MENIU CAUTĂ
04 Iul. 2011 14:14

Radu Mazăre a vândut ziare ca să-şi câştige existenţa

Distribuie

Într-un interviu acordat paginademedia.ro, Ovidiu Nacu, fondatorul revistei Caţavencu a povestit că primele numere s-au vândut ca pâinea caldă, iar unul dintre cei mai profitabili vânzători a fost Radu Mazăre (foto).

„Revista 3 lei și avea 8 pagini alb-negru, format tabloid. Cel mai bun vânzător la vremea aia, care și debutase în primul număr din Cațavencu, a fost Radu Mazăre, Primarul Constanței. El venise la mine cu un text, eu i l-am publicat pentru că era bun, nu era lung, un textuleț. El a vândut la stația Izvor și a vândut cea mai mare cantitate, era foarte activ, făcea reclamă, striga Hai la Cațavencu!', a povestit Ovidiu Nacu.

Întrebat cât a lucrat la revistă, Nacu a spus: „Radu Mazăre doar a colaborat la acel număr, după câteva zile el a venit la mine cu un coleg de-al lui, Strutinski. El era student la Marină, la Constanța, și mi-au zis uite, noi vrem să scoatem o revistă la Constanța, ce părere ai, putem oare?'. Eu le-am zis că pot, de ce să nu poată? Astfel ei au scos revista Contrast. De acolo a pornit, astfel și-a ales Mazăre meseria de ziarist, altfel poate ajungea să navigheze, poate ajungea marinar”.

Comentarii