Ceasul ticăie, se apropie ora adevărului și a răzbunării finale. Cu fiecare episod, acțiunea ajunge de momentul în care povestea lui Vlad se va încheia. Astăzi, de la 21:30, acțiunea se va concentra pe o întâlnire mult așteptată: la turneul de poker vor ajunge atât Vlad, cât și misteriosul Ghivirigă. Ce reacție va avea eroul principal și cum va reuși să se acomodeze acestei întrevederi, aflăm curând. 

Nu toți cei din jurul lui îl vor susține să participe la turneul de poker de la cazino, la care Eliza l-a invitat. Barbu va fi extrem de vocal și îi va aminti lui Vlad ce au pățit el și Miki la ultima întâlnire cu Iordache: „E o capcană, vor să te facă. Pe tine, Vlad, te-am luat de pe străzi, otrăvit, și pe tine, Miki, te-am recuperat după 2 zile, mutilată”. Cu toate acestea, Vlad nu va sta pe gânduri și va încerca să vadă oportunitatea din acest turneu: „E un bilet de intrare în casa dușmanului”. 

De turneul de poker știe și Ștefan! Așa că se va folosi de această informație pentru a pune la cale propriul plan. Evident că va avea nevoie de ajutorul noii lui găști, așa că va merge la Șefu pentru a-l obține: „Am fost orb, am avut încredere. Mi-au luat afacerea, casa, copilul. Acum pot să-i fac. Am nevoie de 30.000 de mii de euro și 6 oameni”. Ce are în minte și cum se va descurca? Aflăm de la 21:30. 

vlad-ajunge-la-turneuIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

În cealaltă parte a orașului, Iulia este cu ochii pe mama ei și este decisă să scoată la iveală adevărul despre cea care i-a ucis tatăl. Ajutată de Leo, tânăra va porni pe urmele Deliei și o va urmări prin oraș pentru a vedea ce ascunde. După ce va realiza că mama ei a făcut un parteneriat cu Iordache, Iulia își va găsi alinarea în brațele unui bărbat: „Nu mă simt nicăieri mai în largul meu decât cu tine. Ești, probabil, singurul om care nu mă minte”. Cui îi va face această puternică declarație, vedem diseară!

Nu ratați de la 21:30, cea de-a noua seară a ultimului sezon a unuia dintre cele mai iubite seriale românești ale ultimilor ani. Odată cu începerea turneului de poker, lucrurile se complică tot mai mult, iar trecutul îl va apăsa tot mai tare pe Vlad. Nimic nu va mai fi la fel deoarece… la final, totul se plătește!  

Urmărește-ne pe Google News
„Crezi că sunt proastă?!”. Nu s-a mai putut abține și a început să țipe la iubit, iar imaginile au devenit publice
GSP.RO
„Crezi că sunt proastă?!”. Nu s-a mai putut abține și a început să țipe la iubit, iar imaginile au devenit publice
ȘOC! Ea e iubita lui David Popovici! Cum arată tânăra, primele imagini cu ea
Playtech.ro
ȘOC! Ea e iubita lui David Popovici! Cum arată tânăra, primele imagini cu ea
Note Bacalaureat 2022 - edu.ro. Situația pe județe și în București a rezultatelor la BAC
Observatornews.ro
Note Bacalaureat 2022 - edu.ro. Situația pe județe și în București a rezultatelor la BAC
Horoscop 27 iunie 2022. Scorpionii au multe idei de pus în practică pentru a administra anumite resurse pe care le dețin
HOROSCOP
Horoscop 27 iunie 2022. Scorpionii au multe idei de pus în practică pentru a administra anumite resurse pe care le dețin
Laurențiu Reghecampf a dat lovitura cu „Reghe Ranch”! Profit uriaș în afaceri pentru antrenor
Știrileprotv.ro
Laurențiu Reghecampf a dat lovitura cu „Reghe Ranch”! Profit uriaș în afaceri pentru antrenor
ŞOC în cazul care a cutremurat ţara! Nu a murit! Văzută în altă ţară:“Erau ochii ei, sunt sigur de ce am văzut”
Orangesport.ro
ŞOC în cazul care a cutremurat ţara! Nu a murit! Văzută în altă ţară:“Erau ochii ei, sunt sigur de ce am văzut”
Anunț MedLife, care implică dezvoltarea calității serviciilor medicale la nivelul județului Timiș
PUBLICITATE
Anunț MedLife, care implică dezvoltarea calității serviciilor medicale la nivelul județului Timiș
Got Wood Design, atelierul de mobilier handmade pornit în joacă și ajuns business de zeci de mii de euro
PUBLICITATE
Got Wood Design, atelierul de mobilier handmade pornit în joacă și ajuns business de zeci de mii de euro