Katie Melua, născută în Georgia, a încercat să „ascundă” de fiscul britanic suma de 850.000 de lire sterline în 2008, plătind fondului „Liberty” o taxă de 59.500 lire sterline, potrivit publicaţiei The Times.
George Michael, în vârstă de 51 de ani, a cărui avere este estimată la 105 milioane de lire sterline, ar fi plătit aceluiaşi fond o taxă de 443.000 de lire sterline pentru a ascunde de fisc venituri nete de 6,2 milioane de lire sterline.
Actorul Michael Caine, în vârstă de 81 de ani, ar fi încercat la rândul său să „ascundă” de fiscul britanic suma de 600.000 de lire sterline. În anul 2009, el a făcut o declaraţie şocantă, spunând că se va muta în Statele Unite dacă pragul maximal de impozitare a veniturilor din Marea Britanie va ajunge la 51%.

Daily Mail, citat de Mediafax, scrie că Gary Barlow, în vârstă de 43 de ani, ar fi scutit de la impozitare venituri de 4,46 milioane de lire sterline, iar doi dintre colegii lui din grupul Take That, Mark Owen, în vârstă de 42 de ani, şi Howard Donald, în vârstă de 46 de ani, ar fi scutit la rândul lor de la impozitare sume de 1,4 milioane de lire sterline, respectiv 2,1 milioane de lire sterline.

Fondul „Liberty” a funcţionat în mod legal în perioada existenţei sale, iar unii dintre investitorii lui au ales să nu beneficieze de pe urma scutirilor fiscale oferite de fond sau, dacă au făcut-o, au achitat ulterior diferenţele fiscale pe care le datorau statului britanic.
 
 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

'În fostul meu soț a explodat un monstru'. Oana Ioniță, dezvăluiri tulburătoare la un an de la divorț. Ce a povestit coregrafa
Unica.ro
'În fostul meu soț a explodat un monstru'. Oana Ioniță, dezvăluiri tulburătoare la un an de la divorț. Ce a povestit coregrafa
S-a aflat cine este, de fapt, în spatele lui Călin Georgescu. Este păzit de foști militari din legiunea străină și mercenari români, iar asta nu este tot. Detalii neașteptate
Viva.ro
S-a aflat cine este, de fapt, în spatele lui Călin Georgescu. Este păzit de foști militari din legiunea străină și mercenari români, iar asta nu este tot. Detalii neașteptate
Cum arată casele din Maramureș ale vedetelor. Colț de Rai și-au făcut acolo!
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată casele din Maramureș ale vedetelor. Colț de Rai și-au făcut acolo!
Patru zodii care vor avea o săptămână de invidiat. Cele mai bune lucruri li se întâmplă lor
FANATIK.RO
Patru zodii care vor avea o săptămână de invidiat. Cele mai bune lucruri li se întâmplă lor
Delia, schimbare inedită de look. Cum au reacționat fanii și cum arată acum artista: „Ești fenomen” FOTO
Elle.ro
Delia, schimbare inedită de look. Cum au reacționat fanii și cum arată acum artista: „Ești fenomen” FOTO
'Aș prefera să nu mai fiu silit s-o votez vreodată'. Cristian Tudor Popescu, reacție dură la adresa Elenei Lasconi! Nu s-a mai putut abține!
Unica.ro
'Aș prefera să nu mai fiu silit s-o votez vreodată'. Cristian Tudor Popescu, reacție dură la adresa Elenei Lasconi! Nu s-a mai putut abține!
Atacul cibernetic de la Electrica: experţii susţin că riscăm să rămânem în beznă zile sau săptămâni
Observatornews.ro
Atacul cibernetic de la Electrica: experţii susţin că riscăm să rămânem în beznă zile sau săptămâni
Horoscop 10 decembrie 2024. Vărsătorii vor simți nevoia să se manifeste în fel și chip, ca să înlăture orice îndoială legată de ceea ce simt
HOROSCOP
Horoscop 10 decembrie 2024. Vărsătorii vor simți nevoia să se manifeste în fel și chip, ca să înlăture orice îndoială legată de ceea ce simt

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI