„Sunt un lup singuratic. Îmi rezolv majoritatea problemelor singură. Am o grămadă de prieteni minunați, însă nu am reușit să am o relație de durată. Mai mult de șase luni nu pot să stau cu cineva”, a spus actrița, în vârstă de 36 de ani, care se declară bisexuală.
Cu toate acestea, Michelle Rodriguez a precizat că în ciuda faptului că nu reușește să aibă relații de lungă durată, acest lucru nu înseamnă că în viitor nu se gândește să își facă o familie.
Mai mult, ea a subliniat că atunci când va decide că vrea să aibă un copil va apela la o mamă surogat. „Vreau doar să întâlnesc dragostea necondiționată, cea de genul pe care o ai cu un membru al familiei. Poți să ai noroc și să găsești genul acesta de iubire într-un prieten sau într-un iubit, însă sunt șanse foarte mici. Așa că dacă vreodată o să am un copil, va fi ca să pot să mă uit în ochii lui și să știu că acest copil este o bucată din mine și că mă va iubi așa cum îl iubesc și eu, deși consider că ar fi un gest egoist din partea mea”, a mai explicat actrița.
Starul din filmul „Fast & Furious” s-a iubit anul trecut cu celebrul fotomodel britanic Cara Delevingne și cu fosta vedetă Disney, actorul Zac Efron.
 
 
 
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.