„Am emoţii pentru că mai este foarte puţin până la nuntă. Am vrut o nuntă americană, îmi place stilul. Ceremonia religioasă va avea loc în aer liber, lângă piscină, de la ora 17.00, apoi urmează petrecerea de la 19.00. Va fi o petrecere ca între prieteni”, a început ea să povestească.
Mai mult, Oana a spus că la petrecerea de nuntă va avea o altă rochie, nu cea cu trenă lungă (din imagini), pentru că „vrea să se distreze şi să danseze”, iar trena foarte lungă o va împiedica să facă asta – la propriu şi la figurat.
Cât despre primul dans al mirilor, Oana a dezvăluit pentru Acces Direct că soţul său nu prea ştie paşii: „Mie îmi place să dansez, dar el nu prea ştie să danseze. Vreau să fie un vals frumos, acolo. Nu avem o piesă, dar aş vrea una în engleză, un blues, ceva. Una care să se potrivească şi cu povestea noastră de dragoste”.
Vrea să devină mămică până la 35 de ani
„E o modă acum să faci copii. Vreau şi eu să fac un copil şi mi-am propus să fac asta până la 35 de ani. Am şi unele probleme de sănătate şi dacă nu putem face asta, vom înfia unul. Aşa cum a făcut şi Teo Trandafir. Aş vrea să am o fetiţă. Viorel glumeşte şi spune că ar vrea s-o numească Lisa. Dar nu-mi place că ar fi Lisa Lis”, a mai povestit Oana.
Regretă moartea mamei sale
Oana Lis nu a avut o copilărie şi o adolescenţă uşoară: tatăl era un beţiv violent care o bătea şi o certa adesea, iar mama ei a încetat din viaţă.
„Mi-aş fi dorit să am părinţii lângă mine la nuntă. E dificil de vorbit despre asta. Mi-aş fi dorit s-o am pe mama lângă mine, să mă ajute cu un sfat, să fie acolo cu mine. […] Am încercat să mă apropii de tatăl meu, dar mi-a fost greu. Mi-a cerut mereu bani, a crezut că sunt milionară dacă apar la televizor, dar nu este cazul. Când eram mică mi se părea normal să fiu bătută, dar acum mi-am dat seama că am un cuvânt de spus. Dacă ar fi un tată bun, acum mi-ar dori binele, că sunt o femeie împlinită”, a mărturisit Oana Lis, cu durere în suflet.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.