Smiley a avut parte de un moment stânjenitor, pe scenă, în timpul unui concert pe care îl avea într-un local din Mamaia. Artistul a încercat să remedieze situația imediat.
Iubitul Ginei Pistol a avut probleme cu sonorizarea, astfel că la un moment dat vocea lui nu a mai putut fi auzită. Smiley a încercat să remedieze problema, astfel că a anunțat că a existat o situație neprevăzută în timpul concertului.
„Da, mi-a căzut, un pic, instalația! Să sperăm că nu mai întâmpinăm probleme de genul ăsta… Facem o probă de microfon, să vedem dacă ne auziți”, a spus Smiley, relatează CANCAN. Artistul urma să cânte melodia „Cai verzi pe pereți”, însă aceasta nu s-a mai făcut auzită. După ce problema s-a rezolvat, iubitul Ginei Pistol și-a reluat concertul pe care îl susținea într-un local din Mamaia.
Fanii s-au amuzat de situație la momentul respectiv, apoi au continuat cu distracția.
Nu este prima dată când Smiley are parte de un moment stânjenitor pe scenă. În urmă cu ceva timp, el a uitat versurile unei melodii, când susținea un concert la Sala Palatului, în fața lui Gabriel Cotabiță.
„Băi, am uitat versurile. Asta e, ce să facem… A fost foarte emoţionant. Eu nu l-am mai văzut după ce a făcut accidentul şi m-am bucurat să îl văd bine, sănătos. Am avut emoţii că am cântat piesa lui, în faţa lui”, ne-a povestit Smiley în urmă cu ceva timp.