Radiografia „unei traume care nu este încă vindecată”. Cum e văzută în Bosnia regizoarea filmului „Quo Vadis, Aida?”, premiat la nivel european
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
The New York Times a publicat, vineri, un articol dedicat regizoarei Jasmila Zbanic, care a câștigat, la Gala Premiilor Academiei Europene din 2021, premiul pentru cel mai bun regizor pentru filmul bosniac, coproducție românească, „Quo Vadis, Aida?”. Cotidianul american notează că Zbanic „insistă să dea vina pe indivizi, nu pe grupuri etnice, pentru atrocitățile comise în timpul conflictelor care au dus la destrămarea Iugoslaviei, o poziție nepopulară care poate înfuria toate părțile".
Cuprins:
Filmul, care a fost nominalizat și la Oscaruri la categoria „cel mai bun film străin”, prezintă drama tulburătoare a unei mame care încearcă fără succes să-și salveze soțul și cei doi fii de la masacrul de la Srebrenica din 1995. El a atras imediat criticile naționaliștilor sârbi.
Specialiștii români au o contribuție importantă la peliculă, filmul trecând prin studiourile de post-producție Avanpost Media din București, unde, în fostele hale ale unei fabrici de becuri, mai mulți antreprenori români au amenajat un complex de studiouri de montaj, imagine și sunet.
Pentru Jasmila Zbanic, care se aștepta la unele reacții negative, surpriza a venit când presa sârbă a invitat un fost soldat condamnat pentru crime de război să comenteze filmul său. Veselin Sljivancanin, un fost ofițer al armatei iugoslave condamnat la închisoare de Tribunalul de la Haga pentru că a ajutat și a contribuit la uciderea prizonierilor din Croația în masacrul de la Vukovar, a denunțat filmul drept minciuni care „incită la ură etnică” și îi calomniază pe toți sârbii.
„El, un criminal de război, vrea ca toți sârbii, dintre care cei mai mulți nu au avut nimic de-a face cu crimele sale, să se simtă vinovați pentru crimele sale”, a spus Zbanic. „El își pune vinovăția asupra tuturor sârbilor”.
Convingerea neclintită a Jasmilei Zbanic că vinovăția pentru atrocitățile comise în timpul destrămării fostei Iugoslavii aparține unor indivizi, nu unor grupuri etnice întregi, a făcut, de asemenea, o figură culturală controversată pentru unii din propria sa comunitate de musulmani bosniaci.
Element negativ pentru propria comunitate
Când Academia Europeană de Film i-a acordat luna trecută premiul pentru cel mai bun regizor și a numit „Quo Vadis, Aida?” cel mai bun film al anului din Europa, câțiva politicieni bosniaci au felicitat-o pe paginile lor personale de Facebook, dar nu au existat ceremonii oficiale precum sunt organizate când sportivii bosniaci triumfă în străinătate. „Nu am primit nici măcar flori”, spune Jasmila Zbanic.
Regizoarea s-a menținut mereu departe de Partidul Acțiunii Democratice (SDA), un grup naționalist bosniac. La fel ca partidele sârbe de cealaltă parte a diviziunii etnice, SDA acum câștigă voturi stârnind animozitate față de alte grupuri entice și teamă de acestea.
„Sunt foarte mult împotriva SDA, principalul partid politic, așa că ei știu că nu sunt unul de-al lor”, a spus ea, menționând că a ales de mai multe ori actori etnici sârbi pentru rolurile principale din filmele ei. „Nu aleg actori din cauza naționalității lor, ci pentru că sunt cei mai buni”, a spus ea.
În cel mai recent film al ei, rolul principal, o traducătoare bosniacă ce lucrează pentru Națiunile Unite la Srebrenica, este interpretat de Jasna Djuricic din Serbia. Djuricic, care a câștigat premiul pentru cea mai bună actriță de la Academia Europeană de Film, a fost catalogată în presa sârbă ca o trădătoare iubitoare de musulmani.
Haris Pasovic, un cunoscut regizor de teatru bosniac și profesor al Jasmilei Zbanic în anii de război la Academia de Arte din Sarajevo, subliniază că alegerea unei actrițe sârbe a demonstrat credința ei că și cultura transcende naționalismul.
„Evenimentele au fost menite să-i separe pe acești doi oameni pentru totdeauna, dar s-au unit pentru a crea această operă de artă incredibilă”, a spus Haris Pasovic.
Aprecierea internațională, spune Pasovic, a făcut-o pe Zbanic „cea mai de succes femeie din istoria Bosniei” și, în consecință, „ea îi îngrozește pe politicienii din Balcani”, aproape toți bărbați. „Este foarte atentă să nu fie folosită în comerțul politic din Balcani și nu și-a dorit niciodată să facă parte din blocul nimănui”, a spus Pasovic.
„O traumă care nu este încă vindecată”
Bosnia are o istorie lungă și bogată a filmului de când făcea parte încă din Iugoslavia, statul socialist multietnic care s-a prăbușit la începutul anilor 1990 și a dat naștere celui mai sângeros conflict armat din Europa de la Al Doilea Război Mondial. Peste 140.000 de oameni au murit în conflictele care au urmat.
Și industria filmului din Bosnia a fost puternic divizată de traumele războiului, ca multe alte domenii. Emir Kusturica, un cunoscut regizor născut la Sarajevo, care a îmbrățișat naționalismul sârb, este acum insultat de mulți bosniaci drept un campion al „Serbiei Mari”, cauza care a sfâșiat Bosnia în anii 1990.
Zbanic, în vârstă de 47 de ani, a spus că disprețuiește politica lui Kusturica și care este apropiat de Milorad Dodik, liderul naționalist al regiunii controlate de sârbi în Bosnia, dar că îi respectă talentul. „Ar trebui să apreciem profesioniștii, indiferent de ideologia pe care o au”, a spus ea.
În vârstă de 17 ani când sârbii bosniaci au început un asediu de aproape patru ani asupra orașului Sarajevo, în 1992, Jasmila Zbanic a spus că filmele ei sunt o „încercare de a înțelege ce s-a întâmplat și cum ceea ce s-a întâmplat în timpul războiului încă influențează viața noastră de zi cu zi.”
Războiul din Bosnia s-a încheiat în 1995, dar, spune Zbanic, „nu am rezolvat sau depășit ceea ce s-a întâmplat. Încă trăim o traumă care nu este încă vindecată. Multe povești din trecut ne influențează viața de astăzi.”
Cea mai crudă traumă dintre toate este masacrul de la Srebrenica, un orășel din estul Bosniei, care a devenit scena celei mai mari atrocități din Europa de la sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial, cu peste 8.000 de musulmani masacrați acolo.
Mulți sârbi încă neagă masacrul sau insistă că uciderea a fost provocată de atacurile bosniace asupra sârbilor nevinovați, în ciuda condamnării din 2017 pentru genocid de către tribunalul de la Haga a generalului Ratko Mladic, comandantul sârb bosniac care a orchestrat atacul asupra Srebrenica.
Deși filmul nu lasă nicio îndoială cu privire la vinovăția generalului Mladic și a soldaților săi sârbi, evită imaginile grafice ale crimelor lor, iar munca lui Zbanic a câștigat puține urale din partea politicienilor bosniaci, care o consideră insuficient de loială propriei lor narațiuni despre război, drept un conflict între bosniacii buni și sârbii răi.
„Srebrenica este foarte folosită de politicienii bosniaci pentru a construi unitatea națională sau orice altceva - și am fost neascultătoare. Nu am făcut narațiunea la care se așteptau”, a spus ea.
„Nu mă pot identifica și cu naționalismul”
În loc să se concentreze asupra violenței îngrozitoare a sârbilor, filmul se luptă cu alegerile individuale ale unei mame bosniace care își folosește poziția de traducătoare ONU pentru a încerca să-și protejeze propria familie în timp ce îl roagă pe comandantul olandez al ONU la Srebrenica să facă ceva pentru a evita masacrul.
Personajul principal al filmului, Aida, „nu este o sfântă” și pune supraviețuirea familiei sale pe primul loc, dar acest lucru nu o descalifică și ca victimă, afirmă Zbanic. La sfârșitul filmului, Aida se întoarce la fosta casă a familiei ei din Srebrenica pentru a o găsi ocupată de o femeie sârbă, care nu este însă prezentată ca un monstru, ci i se oferă o măsură de umanitate: a păstrat vechile fotografii de familie ale Aidei și le-a returnat.
Spre deosebire de atacurile adesea foarte dure pe care le-a primit de la multe instituții de presă sârbe, Zbanic nu a generat prea multe reacții în Bosnia, cele mai multe critici venind pe rețelele de socializare de la naționaliști, care au acuzat-o de o susținere insuficientă a unui proiect de construire a națiunii înrădăcinat în religie și tradiția rurală.
Când a completat documente oficiale care i-au cerut să declare căreia dintre cele trei grupuri etnice principale ale Bosniei – bosniac, sârb sau croat – îi aparține, ea a scris „altul”. „Nu mă pot identifica și cu naționalismul sau cu națiunile”.
Ea a părăsit Bosnia pentru Statele Unite aproape de finalul războiului, pentru a lucra la Bread and Puppet Theatre, o trupă activă politic din Vermont. S-a întors apoi la Sarajevo, făcând echipă cu producătorul Damir Ibrahimovic, acum soțul ei, pentru a realiza primele sale filme.
Crescută la Sarajevo într-o familie de economiști, Zbanic are amintiri frumoase despre Iugoslavia. „Socialismul a adus un progres uriaș în societatea noastră, în special pentru femei”, a spus ea. „Nu era deloc o societate democratică. Dar, deși sunt multe lucruri de criticat, adevărul este că părinții mei au avut o educație gratuită, iar când s-au căsătorit, au primit un apartament gratuit.”
Politicienii de astăzi, spune ea, indiferent dacă sunt bosniaci, sârbi sau croați, nu au niciun interes să îmbunătățească viața oamenilor. În schimb, „folosesc conflictul ca o modalitate de a comunica unul cu celălalt”, a spus ea, adăugând: „Doar reciclează vechile narațiuni pentru că asta îi menține la putere”.
