Reacția lui Cove, după ce a aflat câți bani au câștigat colegii de la Prima TV: „Nu sunt acel bogat, precum e Huidu, cu milionul făcut”

 10 comentarii
Cove

Cove este unul dintre cei mai îndrăgiți prezentatori de televiziune din România, iar cariera sa durează deja de mai bine de două decenii. Prezentatorul de la Prima TV a făcut o comparație între el și colegul său, Șerban Huidu.

Într-un interviu sincer pentru cancan.ro, Cove a vorbit despre câștigurile sale din televiziune. Nu se plânge de salariul pe care îl are la Prima TV, însă precizează că nu este la fel de bogat precum Șerban Huidu, colegul său. Prezentatorul emisiunii „Cursa iubirii” mărturisește că face cu pasiune meseria sa și este mulțumit de venitul pe care îl are.

Șerban Huidu declara în urmă cu ceva timp că este foarte liniștit din punct de vedere financiar și că a reușit să facă un milion de euro. Cove spune că situația nu stă la fel de bine la el precum la colegul său de la Prima TV: „Domnule, nu s-a făcut, de ce să zic?! Mi-a lipsit latura pragmatică în viață”.

„Nu pot să mă plâng, să zic că nu am din ce trăi, dar nici nu sunt acel bogat, precum e domnul Huidu, cu milionul făcut”

Fostul coprezentator de la „Surprize, surprize!” susține că nu a fost niciodată interesat de zona afacerilor, iar televiziunea pentru el a reprezentat singura pasiune.

„Nu m-am băgat, eu am făcut din pasiune tot ce am făcut, motiv pentru care nu am considerat că am muncit vreodată. Nu pot să mă plâng, să zic că nu am din ce trăi, dar nici nu sunt acel bogat, precum e domnul Huidu, cu milionul făcut. Mă descurc, îi mulțumesc lui Dumnezeu. Mie mi-a plăcut să fiu în emisiuni de televiziune, să fac televiziune, mi-am dorit să fiu actor, să joc pe scenă, să fiu în spectacole. Sigur, îmi doresc să fac și film, poate voi face la un moment dat, mai mult decât am făcut, niște colaborări sporadice”.

Cove, sfaturi importante pentru copiii lui

Cove și Florentina s-au căsătorit după trei ani de relație, în anul 2013. Au împreună un băiat și o căsnicie discretă. Băiatul cel mare al prezentatorului are 14 ani și este la vârsta la care își dorește să experimenteze cât mai multe lucruri noi. Prezentatorul de la Prima TV a vorbit și despre sfaturile pe care le dă copiilor lui.

„E foarte greu să dai sfaturi tinerei generații astăzi, pentru că la fel ca noi la vârsta lor, nu ascultam de nimeni și de nimic. Dacă venea un cetățean de 50 de ani să-mi fi spus mie când aveam 15 sau 18 sau 20 de ani «vezi că…», aș fi spus «hai, domnule, mă lași cu astea, că știu eu mai bine decât tine». Sunt convins că fiecare generație știe mai bine ce este important. Ce îmi doresc pentru fiul meu este să facă în viață ceea ce-i place, să facă cu pasiune. Și dacă din pasiune poate să facă o profesie, îi va prinde bine în viață. În rest, mi-e greu să-i dau alte sfaturi”.

„Nu ai cum să fii fericit în fiecare zi”

Pentru sursa mai sus-menționată, Cove a vorbit că este destul de dificil să înțeleagă noua generație. „Din păcate, tânăra generație are următoarea problemă - nu mai au la ce să aspire. Pentru că trăiesc niște vremuri în care au de toate, aparent, nu își mai doresc să acceadă către anumite funcții sau să obțină nu știu ce, pentru că primesc de pe acasă un pol și un Pall Mall, cum zicea Toma Caragiu. Mai există și chestia că trebuie să fii fericit în permanență. Și fericirea permanentă doar din chestii greșite o poți obține. Pentru că ea nu există, nu ai cum să fii fericit în fiecare zi. Iar dacă ești fericit în fiecare zi, nu vei mai ști ce e fericirea, pentru că n-o vei mai aprecia”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (10)
  • Avatar comentarii

    Andrissima 05.12.2023, 13:07

    O informatie nu chiar interesanta

  • Avatar comentarii

    Vrajitoarea 05.12.2023, 13:52

    Cove, tu doar ți-ai bătut fosta nevastă, nu ai făcut accident cu victime, de aceea ai salariu mai mic decât Huidu!!!!!

  • Avatar comentarii

    asdqaz 05.12.2023, 15:34

    un om fain care merita vazut

  • Avatar comentarii

    mariussorin75 05.12.2023, 17:04

    Foarte tare, trecem noi si peste drama asta

  • Avatar comentarii

    Lecoqsportif 05.12.2023, 17:17

    Sa fie multumiti ca mai au emisiuni, ca nu prea performeaza.

ALTE ȘTIRI
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
9 sept.
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
9 sept.
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
9 sept.
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
9 sept.
Un radar a trimis amenzi greșite la întâmplare șoferilor din Elveția timp de o săptămână: „Nu am condus niciodată așa rapid”
9 sept.
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
9 sept.
Financial Times: directorul CIA va deveni principalul negociator american cu Rusia și Ucraina. Reacția Casei Albe
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
9 sept.
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
9 sept.
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
9 sept.
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
9 sept.
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
9 sept.
Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de lovitură de stat a început cu o amânare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală