Penelope Cruz, de exemplu, a dormit cu trofeul aurit câteva zile după ce a intrat în posesia lui, iar Cate Blanchett, recompensată pentru rolul din ‘Blue Jasmine’, l-a pus pe pernă în seara când l-a adus acasă: ‘Eram aproape ca într-un triunghi, soțul meu, eu și Oscarul!’, a spus actrița, citată de lepoint.fr.
Multă vreme Penelope Cruz nu s-a putut despărți de premiu, ducându-l chiar și la plajă și găsindu-i apoi diferite locuri în casă, în funcție de starea ei de spirit.
Oscarul ambulant este de altfel tendința vedetelor. Jean Dujardin nu a știut ce să facă cu ‘acest domn curat cu mutrița lui netedă’, primit pentru rolul din ‘The Artist’. L-a așezat mai întâi pe o etajeră, ștergându-l cu grijă din când în când de praf, dar a ajuns apoi la…toaletă, potrivit Paris Match.
La fel a procedat și Emma Thompson, căreia i s-a acordat de două ori Oscarul, pentru ‘Howards End’ și ‘Sense and Sensibility’. Ea a așezat statuetele în același loc ca actorul francez, considerând că toaleta este locul cel mai frecventat din apartamentul ei londonez. Au fost și în baia din casa de vacanță, fiindcă ‘se potriveau cu țevăria’. Se pare că în ultima vreme tronează în biroul actriței.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.