Oana a vorbit în cadrul emisiunii de la Antena Stars, despre diferența prea mare dintre un bărbat și o femeie. „Eu ca psiholog sau ca prietenă, nu aş recomanda o relaţie cu diferenţă de vârstă mai mare de zece ani. Nu este greşit ce trăiesc cu Viorel, consider că aveam nevoie de el în viaţa mea şi observ la fetele tinere când ies în oraş, sunt mai multe cu bărbaţi mai în vârstă. Acum lumea este foarte deschisă, nu mai e ca înainte. Să stai pe termen lung, sunt diferenţe de vârstă, de program, e foarte greu. Are fiecare câte ceva de învăţat, dar este foarte greu”, a mărturisit Oana Lis,  în platoul emisiunii „Răi Da Buni”.

Sunt împreună din 1998, dar s-au cununat civil abia în 2009, după ce ea l-a cerut de bărbat pe fostul edil, aflat la a treia căsnicie. După alţi doi ani, Oana avea să fie cerută de soţie de Viorel, cu inel de logodnă, verighetă şi tot tacâmul, chiar în mijlocul unui magazin de bijuterii, în acelaşi an ea îmbrăcând şi rochia de mireasă.

Citește și

Lupii din filmul oficial de prezentare a României sunt de fapt din Norvegia! Pe site-ul sursă, imaginile costă între 50 și 169 de euro

       
FOTO S-a iubit cu Adrian Cristea și a fost căsătorită cu un alt mare fotbalist, iar acum arată cu totul diferit!
PARTENERI - GSP.RO
FOTO S-a iubit cu Adrian Cristea și a fost căsătorită cu un alt mare fotbalist, iar acum arată cu totul diferit!
ȘOC! Cum arată acum Mihaela 'Dragostea mea'. Soția lui Mircea Geoană nu a mai fost văzută din 2009 în public FOTO
Playtech.ro
ȘOC! Cum arată acum Mihaela 'Dragostea mea'. Soția lui Mircea Geoană nu a mai fost văzută din 2009 în public FOTO
„Ai vrut să pleci și ai plecat”. Cristina, o farmacistă din Botoşani s-a sinucis la doar trei luni de la nuntă. Tânăra de 30 de ani a lăsat o scrisoare de adio
Observatornews.ro
„Ai vrut să pleci și ai plecat”. Cristina, o farmacistă din Botoşani s-a sinucis la doar trei luni de la nuntă. Tânăra de 30 de ani a lăsat o scrisoare de adio
Horoscop 7 decembrie 2021. Taurii simt o oarecare eliberare de o grămadă de griji inutile pe care le-au tot acumulat
HOROSCOP
Horoscop 7 decembrie 2021. Taurii simt o oarecare eliberare de o grămadă de griji inutile pe care le-au tot acumulat
Motivul pentru care bătrânul din Vaslui și-a omorât soția și fiul cu securea este absolut cutremurător. Unde se ducea când a făcut accident
Știrileprotv.ro
Motivul pentru care bătrânul din Vaslui și-a omorât soția și fiul cu securea este absolut cutremurător. Unde se ducea când a făcut accident
Prezentatoare TV celebră, concediată după ce şi-a umilit o colegă. Ce a putut spune. Emisiunea ei iese din grilă
Telekomsport
Prezentatoare TV celebră, concediată după ce şi-a umilit o colegă. Ce a putut spune. Emisiunea ei iese din grilă
Ciocolată cu tiramisu sau pralinele Happy Barrels? 170 de ani de bucurii dulci de la E.Wedel!
PUBLICITATE
Ciocolată cu tiramisu sau pralinele Happy Barrels? 170 de ani de bucurii dulci de la E.Wedel!