- Doi ardeleni, la ghişeul de bilete din gară:
– Domnişoară, apăi te-om ruga să nie dai două beletie.
– Până unde să fie?
– Mă, Gheorghe, apăi tu crezi că-i musai să-i spuniem undie merem?
– Nu, Ioane!
– Domnişoară, nu nie mai întreba di tătie şi fă binie şi dă-nie două beletie!
– Sigur! Eu vreau să vă dau, dar dacă nu-mi spuneţi unde mergeţi, nu ştiu câţi bani trebuie să vă cer.
– Mă, Gheorghe… No, să-i spuniem undie merem?
– Apăi, dară nu-i bai, spunie-i…
– Păi, domnişoară dragă, noi merem la nuntă! - Ion, foarte supărat, merge să-şi înece necazul la crâşmă. Vasile intră şi el în crîşmă, îi dă bineţe şi apoi îl întreabă ce are de-i necăjit. Fără nici o vorbă, Ion îi cârpeşte o palmă serioasă şi apoi mai cere un rachiu. Vasile, năuc, dar şi iritat, îl întreabă:
– Mă, Ioane, da tu când ai dat în mine, ai glumit ori ba?
– N-am glumit, Vasile, am fost serios!
– No, aşe, Ioane, că mie tare nu-mi plac glumele astea! - Un oltean se hotărăşte să se apuce de paraşutism şi se înscrie într-un club. După un scurt instructaj, se urcă într-un avion, iar la momentul potrivit, uşa se deschide, iar el se aruncă. Trage de sfoară, dar nu se întâmplă nimic. În cădere, trecând pe lângă alţi olteni, care… zburau în sus, îi întreabă:
– Hei, voi ştiţi cum se deschide o paraşută?
La care ceilalţi răspund:
– Nu, dar tu ştii cum se face grătar la butelia cu gaz? - Ion şi Maria aniversează 25 de ani de căsătorie. La un moment dat, în timpul mesei, Maria îl întreabă pe Ion:
– Măi Ioane, acum zi-mi şi mie: ce fel de femei îţi plac tie, frumoase sau inteligente?
Fără a sta prea mult pe gânduri, Ion răspunde:
– Nici unele din astea două! Ştii bine că te iubesc numai pe tine! - Într-o zi, pe când Maria e plecată de-acasă, Ion trebăluieşte prin ogradă. Apare Vasile, care-i strigă de departe:
– Ioaneeee!… Măi Ioaneee!… Vezi că Măria ta e cu Gheorghe în porumb!
Când aude una ca asta, Ion se face negru de furie, îşi ia furca şi pleacă în grabă către tarla. După o vreme, se întoarce cu pălăria pe ceafă, fluierând. Vasile îl întreabă:
– No, care-i treaba?
– Tătu-i bine. Nu era porumbul meu! - Directorul unei firme îşi ia secretară nouă, iar nevasta află, bineînţeles. Cum vine omul acasă de la serviciu, îl ia în primire:
– Secretara asta a ta are picioare frumoase?
– N-am băgat de seamă.
– Ochii ce culoare au?
– N-am observat.
– Dar de-mbrăcat, cum se-mbracă?
– Foarte repede.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f39da39244b6cb5a0ae7b20e27d67e19.jpg)
Viva.ro
Toată lumea știe cine este Dan Dungaciu, unul dintre liderii partidului AUR, dar iată cine e, de fapt, superba lui soție. E vedetă de televiziune în România, iar un detaliu uluitor despre cariera ei atrage imediat atenția. Apare mereu pe micul ecran, dar e altfel decât își imaginează mulți
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_901194beb425a634a091fdf89724f648.jpg)
Unica.ro
La așa ceva nu se aștepta nimeni! Liviu Dragnea s-a întors împotriva fostului său partid și îi aduce acuzații grave lui Grindeanu. Declarațiile lui au stârnit valuri de comentarii
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a25bb66dff990ddefc74d7edc3bb3fd8.jpg)
Elle.ro
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce hotărâre a luat Prima Doamnă a Franței
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_bc4f513ae6f6501225733bf377848df0.png)
Libertateapentrufemei.ro
Felicitări, Filip! La ce liceu a intrat fiul genial al Luminiței Anghel și ce note a luat la Evaluarea Națională. Ce a povestit solista acum a stârnit un val de reacții “Primul pe lista lui de…”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d8f136e25684757c223349239427131c.jpg)
Avantaje.ro
Ea - 52, el - 29, atât aveau când s-au îndrăgostit, dar iubirea nu a rezistat. La 6 luni de la despărțirea de Octavian Ene, uite cum a răspuns Daniela Nane la o întrebare incomodă! ȘAH MAT!
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_6675767c61f0a76a2e94f5b463b00b6f.jpg)
Tvmania.ro
❤️ Puțini știu povestea din spatele imaginii lui Marc Cucurella! Femeia care l-a ajutat să ajungă campion și motivul emoționant pentru care și-a păstrat părul lung 👀👇
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_47e1db15e7fa923c8d724380c2e5cecd.jpg)
Elle.ro
O mai ții minte pe Janine Sârbu? Cum arată și cu ce se ocupă acum fosta soție a lui Adrian Sârbu și unul dintre cele mai apreciate modele din anii 90. A fost decorată recent de Ministerul Culturii din Franța. Foto
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
Unica.ro
Mirabela Grădinaru, apariție surprinzătoare la tribunal, flancată de bodyguarzi. Ce s-a aflat despre prezența ei la Curtea de Apel
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_ed1ff6199f6d60714941308752d40d65.jpg)
Viva.ro
Wow! Povestea lor chiar bate scenariul oricărui film! Antonela Roccuzzo și Lionel Messi s-au îndrăgostit în copilărie, viața i-a dus pe drumuri separate, dar o dramă teribilă i-a readus împreună. Mulți apropiați ai cuplului au vorbit despre episodul care le-a schimbat definitiv relația. Mult timp nu s-a știut asta despre superstarul Argentinei
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_c7ff273f55a236ada60dc0f5955794ed.jpg)
TVMania.ro
A rupt tăcerea fără nicio rușine! Daniela Crudu spune totul despre activitatea ei de pe platformele pentru adulți: „Fac ce vreau, e wow!”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_ccef3aa392e09d4801ae9c045f5f6602.jpg)
ObservatorNews.ro
Valuri de 5 metri în largul Mării Negre. Salvamarii s-au luptat să ţină turiştii la mal
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_342c92fecf2cd3869251a9cfc4d29d61.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
Acum s-a aflat! Adevăratul motiv pentru care “Insula iubirii” a fost mutată în septembrie. Fanii sunt revoltați, dar nu știau acest detaliu
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_33e3ddeefecb9d6795d5d2835e347ee6.jpg)
Mediafax.ro
„Răspuns corect, Mitică Dragomir”. Gluma virală cu Simona Halep a ajuns la admiterea la Drept
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_650dbff4c1d175398e54ee341da8f6f9.png)
StirileKanalD.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_4513e6af663ba8856eb3f9a8beec86c7.jpg)
Wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_6319221923aa733a34ecad80e8124221.jpg)
Wowbiz.ro
Cum arată fiul Mădălinei Manole la 17 ani! Fratele regretatei artiste a publicat o fotografie în premieră cu Petru Mircea Jr.
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_df53aa96f0faaeee7b28c2e935e04b4a.png)
Redactia.ro
Doliu imens în teatrul românesc! Actrița Adela Mărculescu s-a stins din viață
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_4b620ca88c9d0a54ca815e596e03351d.jpg)
KanalD.ro
O bunică refuză să vândă o bucată din grădină și blochează construcția unui drum de 52 de milioane de euro ca să salveze un stejar vechi de 500 de ani
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_eb0b3cf831f345d52deba5b8639e0d61.webp)
ZiaruldeIasi.ro
Proiectul imobiliar pregătit lângă Lidl Moara de Foc este scos la vânzare. Dezvoltatorul este asociat în piață cu un alt proiect de anvergură
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_5edee2fbe0be755e6cb75fa4d4e286e2.jpeg)
Fanatik.ro
Joacă de copii! FCSB riscă o amendă de la UEFA dintr-un motiv banal. Video
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_4ed8b82aa393469110928c2e05aba22a.jpg)
Spotmedia.ro
Cum ne prostește televizorul, la propriu! Ce-au descoperit oamenii de știință
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_76d41c8884ff85293a4de35ce3f08483.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_72bc74ee355242533c0a9a76ec3b0c0c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ilie-bolojan-conferinta-de-presa-0-1-e1784818957373.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ilie-bolojan-conferinta-de-presa-03.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_d73561a687a90d8a358a406d5ce72aa8.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_170a860d48154dd10b7603e0a912833e.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_141bac0c1fe3a89b4e8b754d4f81c2c3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/eva-marutaaniversare.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/gheboasa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_3c3e7063b18969afdae1c765a389d42c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_4b189b0e543a6205cd062fca4d0cc9f0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_c1eb491ee8f9049584d0411e4bec95d8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ilie-bolojan-conferinta-de-presa-0-2-e1784821480595.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/bebelus-mort-asteptand-un-pat-liber--dr--cirstoveanu--foto-eli-driu-libertatea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/admitere-la-medicina-2026-foto-shutterstock.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/insula-thassos.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/hannah-robinson-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/bine-pentru-tine-cu-dr-razvan-lungu-despre-somnologie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/semnele-deshidratarii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ceapa-langa-cartofi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/batch-cooking.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/agar-agar.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/irineu-darau.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/a9fb64a2900581cc8ac946dc6ae45448.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/nava-gas-lisbon.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/ilie-bolojan-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/oana-toiu-profimedia-1107208393.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/poza-4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/poza-3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/gettyimages-2238074428-e1780733796611.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.