Nelu Cortea revine în televiziune. Cu ce post a semnat și la ce emisiune va participa: „Mi-am îndeplinit un vis”

Comentează

Pe 2 iunie, de la ora 20.30, „Poftiți pe la noi” revine la Antena 1. Nea Mărin lansează în fiecare luni, marți și miercuri, de la 20.30, o nouă provocare: „Poftiți la întrecere”.

Cele patru vedete invitate în fiecare ediție vor fi împărțite în două echipe conduse de Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu, respectiv Rikito și Sonny Medini și vor participa la tot felul de jocuri și competiții. Se va trage tare… pentru relaxare, adică echipa câștigătoare va sta liniștită pe margine tot restul zilei, în timp ce pierzătorii le vor sta la dispoziție atât lor, cât și lui Nea Mărin, care are deja lista de sarcini pregătită.

Cu cine face echipă Nelu Cortea

După ce s-au luptat în cea mai mare confruntare, finala America Express, Nelu Cortea și Andreea Antonescu ajung de această dată să facă echipă împreună. „Acum câțiva ani eram pe viață și pe moarte în America de Sud, iar acum jucăm împreună.

Cine ar fi zis?! Vă dați seama că le știam bine pe fete de acolo și mereu am zis că au fost niște luptătoare care au ridicat nivelul competiției, așa că mi-am îndeplinit un vis și fac, în sfârșit, echipă cu Andreea Antonescu! În plus, cred că știți deja toate poveștile mele, cum că eram și fanul ei când eram mici… No, niciodată nu știi unde te aduce viața? Pot doar să vă spun că am rămas împotmoliți în noroi la un moment dat… restul o să vedeți voi”, a declarat Nelu Cortea.

Arhiva foto

Începând din 2 iunie, vedetele vor transpira nu doar pentru spectacol, ci și pentru victorie. Romică Țociu, Jo, Ruby, Sorin Brotnei, Nicolai Tand, Oana Matache, Victor Slav, Mihai Găinușă și Oana Radu sunt printre cei care se vor lua la întrecere în acest nou sezon de „Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere”, în jocuri care de care mai savuroase, în fiecare luni, marți şi miercuri, de la 20.30, la Antena 1.

Nea Mărin, detalii din noul sezon „Poftiți pe la noi”

Într-o intervenție pe care a avut-o la Antena Stars, Nea Mărin a oferit detalii din noul sezon „Poftiți pe la noi”. „Eu îl bat din dragoste și din respect pe Andrei Ștefănescu. Iar bătaia pe care o ia el, o ia și pentru fratele lui pe care îl apără mereu, Liviu Vârciu. I-am spus să nu-l mai apere pe Liviu, pentru că își ia și el. Andrei e mai cuminte, dar am spus-o și o repet: unul latră și celălalt mușcă. Le-am spus că în loc de doi copii mi-am luat doi căței. M-am pricopsit cu încă doi. Eu le fac față deocamdată. Rikito e campion la bătaie”, a spus Nea Mărin.

Și Andrei Ștefănescu a vorbit la Antena Stars despre ce se întâmplă în emisiunea de la Antena 1: „Nea Mărin te bate… ori nu te bate deloc! Și noi am sperat că se domolește, dar atunci când pleacă, scârțâie. Noi sperăm că odată cu trecerea timpului să uite de noi, să uite ce se dă, unde se dă, dar nu uită moșul… Dă și cu praștia! Bătaia e ruptă din rai”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un polițist local
20:06
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
17:35
Un lider UDMR anunță că partidul lui Kelemen Hunor poate vota Guvernul Luca Niculescu, chiar dacă nu va face parte din el
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
20:46
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
20:37
Războiul din Ucraina riscă să escaladeze cu sabotaje în țările vecine și să atragă NATO într-un conflict regional, avertizează Marco Rubio. „Este în impas și este foarte periculos”
20:29
Un atac ucrainean cu drone a scos din funcțiune un centru de date al gigantului rus Yandex
20:06
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
20:02
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
18:48
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
18:44
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește