Astfel, pentru prima dată în istoria emisiunii gastronomice, un chef cu trei stele Michelin vine la o jurizare- cheie. Este vorba despre unul dintre cei mai influenți și respectați chefi din lume.

„Am mai spus acest lucru, Chefi la cuțite intră într-o nouă eră, iar un astfel de moment marchează o altă etapă în care a ajuns competiția. Și mă bucur foarte tare să fac parte din această frumoasă poveste care evoluează fantastic de la sezon la sezon”, a declarat chef Orlando Zaharia.

„Este o ocazie cu totul specială, care ne poartă printr-un milion de emoții. Și se întâmplă chiar în platoul Chefi la cuțite. Este o dovadă în plus a revoluției culinare pe care o aduce emisiunea noastră”, a spus chef Richard Abou Zaki.

Comunicat sezonul 17 Chefi la cuțiteIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

„Absolut senzațional. Vă puteți da seama că urmează un sezon fantastic! Și că presiunea în bucătăria Chefi la cuțite este uriașă”, a spus chef Ștefan Popescu. „Sunt mândru să fac parte din juriul emisiunii Chefi la cuțite, care aduce asemenea întâlniri memorabile pentru noi, dar și pentru telespectatori”, a declarat chef Alexandru Sautner.

Despre ce chef este vorba și ce alte surprize mai aduce sezonul 17 „Chefi la cuțite” telespectatorii vor descoperi din 2 martie, la Antena 1 și AntenaPLAY. Emisiunea va fi difuzată în fiecare luni, marți și miercuri, de la 20:30.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.