Sargan-3000, tipul de dronă navală detonată în portul Constanța, are șase versiuni. Ce misiune primise modelul care a explodat la Dana 78
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Analize publicate în ultimele zile de surse diverse, cu expertiză în domeniul militar, lămuresc întrebările rămase după explozia dronei ucrainene ajunse în Dana 78 a Portului Constanța pe data de 5 iunie.
Cuprins:
- Diferențele între cele trei tipuri de dronă
- Clasa și arhitectura platformei Sargan
- Caracteristici-cheie ale dronei navale Sargan
- Cele 6 versiuni ale platformei Sargan-3000
- Configurația de tip „Baterie” (Array)
- Cum funcționează bruiajul defensiv naval
- De ce „a sunat” Ucraina abia la ora 10.00
- Preluarea controlului de către Rusia, extrem de improbabilă
- Cum a ajuns drona în Dana 78
Diferențele între cele trei tipuri de dronă
Una dintre precizările importante în context a venit din partea lui Mihai Costache, analist OSINT (n.r. - open source intelligence - informații din surse deschise) al războiului ruso-ucrainean și electrician naval de profesie, potrivit propriei descrieri.
„Ucrainenii au trei tipuri de drone: de luptă, de atac și de bruiaj.
Dronele de luptă au pe ele rachete sol-aer, aruncătoare de grenade, drone FPV sau chiar mitraliere.
Dronele de atac au patru tipuri de autodetonare:
a) la impact – senzori de proximitate / contact pe prova și pe borduri – bubuie când se lovește de țintă
b) la comanda directă a pilotului – e posibil că rușii să captureze drona. Iar pilotul să fie încă în contact cu drona. Și vede picior de rus pe punte. Apasă pe buton și bubuie.
c) auto detonare condiționată – dacă drona e capturată și rușii încep să o desfacă, au pus șurubelnița și au scos șurubul care nu trebuie, se întrerupe un circuit electric și drona bubuie.
d) autodetonare preprogramată – încărcătură explozibilă are ( și ) un timer, ca la cuptorul cu microunde. Două ore, șapte ore, un număr de ore după ce pilotul pierde legătura. Dacă drona e încă în mare, bubuie și dispare, dacă drona e capturată, bubuie cu tot cu ăia care au capturat-o.
Dronele de bruiaj au doar trei tipuri de autodetonare – b, c și d. Nu au senzori de impact – drona de la Constanța nu a bubuit când s-a lovit de barajul antipoluant.
Mai mult, pentru că la ora 10.00 ucrainenii au spus că drona urmează să explodeze la ora 10.26, e logic că nu mai aveau controlul dronei și că din cele patru variante mai rămâneau c și d – adică bubuia dacă ai noștri băgau șurubelnița sau, dacă nu, bubuia oricum în varianta d, bubuia la ora fixată dinainte de lansare”, a scris Costache, într-o postare pe contul personal de Facebook.
Mai multe surse din spațiul internautic au identificat drona ajunsă la Constanța drept un model Sargan-3000. Site-ul rusesc Amalnews.ru, cu profil militar, arată că drona a intrat în fabricație în luna aprilie 2026 în Ucraina.
„Ambarcațiunea fără pilot reutilizabilă (RUC - Reusable Unmanned Craft) Sargan-3000 a fost dezvoltată în 2024 de compania privată ucraineană Sargan (cu asistența agențiilor militare de resort din Ucraina).
Această dronă maritimă a fost anunțată oficial publicului, pentru prima dată, în martie 2026, de către comandamentul Forțelor Navale Ucrainene, cu ocazia anunțării rezultatelor exercițiului NATO REPMUS 2025 din Portugalia. Acolo, aceste ambarcațiuni RUC au fost testate și folosite pe post de adversar simulat, reușind performanța de a „scufunda” una dintre fregatele NATO (n.r. - la vremea respectivă, drona folosită în Portugalia a fost identificată drept o evoluție a clasei Magura).
Potrivit surselor analitice, începerea producției de serie a dronei Sargan-3000 a început în aprilie 2026, capacitatea actuală de producție ajungând până la 25 de unități pe lună, în diverse variante.
Clasa și arhitectura platformei Sargan
Dezvoltatorul poziționează Sargan-3000 ca pe o ambarcațiune de luptă fără pilot, reutilizabilă, de dimensiuni medii. Spre deosebire de ambarcațiunile kamikaze tradiționale, această dronă a fost concepută, în versiunea de bază, ca purtător permanent de armament controlat de la distanță și reproduce designul ambarcațiunii de luptă multifuncționale fără pilot, mult mai costisitoare, Katran Venom V2.
În ceea ce privește conceptul său de utilizare, această dronă de suprafață este un sistem de atac de la distanță conceput pentru a lansa atacuri militare și a se întoarce la bază (deși, inițial, Sargan a fost dezvoltată ca o dronă kamikaze de tip Sea Baby).
Drona maritimă are un carenaj specializat, cu profil redus și contururi hidrodinamice distinctive, fiind construită dintr-un material care reduce amprenta radar. Ambarcațiunea este echipată cu un sistem de propulsie cu jet de apă / waterjet (probabil bazat pe un motor diesel sau hibrid pentru a asigura o rază lungă de acțiune).
Caracteristici-cheie ale dronei navale Sargan
- Dimensiuni și autonomie: Sargan-3000 are o lungime de 6,9 metri, o lățime de 2,2 metri și o rază de luptă de până la 1.600 km.
- Capacitate de încărcare: În versiunea sa de bază (kamikaze), se știe că această dronă navală transportă un focos cu o greutate de până la 450 kg, care include probabil și greutatea totală a restului sarcinii utile.
- Viteză: Viteza maximă a dronei maritime nu este cunoscută public, dar platforma face parte din clasa vehiculelor de suprafață fără pilot de mare viteză, cu o viteză estimată în intervalul 40-55 de noduri (74,1 - 101,9 km/h).
- Conectivitate și Control: În timpul operării, drona este conectată la sistemul de cunoaștere a situației tactice Delta, care permite transmiterea în timp real a datelor despre ținte, a fluxului video și a telemetriei către operatori. Dispune de control multicanal, inclusiv terminale de comunicații prin satelit de rezervă (folosind rețele comerciale occidentale securizate și rețele militare NATO).
- Navigație și Siguranță: Platforma maritimă fără pilot este echipată cu un sistem autonom de navigație inerțială și optică pentru cazurile de bruiaj GPS și dispune, de asemenea, de module încorporate de contra-măsuri electronice.
Cele 6 versiuni ale platformei Sargan-3000
Drona navala Sargan-3000 are șase variante, replicând standardizarea deja cunoscută de la dronele MAGURA V7:
- Sargan MG (Machine Gun - Mitralieră): Echipată cu o turelă girostabilizată, controlată de la distanță, dotată cu o mitralieră de calibru mare (probabil 12,7 mm). Ambarcațiunea este folosită ca punct de tragere mobil pentru a oferi acoperire în operațiuni.
- Sargan R (Rocket - Rachetă): Este poziționată ca platformă purtătoare de rachete ghidate antiaeriene (SAM) pentru a contracara sistemele aeriene fără pilot și aviația inamică.
- Sargan D (Drone Carrier - Purtător de Drone FPV): Această modificare permite lansarea și controlul de la distanță al dronelor aeriene FPV. Ambarcațiunea este echipată cu celule de lansare, antene repetoare direcționale și stații de comunicații la distanță pentru a sprijini operatorii FPV pe distanțe lungi.
- Sargan EW (Electronic Warfare - Război Electronic): Transportă o suită complexă de sisteme de război electronic. Bruiază frecvențele de control ale dronelor inamice, falsifică semnalele satelitare (spoofing) și interferează cu frecvențele de detecție (radare).
- Sargan BMB (Bomber - Bombardier): O versiune dificil de analizat, având capacități de bombardament (probabil concepută pentru a lansa muniții planoare de mici dimensiuni sau pur și simplu pentru a lansa mine de artilerie).
- Sargan N (Naval Miner - Puitor de Mine Naval): Drona este echipată cu rampe și mecanisme de fixare pentru transportul, eliberarea automată și plantarea precisă a minelor navale ancorate sau de fund”, se arată în analiza citată.
Luând în considerare imaginile care au circulat în spațiul public post-explozia din 5 iunie, ce a ajuns în portul Constanța a fost versiunea Sargan EW, adaptată pentru război electronic.
Antenele plasate pe lateral fac parte din sistemul sofisticat de comunicații, esențial pentru un vehicul fără pilot (USV). Rolul lor principal este de a asigura o conexiune de date robustă, de mare lățime de bandă și de lungă durată (BLOS - Beyond Line-of-Sight).
Mai precis, iată rolurile detaliate:
- Antena de Satelit de pe Piedestal:
- Grupul de antene mai mici (în formă de ciupercă/baston):
Configurația de tip „Baterie” (Array)
Pentru simple comunicații sau redundanță radio, o dronă ar avea nevoie de 2, maximum 3 antene de acest tip. Faptul că pe bordurile acestei versiuni de Sargan există o „baterie” de antene identice, aliniate, este semnătura vizuală a unui modul de bruiaj.
- Fiecare antenă (sau pereche) poate fi acordată pentru a emite pe o bandă de frecvență diferită, permițând dronei să bruieze un spectru radio foarte larg în același timp.
Cum funcționează bruiajul defensiv naval
Aceste drone de bruiaj nu operează de obicei singure, ci au rolul de a escorta „roiurile” de drone de atac (kamikaze) către țintele lor. Antenele emit semnale radio de mare putere („zgomot alb” sau semnale false) pentru a crea o bulă de protecție invizibilă:
- Bruiajul dronelor FPV rusești: Una dintre principalele apărări ale navelor rusești este lansarea de drone aeriene (FPV) care să vâneze dronele navale ucrainene. Antenele dronei de bruiaj saturează frecvențele de control (ex. 900 MHz, 2.4 GHz, 5.8 GHz) folosite de inamic, făcând dronele rusești să piardă semnalul și să cadă în apă înainte de a lovi roiul.
- Spoofing GNSS / GPS: Pot transmite coordonate false, dezorientând sistemele de navigație inamice din apropiere.
- Orbirea radarelor: Modelele foarte avansate pot interfera cu radarele de coastă sau de pe ambarcațiunile de patrulare inamice, mascând direcția și dimensiunea reală a atacului ucrainean.
De ce drona ajunsă în portul Constanța nu a explodat la impact:
- Nu avea senzori de impact: O dronă destinată bruiajului electronic este o platformă scumpă, plină de echipamente complexe. Scopul ei este să supraviețuiască cât mai mult pentru a proteja restul flotei, nu să se detoneze la impact. De aceea nu a explodat când s-a lovit de barajul antipoluant.
- Autodistrugerea de siguranță: Pentru că purta o tehnologie de bruiaj de ultimă generație (care nu trebuia să cadă în mâinile inamicului), protocolul de autodistrugere controlată (timer-ul) a fost singurul care a funcționat după pierderea comunicației prin satelit.
De ce „a sunat” Ucraina abia la ora 10.00
Marea întrebare rămasă post-explozia din 5 iunie este cum a ajuns drona tocmai în dana 78, un loc izolat din Portul Constanța.
„Manipularea rusească via suveraniști e că drona nu putea fi bruiată – ba da, mai ales că nu avea Starlink și că ucrainenii încă aveau controlul dronei – nu, nu îl aveau. Dacă îl aveau, puteau să vadă în timp real că drona e la Constanța. Sunau mai devreme.
Că aici a fost toată problema – ucrainenii au pierdut legătură cu dronele, că au fost 4 drone, la minim 150 de kilometri de Constanța. Două drone au rămas în derivă la 145 de kilometri – acolo au fost bubuite de timer, una a ajuns mai aproape de port, nu știu distanța, a fost bubuita tot de timer și cea care a intrat în port – ghiciți ce, tot cu timer-ul a fost bubuită.
Dar ucrainenii au sunat la ora 10.00 pentru că au văzut la televizor că drona lor a ajuns la Constanța. Ai noștri au găsit drona la ora 6.00 și n-au avut minima inteligență să sune la Odesa să întrebe – băi, am găsit o dronă navală. E a voastră?”, opinează analistul Mihai Costache.
Preluarea controlului de către Rusia, extrem de improbabilă
Modelul de inteligență artificială Gemini Pro 3.1, dezvoltat de Google, răspunde în felul următor întrebării „Putea rusia să preia controlul asupra dronei?”:
„Teoretic, da. Practic, este extrem de improbabil, iar în cazul specific al dronei ajunse la Constanța, dovezile arată clar că acest lucru nu s-a întâmplat.
În lumea războiului electronic (EW), există o diferență uriașă între a bruia o dronă (a-i tăia conexiunea) și a o deturna (a prelua „volanul”). Iată de ce preluarea controlului este un scenariu de coșmar pentru ucraineni, dar un obiectiv tehnic extrem de greu de atins pentru ruși:
1. Bariera criptografică (cheile de acces)
Pentru a pilota drona, operatorul trimite comenzi printr-o legătură de date (link satelitar sau radio). Această legătură nu este „la liber”, precum o stație de walkie-talkie, ci este puternic criptată (de obicei cu standarde militare precum AES-256).
- Ca rușii să preia controlul, nu e suficient să emită un semnal mai puternic pe aceeași frecvență. Ei trebuie să cunoască cheia de decriptare pentru ca drona să accepte comenzile ca fiind legitime.
- Fără acea cheie, drona percepe semnalul rusesc ca pe un simplu zgomot (bruiaj) și îl ignoră, declanșând protocolul de pierdere a semnalului.
2. Diferența dintre spoofing (păcălire) și hijacking (deturnare)
- Spoofing-ul GPS (foarte comun): Rușii fac asta frecvent. Ei transmit semnale false către receptorul GPS al dronei. Drona crede că este la coordonatele X, când ea este de fapt la Y. Asta o face să rateze ținta, dar nu le dă rușilor posibilitatea de a o accelera, de a trage cu mitraliera sau de a o direcționa manual.
- Hijacking-ul comenzilor (foarte rar): Înseamnă spargerea canalului de comandă și control (C2). Se poate întâmpla doar dacă rușii au capturat anterior un terminal intact, au extras cheile de criptare și le folosesc pentru a emite comenzi false care par a veni de la Odesa. Chiar și așa, terminalele sunt adesea conectate la servere care schimbă cheile dinamic (rolling codes).
Cauza cea mai probabilă a derivei în care a intrat drona ajunsă la Constanța și celelalte trei pierdute în Marea Neagră de Ucraina este bruiajul rusesc.
Cum a ajuns drona în Dana 78
Dintre toate teoriile vehiculate în ultimele zile în spațiul media românesc, referitoare la misterul „parcării” dronei în Dana 78, s-a remarcat explicația oferită de Sorin Learschi, contraamiral de flotilă în rezervă:
„Legat de acest incident, el a început undeva în jurul orei 5:50, când sistemul de observare și patrulare ar fi descoperit această dronă, dar nu în portul Constanța, ci în afara portului, către zona digului de nord (...) Din imaginile care există în spațiul public, publicate de diverse publicații, am văzut că aceasta a fost adusă în port nu tractată, ci pe propria propulsie. Probabil că, la o primă examinare, nu au identificat această încărcătură, iar explozia este posibil să se fi produs fie prin reluarea conectivității cu operatorul, care a declanșat-o, fie pentru că avea un timer, un timp de întârziere prestabilit: dacă timp de șase ore nu mai primește nicio comandă, se autodetonează”, a declarat Sorin Learschi, pentru Euronews.
Faptul că ambarcațiunea încă avea motoarele pornite când a fost abandonată între balizele antipoluare din dană este vizibil într-un video postat pe rețelele sociale în dimineața zilei de 5 iunie.
„Se învârte ceva pe ea!”, a exclamat unul dintre oamenii care au filmat drona abandonată.
Din imagini se mai poate observa că ambarcațiunea „împingea” ușor în a doua barieră contra poluării, fără a reuși s-o depășească. Acest fapt este explicat printr-o altă caracteristică a dronelor navale pierdute de sub control:
„Când o dronă Sargan-3000 pierde legătura prin satelit cu centrul de comandă, ea nu se oprește brusc. Software-ul intră într-un protocol de siguranță.
- Dacă nu a fost setată să se autodistrugă imediat, drona poate intra într-un regim de ralanti (low idle) sau „limp mode”. Motorul (waterjet-ul) continuă să funcționeze la turație minimă, menținând un curs rectiliniu sau circular de mică viteză.
- Asta explică de ce muncitorii portuari au filmat-o funcționând. Mergea „în gol”, împinsă ușor de propriul motor și de curenții marini, până la epuizarea combustibilului sau până la declanșarea timer-ului de autodistrugere”, detaliază LLM-ul Gemini.
Faptul că motorul a continuat să funcționează la turație redusă oferă credibilitate și teoriei enunțate de contraamiralul Learschi, potrivit căruia drona a fost dirijată „pe propria propulsie” până în acel punct.
„Există două metode tactice prin care forțele de intervenție (precum scafandrii EOD sau forțele speciale navale pe ambarcațiuni rapide) pot face asta:
- Tractarea / prinderea în laț (Snaring & Towing): Chiar dacă motorul dronei funcționează la turație mică, o ambarcațiune cu putere de tracțiune mai mare se poate apropia din lateral sau/și din spate (pentru a evita botul, unde s-ar fi putut afla senzorii de impact). Marinarii aruncă parâme, prind drona cu cange și o tractează sau o frânează. Odată legată, direcția în care o trage nava militară dictează cursul, ignorând tracțiunea redusă a motorului dronei.
- Ghidarea prin „herding” (împingere/ecorare strânsă): Dacă tractarea este considerată prea periculoasă (din teama de a nu declanșa senzori de mișcare/anti-tampering), ambarcațiunile militare pot escorta drona de aproape. Folosindu-se de cârlige lungi, de jeturile propriilor motoare sau prin simple lovituri ușoare (nudging) din lateral cu bărcile pneumatice, ei pot devia traiectoria dronei aflate la viteză mică, direcționând-o încet către o zonă sigură (în acest caz, dana 78 și barajul antipoluare)”, arată Gemini.
