Jurist norvegian, după filmul „Fjord”, inspirat din cazul familiei Bodnariu: „Priviți dovezile, nu propaganda”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Avanpremiera națională din 13 iunie 2026 a filmului „Fjord”, regizat de Cristian Mungiu și premiat la Cannes cu Palme d’Or, a adunat în cinematografele din toată România peste 40.000 de spectatori.
Cuprins:
- Marius Reikeras și „Procesul scafandrilor”
- Efectul filmului „Fjord” în Norvegia
- Ce s-a schimbat în Norvegia după cazul Bodnariu
- „Acest climat de teamă suprimă vocile critice și împiedică reformele necesare”
- „Orice sistem care pretinde perfecțiunea este periculos”
- „Mijlocul” propus de Mungiu „nu reprezintă un compromis în privința drepturilor omului”
- Hotărârile în care Norvegia a fost condamnată la CEDO
- Ultima condamnare a Norvegiei la CEDO, în săptămâna avanpremierei Fjord
- CEDO: „Părinții erau capabili să ofere îngrijire adecvată”
Marius Reikeras, un jurist norvegian, care a devenit celebru în Norvegia în anii 2008-2009, cu ocazia „Procesului scafandrilor”, și căruia i-a fost între timp retrasă licența de avocat, a consiliat în ultimii ani familii intrate în conflict cu Barnevernet - sistemul de Protecție a Copilului din Norvegia.
Într-o discuție cu Libertatea, Reikeras, care se prezintă drept „consilier în domeniul drepturilor omului”, susține că Norvegia are o mare problemă cu sistemul de protecție a copilului, dovadă fiind zecile de cazuri în care țara a fost condamnată la CEDO. „Priviți dovezile, nu propaganda”, este mesajul lui Reikeras.
Marius Reikeras și „Procesul scafandrilor”
În anii 2008-2009, Marius Reikeras a devenit celebru în Norvegia ca avocat al Alianței Scafandrilor din Marea Nordului. Scafandrii reprezentați de Reikeras au reclamat că au suferit afecțiuni grave în urma scufundărilor de mare adâncime efectuate în perioada de început a industriei petroliere offshore din Norvegia. Cu ocazia procesului, Reikeras a acuzat autoritățile norvegiene că le-au ascuns scafandrilor riscurile medicale ale scufundărilor, permițând continuarea activităților fără protecții suficiente.
În instanțele norvegiene scafandrii au pierdut, dar șapte dintre ei au mers la CEDO, unde au primit despăgubiri de 8.000 de euro, constatându-se că le-a fost încălcat dreptul la viață privată. În urma deciziilor CEDO, Parlamentul Norvegiei (Storting) a decis în 2014 să ofere o compensație suplimentară foștilor scafandri și familiilor acestora, recunoscând o responsabilitate morală și politică în acest caz.
La scurt timp după ce a cunoscut celebritatea în procesul scafandrilor, avocatul Marius Reikeras a rămas fără dreptul de a profesa ca avocat, fiind acuzat de nereguli financiare în exercitarea profesiei. Una din acuzațiile aduse lui Reikeras a fost că a încasat banii primiți de la un client în contul personal.
Exclus din avocatură, Marius Reikeras s-a remarcat ca un apărător al familiilor aflate în război cu Barnevernet, serviciul de protecție a copilului din Norvegia. „Lucrez consilier în domeniul drepturilor omului (jurist în terminologia norvegiană) și reprezint numeroase cauze în fața tribunalelor internaționale. Activitatea mea rămâne concentrată pe apărarea drepturilor fundamentale ale omului, în special în cazurile care implică abuzul de putere al statului și protejarea integrității familiei. Relația mea cu instituțiile statului norvegian este în continuare foarte tensionată”, a explicat Reikeras actualul său statut.
Efectul filmului „Fjord” în Norvegia
Marius Reikeras susține că în Norvegia „reacția imediată a persoanelor care cunosc cazul Bodnariu a fost foarte pozitivă, dar publicul norvegian, în general, nu este foarte familiarizat cu acest caz, inclusiv din cauza faptului că presa norvegiană a reușit să îi diminueze importanța de-a lungul anilor”. „În loc să se concentreze asupra filmului Fjord și asupra cazului Bodnariu, cel mai mare ziar din Norvegia, VG, a investit resurse considerabile pentru a discredita un alt caz celebru din Norvegia: cazul Shada, în care o adolescentă de 16 ani a murit în timp ce se afla în grija statului”, a reclamat Reikeras.
În cazul Shada, ziarul norvegian VG a publicat o amplă investigație în care a dezmințit acuzațiile aduse de un medic, potrivit cărora adolescenta a fost ucisă, demostrând că Shada s-a sinucis. Investigația ziariștilor norvegieni a scos însă la iveală și modul în care fata, luată din familie la vârsta de 11 ani, a fost mutată de Barnevernet în mai multe locuri și ținută departe de fratele său, cu care se putea întâlni de doar patru ori pe an, ajungând în final să se sinucidă în timp ce era în custodia Protecției Copilului.
Cazul Shada, susține fostul avocat, „este un exemplu tragic în care trei frați au fost separați, iar fata a murit în timp ce se afla în grija statului”. „Acest lucru ilustrează consecințele potențial devastatoare ale practicilor Barnevernet”, punctează juristul norvegian.
Ce s-a schimbat în Norvegia după cazul Bodnariu
Reikeras susține pentru Libertatea că după cazul Bodnariu, care a dus la proteste față de Barnevernet în toată lumea și care a inspirat „Fjord”, în Norvegia s-au schimbat „foarte puține lucruri, chiar nimic semnificativ”.
„Din septembrie 2018, Norvegia a fost condamnată de aproape 40 de ori la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (n.r. - prin 23 de hotărâri) în cauze privind protecția copilului. În ciuda acestor condamnări, Norvegia nu respectă hotărârile și refuză să returneze copiii familiilor, căutând adesea să se răzbune pe părinți. Multe persoane au fost încarcerate și chiar li s-a interzis să posteze pe Facebook. Am numeroase exemple de activiști pentru drepturile omului care au fost întemnițați de autoritățile norvegiene. Din acest punct de vedere, situația este de fapt mai gravă decât înainte”, declară Marius Reikeras.
Condamnările Norvegiei de la CEDO în cazurile de copii luați din familie, mai spune norvegianul, „indică probleme sistemice, nu simple erori izolate”. „Familii din România, Lituania, Polonia și alte țări au trecut prin experiențe similare. Problema este una structurală: Barnevernet funcționează cu prea puțină supraveghere, cu o marjă prea mare de apreciere și cu un respect insuficient pentru integritatea familiei ca drept fundamental al omului”, mai subliniază Reikeras.
„Acest climat de teamă suprimă vocile critice și împiedică reformele necesare”
Activistul norvegian consideră că cea mai mare problemă a Barnevernet este „lipsa sistemică de responsabilizare și aroganța instituțională care rezultă din aceasta”. „Barnevernet funcționează ca un sistem închis, cu o putere enormă, dar cu foarte puțin control extern real. Odată ce un copil este preluat de autorități, sarcina probei se mută asupra părinților, iar prezumția de nevinovăție este practic inversată”, mai spune fostul avocat.
Reikeras consideră că „Barnevernet a devenit o instituție care se protejează pe sine mai degrabă decât copiii”. „Deciziile sunt adesea bazate pe evaluări subiective, nu pe dovezi clare ale existenței unui pericol pentru copil, iar returnarea unui copil familiei este frecvent percepută ca o recunoaștere a unui eșec instituțional. Combinată cu refuzul Norvegiei de a implementa în mod corespunzător hotărârile CEDO, această situație creează un sistem în care puterea statului este exercitată împotriva familiilor fără garanții juridice suficiente”, a mai declarat Reikeras pentru Libertatea.
Juristul din Norvegia susține că o a doua mare problemă este declanșarea unor represalii politice și juridice împotriva criticilor. „Apărătorii drepturilor omului, părinții și jurnaliștii care contestă Barnevernet se confruntă cu hărțuire, persecuții judiciare și chiar închisoare. Acest climat de teamă suprimă vocile critice și împiedică reformele necesare”, mai spune Reikeras.
„Orice sistem care pretinde perfecțiunea este periculos”
Întrebat cum le răspunde celor care consideră că acuzațiile aduse Barnevernet sunt exagerate, iar sistemul de protecție a copilului din Norvegia este perceput ca perfect, Reikeras a spus că mesajul lui este unul simplu: „Priviți dovezile, nu propaganda”.
„Niciun sistem nu este perfect, iar orice sistem care pretinde perfecțiunea este periculos. Sistemul norvegian de protecție a copilului a fost condamnat de aproape 40 de ori de Curtea Europeană a Drepturilor Omului din 2018 încoace. Acestea nu sunt acuzații formulate de activiști sau de presa străină, ci hotărâri obligatorii ale celei mai înalte instanțe europene în materie de drepturi ale omului. Dacă sistemul ar fi fost perfect, aceste condamnări nu ar fi existat”, a insistat Reikeras.
Activistul pentru drepturile omului susține că perfecțiunea sistemului norvegian de protecție a copilului „este un mit convenabil, care protejează interesele instituționale”. „Realitatea este că unii copii sunt afectați de separări inutile de familiile lor, iar unele familii sunt distruse de o birocrație care și-a pierdut din vedere scopul inițial. Primul pas către îmbunătățire este recunoașterea faptului că există o problemă serioasă”, a precizat Reikeras.
„Mijlocul” propus de Mungiu „nu reprezintă un compromis în privința drepturilor omului”
După obținerea Palme d’Or la Cannes, regizorul Cristian Mungiu a declarat că după Fjord, ar trebui „să ne întâlnim undeva la mijloc și să începem prin a accepta că unii oameni nu vor avea aceleași opinii și valori ca noi”. „Mijlocul” propus de Mungiu, susține Reikeras, „trebuie să fie un loc în care drepturile copiilor și drepturile părinților sunt echilibrate, nu puse în opoziție”.
„Prea mult timp dezbaterea a fost polarizată: fie susții necondiționat Barnevernet, fie ești acuzat că te opui protecției copilului. Aceasta este o falsă dilemă. Adevăratul teren comun este un sistem în care copiii sunt protejați de pericole reale, nu de diferențe culturale sau de stiluri parentale care se abat de la o normă norvegiană îngust definită și familiile beneficiază de prezumția de nevinovăție până la proba contrară și de proceduri echitabile”, a explicat Marius Reikeras.
Norvegianul mai spune că terenul comun este și acela în care hotărârile CEDO sunt respectate, iar „criticii sunt combătuți prin argumente, nu prin procese sau închisoare și diversitatea culturală și religioasă este respectată, nu tratată ca factor de risc”.
„Acest «mijloc» nu reprezintă un compromis în privința drepturilor omului. El presupune recunoașterea faptului că integritatea familiei este ea însăși un drept fundamental și că, în majoritatea cazurilor, cea mai bună protecție pentru un copil este o familie puternică și sprijinită, nu o instituție birocratică cu puteri nelimitate”, a mai subliniat fostul avocat.
Hotărârile în care Norvegia a fost condamnată la CEDO
Marius Reikeras susține că în perioada 2018-2023, prin 23 de hotărâri, CEDO a condamnat Norvegia pentru 37 cazuri de încălcare a Articolului 8 (dreptul la viață privată și de familie) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
„Este important să avem o înțelegere precisă a numărului de condamnări. În mai multe dintre aceste cauze, Curtea a constatat încălcări în raport cu mai multe persoane. Două exemple sunt cauzele Lobben și alții împotriva Norvegiei și Ensby și alții împotriva Norvegiei. În ambele, Norvegia a fost condamnată pentru încălcarea Articolului 8, iar mai multe persoane au fost recunoscute ca victime. În total, au fost constatate cinci încălcări în aceste două cauze. Un alt exemplu este cauza D.J. și P.J. împotriva Norvegiei, hotărâtă la 12 septembrie 2023, în care Curtea a constatat încălcări atât în privința mamei, cât și a copilului”, a explicat Marius Reikeras pentru Libertatea.
La solicitarea Libertatea, juristul norvegian a pus la dispoziția ziarului și lista celor 23 de hotărâri în care Norvegia a fost condamnată la CEDO pentru încălcarea Articolului 8, care reglementează dreptul la viață privată și de familie.
- Jansen c. Norvegiei (06.09.2018) - o încălcare
- Strand Lobben și alții c. Norvegiei (10.09.2019) - două încălcări
- K.O. și V.M. c. Norvegiei (19.11.2019) - două încălcări
- A.S. c. Norvegiei (17.12.2019) - o încălcare
- Hernehult c. Norvegiei (10.03.2020) - o încălcare
- Pedersen și alții c. Norvegiei (10.03.2020) - 3 încălcări
- M.L. c. Norvegiei (22.12.2020) -o încălcare
- F.Z. c. Norvegiei (01.07.2021) - o încălcare
- R.O. c. Norvegiei (01.07.2021) - o încălcare
- K.E. și A.K. c. Norvegiei (01.07.2021) - două încălcări
- E.H. c. Norvegiei (25.11.2021) - o încălcare
- M.F. c. Norvegiei (25.11.2021) - o încălcare
- Abdi Ibrahim c. Norvegiei (10.12.2021) - o încălcare
- A.L. și alții c. Norvegiei (20.01.2022) - 3 încălcări
- S.S. și J.H. c. Norvegiei (12.09.2023) - două încălcări
- D.J. și P.J. c. Norvegiei (12.09.2023) - două încălcări
- D.R. c. Norvegiei (12.09.2023) - o încălcare
- K.F. și A.F. c. Norvegiei (12.09.2023) - două încălcări
- S.E. și alții c. Norvegiei (12.09.2023) - 3 încălcări
- M.A. și M.A. c. Norvegiei (12.09.2023) - două încălcări
- G.B. c. Norvegiei (12.09.2023) - o încălcare
- G.G. c. Norvegiei (12.09.2023) - o încălcare
- L.S. și O.V. c. Norvegiei (12.09.2023) - două încălcări.
„Trebuie menționat că, în anumite hotărâri există încălcări care afectează și alte persoane neincluse formal în plângeri, astfel încât numărul real al persoanelor afectate poate fi chiar mai mare. În orice caz, în acest domeniu de drept, Norvegia se află într-o situație excepțională la nivel european. Potrivit acestei interpretări, niciun alt stat nu se apropie de numărul de condamnări pronunțate împotriva Norvegiei în cauze privind protecția copilului”, a mai declarat Marius Reikeras, pentru Libertatea.
Ultima condamnare a Norvegiei la CEDO, în săptămâna avanpremierei Fjord
Ultima condamanare a Norvegiei la CEDO pentru încălcarea dreptului la viață privată și de familie, cea de-a 24-a, a avut loc în 9 iunie 2026, chiar în săptămâna avanpremierei filmului Fjord din România. Prin hotărârea CEDO din 9 iunie 2026, Norvegia a fost obligată să îi achite unei familii daune morale de 25.000 de euro și cheltuieli de judecată de 5.000 de euro.
În acest caz, L.L. și P.L., părinții biologici ai unei fete născute în 2014 au dat Norvegia în judecată la CEDO după ce fetița lor a fost luată din familie la vârsta de cinci luni și dusă într-o familie de plasament. După cinci ani în care li s-a permis părinților să aibă contact cu fetița doar de trei ori pe an (la început câte o oră, iar apoi o oră și jumătate), Barnevernet a cerut ca părinții biologici să fie decăzuți din drepturile părintești, iar fetița să fie dată spre adopție familiei de plasament.
Decizia a fost justificată prin faptul că părinții biologici nu puteau răspunde adecvat nevoilor cognitive și emoționale ale copilului, fetița era profund atașată de familia de plasament și orice schimbare ar fi produs daune grave dezvoltării sale.
Solicitarea Protecției Copilului a fost admisă de instanțele norvegiene, care au concluzionat că: mama avea limitări cognitive și dificultăți în înțelegerea nevoilor copilului; tatăl avea resurse mai bune, dar minimaliza problemele copilului și supraestima capacitățile mamei; împreună nu puteau răspunde adecvat nevoilor emoționale și cognitive ale fetiței.
Instanțele norvegiene și-au mai justificat decizia prin faptul că fetița trăise aproape toată viața cu părinții de plasament, iar aceștia deveniseră părinții săi „de facto”, adopția oferindu-i siguranță juridică și emoțională. În acest caz, judecătorii norvegieni au considerat că interesul superior al copilului prevala asupra interesului părinților biologici de a păstra legăturile juridice de filiație.
CEDO: „Părinții erau capabili să ofere îngrijire adecvată”
În decizia de condamnare a Norvegiei din 9 iunie 2026, CEDO a constatat că autoritățile norvegiene nu au demonstrat existența unor motive suficient de puternice pentru a justifica măsura extremă a adopției.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a observat că fetița a fost dată în plasament la doar cinci luni, părinții au avut doar câteva ore de contact pe an și încă de la început autoritățile au tratat cazul ca pe un plasament pe termen lung. CEDO a considerat că acest regim de vizite a făcut foarte dificilă orice perspectivă reală de reunificare familială.
CEDO a mai constatat că în decizia finală privind adopția, Tribunalul Districtual a reținut că în cazul menținerii plasamentului există riscul ca părinții să inițieze alte acțiuni în instanță.
„Drepturile procedurale ale părinților biologici, inclusiv dreptul lor de a avea acces la proceduri pentru a obține ridicarea unui ordin de plasament sau relaxarea restricțiilor privind contactul cu copilul lor, fac parte integrantă din dreptul lor la respectarea vieții de familie, garantat de articolul 8 din Convenție. Prin urmare, exercitarea de către părinții biologici a căilor de atac în vederea obținerii reîntregirii familiei cu copilul lor nu poate fi reținută ca atare împotriva lor”, a mai subliniat Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
CEDO a mai constatat că expertiza autorităților norvegiene nu a identificat și definit în mod clar deficiențele concrete ale părinților în ceea ce privește îngrijirea copilului.
„Deși evaluările indică unele limitări - în special în ceea ce privește resursele cognitive ale mamei și înțelegerea de către părinți a nevoilor lui Y (n.r. copilul) - concluziile sunt oarecum inconsistente și imprecise. Curtea observă că, în același timp, mai mulți experți au indicat că, cu îndrumare și sprijin, părinții erau capabili să ofere îngrijire adecvată unui copil cu nevoi obișnuite”, se mai arată în ultima condamnare a Norvegiei la CEDO.
Analizând detaliile cazului („plasamentul foarte timpuriu al fetiței, drepturile limitate de vizită acordate părinților de la început, lipsa de precizie - în ciuda implicării a numeroși experți - în descrierea atât a vulnerabilităților copilului, cât și a dificultăților întâmpinate de părinți în ceea ce privește îngrijirea, precum și accentul pus de instanțele naționale pe riscul unor potențiale litigii viitoare”), Curtea a considerat că autoritățile norvegiene „nu au prezentat motive suficiente pentru a demonstra că, în cazul lui Y, existau circumstanțe excepționale în care decizia de a înlocui plasamentul familial cu adopția era necesară, având în vedere o cerință imperativă referitoare la interesul său superior”.
„Prin urmare, ingerința în dreptul reclamanților la respectarea vieții lor de familie nu a fost proporțională cu scopurile legitime urmărite și, în consecință, nu a fost «necesară într-o societate democratică» în sensul articolului 8, alin. 2 din Convenție”, a concluzionat CEDO în ultima hotărâre de condamnare a Norvegiei.
Omega 21.06.2026, 08:48
Problema reală e că acest Barnevernet e o firmă privată care primește fonduri de la statul norvegian (și poate de la părinții adoptivi) în funcție de cazuri rezolvate. Și normal, își maximizează profitul folosind exagerări, interpretări îndoielnice, acuzații fanteziste la adresa părinților biologici. Societatea norvegiană e una bine dresată, alcătuită din indivizi spălați pe creier,convinși că orice încălcare a drepturilor e făcută spre binele lor
Gabbibo 21.06.2026, 18:42
Nu stiu daca e vorba de nestiinta sau rea-vointa, dar vii cu o dezinformare crasa. Barnevernet nu este o entitate privata. Apartine statului, mai exact Directoratului pentru copii, tineret si familie. Nu sunt platiti la bucata de copil "rapit". Mai mult ca sigur au facut greseli, cum la fel de sigur au ajutat multi copii. In rest, ai dreptate - spre deosebire de Romanica, societatea norvegiana e complet disfunctionala. Au drepturi putine, si alea le sunt incalcate constant...:))). Spalati pe creier? Posibil... Macar au pe ce sa fie spalati, spre deosebire de tine...
rhadoo87 22.06.2026, 19:10
De vreme ce Norvegia are petrol, americanii pot gasi destule scuze ca sa ii invadeze pe norvegieni sub pretextul ca elibereaza copiii adoptivi lol