Mădălina a dorit imediat să rupă relaţia, însă Dănuţ a forţat-o să stea alături de el, cu ajutorul ameninţărilor. În cele din urmă, Spoitoru ar fi intrat la închisoare chiar din cauza Mădălinei. Aceasta ar fi depus o plângere la Poliţie împotriva iubitului său, pe care îl acuza că i-a cerut suma de 3.000 de euro pentru a o lăsa să plece.

Cât timp Dănuţ a stat după gratii, Mădălina a prins un contract de modeling în Italia. Ameninţările nu au contenit însă, fostul iubit reuşind să dea de numerele de telefon ale vedetei.

„Mi-am schimbat foarte des numarul de telefon si nu am mai vorbit cu el in ultima vreme. Mi-am refăcut viaţa, am un iubit alături de care sunt foarte liniştită şi sper ca lucrurile să rămână aşa”, a spus Mădălina Secuianu pentru nefiltrat.ro.

Deşi Dănuţ are ordin de restricţie şi legea îl obligă să nu se apropie la mai puţin de 150 de metri de Mădălina, aceast nu se simte în siguranţă, dar speră că omul pe care l-a iubit s-a schimbat. „Eu sper să-i lumineze Dumnezeu minţile şi să-şi vadă de viaţa lui, să uite de mine şi de ce a fost între noi. Fiecare are viaţa lui acum, să încercăm să uităm trecutul”, a încheiat frumoasa Mădălina.

Mădălina Secuianu a ajuns foarte cunoscută în România în urma unui zvon: un presupus amantlâc cu faimosul latin-lover Pepe.
O VEDETĂ din România, în ALERTĂ MAXIMĂ. Fostul iubit a ieşit din închisoare şi VREA RĂZBUNARE

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.