul de mari”.
„Ne-ați spus astăzi că ați ținut să vă întâlniți prima dată cu PNL, apoi cu PSD. Eu nu cred acest lucru; adică eu cred că ați avut întâlniri prealabile, ascunse și neasumate cu PSD. De ce spun acest lucru? Nu am cum să nu observ că ministerele asumate până acum de către PSD reflectă propuneri fix ale PSD: dl. Istudor la Agricultură, dl. Masala la Transporturi… Dar fisa mi-a picat atunci când ne-ați spus despre dl. Ionaș la M. Dezvoltării. Nu aveți cum să-mi explicați prin ce proces decizional ați ajuns la dl. Ionaș, altul decât că vi l-a dat PSD. N-ai cum! Pare că le protejați interesele și le-ați pus ministerele pe care le vor ei la adăpost”, spune Ciucu.
O analiză jurnalistică publicată de Libertatea dezvăluie că structura tehnocrată a cabinetului propus de premierul desemnat Eugen Tomac ascunde, de fapt, o strategie de „guvernare prin proxy” a PSD, pe listă fiind inserați oameni legați direct de figuri de prim-plan ale social-democraților și ale aliaților lor istorici.
Cel mai flagrant exemplu este cel al sociologului Vladimir Ionaș, propus pentru portofoliul strategic și cu buget generos de la Ministerul Dezvoltării; cariera acestuia este strâns legată de zona de influență a PSD, începând ca protejat și consilier al fostului lider Viorel Hrebenciuc în perioada 2009-2015, urmând ca ulterior, în 2017, să fie și consilier al premierului de atunci, Sorin Grindeanu.
Această mișcare de culise vine în contextul în care partide precum USR, PNL și UDMR au fost reticente în a prelua responsabilități politice directe în noul executiv, oferind PSD oportunitatea de a-și impune indirect oameni-cheie la ministerele cu resurse financiare importante în schimbul susținerii parlamentare.
bog53dan 10.06.2026, 06:58
Du-te ma si lasa-ne ! Si ia-l cu tine si pe ...Danut ca n-are nimic in comun cu presedentia !...