La 76 de ani, Marian Nistor, una dintre marile legende ale muzicii românești, își duce povestea mai departe în modestie, luând în piept, ca orice pensionar, necazurile vieții de zi cu zi. Dacă odinioară nu putea ieși pe stradă fără să fie asaltat de fani, astăzi se plimbă lejer prin București, cei care-l recunosc fiind, în majoritate, persoane de vârstă apropiată lui. Și, deși nu stă pe roze din punct de vedere financiar, pe artist nu-l deranjează deloc ideea că în Occident, artiști ca el au parte de bătrâneți fără griji. Îl deranjează doar că radiourile și televiziunile, cei care odinioară trăiau din munca sa, își aduc aminte de el doar atunci când întâmpină necazuri. Astfel, liderul trupei Savoy chiar se roagă mereu să rămână sănătos, să nu ajungă subiect al unui un breaking-news: “Nu cer nimic altceva. Vă rog, nu mai neglijați oameni ca mine. E înspăimântator, va aduceți aminte de noi doar când ajungem la spital, așa cum s-a întâmplat cu Mihai Constantinescu și cu mulți alții. Asta e realitatea actuală. A trebuit să se ducă un artist să-i auzim iar piesele la radio, la televiziune. În rest, pauză, ne ocolesc cu seninătate”, ne-a spus cu nod în gât artistul care, cu mari eforturi financiare, a mai scos recent două discuri pentru nostalgici, intitulate “Doi colindători romantici” și “Nimeni nu ne desparte”.

«Nu mai neglijați oameni ca mine!» Marian Nistor, liderul Savoy, poartă în suflet o mare durere și a lansat un strigăt de ajutor

A lansat două albume din donații

“Suferim în tăcere și nu ne plângem, publicul trebuie să ne știe bine. Vrem doar respectul cuvenit menirii noastre. Continuăm să existăm pentru generația noastră, dar e greu, în ziua de astăzi, să faci eforturi enorme să dai viață unui nou disc. Din pensiile noastre, a mea și a soției mele (n.r. – solista Dorina Paraschiv Nistor) e aproape imposibil. Existăm doar pentru că ne ajută oameni de bine. Amintim pe cei ce ne-au scos de la «naftalină», Paul și Venera Stângă, ba chiar doctorilor mei, cei care se îngrijesc să nu ajung la televizor, colectivul de la Spitalul MAI Dr. Dimitrie Gerota, doamna doctor Lăcătușu Mariana și Lucian Răducan. M-au salvat din momente dificile și aceste albume au ieșit pe piață și prin contribuția lor”, este recunoscător Marian Nistor.

“Mai primesc drepturi de autor o dată la circa trei luni. Nu o sumă importantă. Având în vedere că am lansat 1.000 de cântece, câte un leu pentru fiecare melodie”, spune cu amărăciune artistul.

Ad placeholder

Savoy a fost una dintre cele mai longevive formaţii româneşti, trupa cu care au cântat mai toate solistele scenei de muzică uşoară: Margareta Pâslaru, artista care i-a lansat, Mirabela Dauer ori Angela Similea. În anii comunismului, Savoy a cunoscut consacrarea în formula: Marian Nistor (nai, chitară), George Mitrea (vocal), Ionel Samoila (chitară bass), Ionel Orban (clape, vocal) și Nicolae Rotărescu (tobe).

Citeşte şi:

Tot acest loc îi aparține lui Ion Țiriac. Decizia pe care a luat-o acum miliardarul
PARTENERI - GSP.RO
Tot acest loc îi aparține lui Ion Țiriac. Decizia pe care a luat-o acum miliardarul
S-a aflat TOT! De ce a fost ucis Emi Pian. Nu din cauza unei datorii la barbut. Ce s-a întâmplat în Ploiești
PARTENERI - PLAYTECH.RO
S-a aflat TOT! De ce a fost ucis Emi Pian. Nu din cauza unei datorii la barbut. Ce s-a întâmplat în Ploiești
Horoscop 13 august 2020. Capricornii aplică o lovitură gravă unei relații cu cineva din interiorul familiei
HOROSCOP
Horoscop 13 august 2020. Capricornii aplică o lovitură gravă unei relații cu cineva din interiorul familiei
RECOMANDĂRI