Filmul o prezintă pe Penelope Cruz într-un rol principal, ca mama a trei copiii cu sănătatea fizică deteriorată de către un soț abuziv și infidel. Acțiunea este plasată în Roma anilor ‘70, unde fiica cea mai mare din familie se identifică ca băiat, punând paie pe foc pe relația deja fragilă dintre sine și mamă.
„Este inspirat din copilăria mea și din propria mea poveste”, a declarat Crialese, al cărui ultim film, „Terraferma”, a câștigat Premiul Special al Juriului la Veneția în 2011.
Regizorul explică cum a trecut și el prin același proces: “La un moment dat a trebuit să fac o alegere… dacă să trăiesc sau să mor. Nu alegi să faci o astfel de călătorie. Te naști în acest fel”, a adăugat el.
El nu a dat detalii despre tranziția sa, dar a spus că, la fel ca în filmul său, s-a bazat pe mama sa pentru sprijin și a recunoscut anxietatea pe care i-a provocat-o.
Cruz, care a câștigat anul trecut premiul pentru cea mai bună actriță la Veneția pentru „Mame paralele”, a declarat că personajul ei se vede prins într-o situație din care nu există scăpare.
„Sunt multe femei din întreaga lume prinse în capcană în propriile case, încercând să se prefacă în fața copiilor lor că nimic nu este atât de rău pe cât pare. Este doar din motive de supraviețuire. Cunosc unele dintre ele, povești teribile, oribile”, a declarat ea reporterilor.
„L’Immensita” este cel mai recent dintr-un lung șir de filme în care Cruz a jucat rolul unei mame, un rol de care a spus că s-a simțit atrasă încă de la o vârstă fragedă.
„Am un instinct maternal foarte puternic încă de când eram o fetiță de cinci ani care le spunea tuturor în parc că planul meu este să devin mamă cât mai curând posibil”, a spus ea.
foto: Hepta