Partidul condus de Sorin Grindeanu i-a transmis premierului desemnat Eugen Tomac mai multe condiții ca să îi voteze Guvernul săptămâna viitoare în Parlament, potrivit documentului consultat marți, 9 iunie, de Libertatea.
Cel mai important punct este al doilea, care conține măsurile sociale și se referă la românii cu venituri mici și medii. Printre altele, el conține scăderea TVA la alimente și medicamente, indexarea pensiilor de la 1 ianuarie și eliminarea CASS de la mame, veterani și persoane cu handicap.
Totodată, social-democrații au cerut ca de acum încolo să fie pus „stop austerității de tip Bolojan!”.
Cele 9 condiții principale sunt:
România a intrat în criza politică pe 20 aprilie, când PSD i-a retras sprijinul politic premierului PNL Ilie Bolojan, iar pe 23 aprilie, miniștrii partidului condus de Sorin Grindeanu și-au depus demisiile.
Apoi, pe 5 mai, moțiunea de cenzură depusă de PSD și AUR a trecut de Parlament și Guvernul Bolojan a căzut după 11 luni de la învestire. Au fost 281 de voturi pentru, adică exact numărul de voturi cu care a fost demis și premierul Florin Cîțu în octombrie 2021. În aceeași zi, dar după câteva ore, PNL a anunțat că trece în opoziție. Seara, președintele Nicușor Dan a declarat: „Vom avea un nou Guvern într-un termen rezonabil”.
Consultările formale de la Palatul Cotroceni cu PSD, PNL, USR, UDMR și AUR, pentru desemnarea unui premier care să formeze un Guvern, au început abia pe 18 mai și s-au finalizat cu nominalizarea lui Eugen Tomac premier pe 4 iunie. Acesta are la dispoziție 10 zile pentru a veni în Parlament cu programul de guvernare și lista miniștrilor, ca să ceară votul de încredere.
ethanhunt 09.06.2026, 12:15
Opinia mea e ca prim-ministru va fi Dragos Paslaru.
Nerasist 09.06.2026, 12:33
Este uimitor că ciuma roșie este atât de lipsită de competenta economică. Politicienii ar trebui să dea examene de economie înainte să aibă dreptul la cuvânt și decizii.
Prepurgel 09.06.2026, 16:57
Stai liniștit ca și acum-mai strict ca pe timpul lui Ceaușescu- trebuie sa li se aprobe dosarul „de cadre”!Pornind de la acel „certificat ORNISS”(ca pot sa aiba acces la date secrete-eliberat de...SRI)și pâna la„o.k.-ul” ambasadelor tutelare!
Prepurgel 09.06.2026, 12:58
Asta e doar pentru „public”!Ca Grindeanu știe foarte bine ca CE a condiționat PNNR-ul de menținerea inghețarii salariilor și pensiilor și de interzicerea scaderii impozitelor și taxelor (pentru populație)!Așa ca-nici o surpriza-va face cum a facut și pâna acum:„semnalizeaza” la stânga și vireaza(voteaza),la dreapta!Va vota cu doua mâini și guvernul și„reformele” propuse de el(adica noi majorari de tva și scaderea veniturilor celor cu venituri deja reduse)!Cum a facut și in guvernul Bolojan-introducând moțiunea de cenzura nu impotriva„reformelor”lui-pe care le-a votat fara discuție-doar impotriva persoanei Bolojan(!),pentru cu ala- le-a vorbit„grețos”-ca usr-ist, la origine,ce este!!
uiuiui 09.06.2026, 22:01
cu conditionarea a celor 9 conditii il propun pegrindeanu ca prim ministru.
tomitan 10.06.2026, 06:33
Bă eu dacă eram Tomac , acceptam public toate doleanțele PSD.In prima zi de mandat , dadeam pomenile psd iste populatiei , dar a doua zi la 6 dimineata trimiteam procurorii&mascatii la usile tuturor primarilor PSD, echipele ANAF , raiduri la toți sponsorii evazionisti ai PSD .Ieseam public si ceream ca Madam Albu , sa vina sa dea explicatii publice despre frauda si dosarul Nordis.Să-l văd eu pe Grindeanu daca mai comenta, când tva ul era iar la 19 % ,pensiile indexate dar primarii si familiile lor corupte incatușati si averile confiscate.Ce sa mai guițe știuca Nordis? Asa trebuie lucrat cu stiuca Nordis. Știuca Nordis &Co.de ce nu au curajul sa puna prima conditie guvernului : lupta impotriva coruptiei si evaziunii fiscale?De ce n-are curajul Grindeanu sa zica public, mai intai bagam la puscarie coruptii si evazionistii, le confiscam averile , si după , scadem tva ul, indexam pensiile si lefurile etc? PS.Sper sa fie trantit guvernul.Anticipate,sa dispara PSD!