Ioana îşi dorea foarte mult să participe la concertele trupei, însă nu reuşea din cauza distanţei, iar miercuri seară a avut parte de una dintre cele mai mari surprize din viaţa sa, pusă la cale chiar de trupa ei preferată. După ce a trimis un mail pe adresa trupei în care le spunea băieţilor că îi ascultă dintotdeauna, dar că e dezamăgită că vor avea concert departe de Iaşi, trupa a început “complotul” cu iubitul acesteia pentru a-i urzi o experienţă desprinsă parcă din basme.
Plecată de acasă pentru a ieşi la un restaurant, Ioana s-a trezit dusă de iubitul ei la aeroportul din Iaşi unde a avut surpriza de a fi urcată în avion pentru prima oară în viaţa sa. Ajunsă în Bucureşti, visul Ioanei a continuat. Aşteptată de o limuzină, ea a fost dusă direct la concertul VUNK unde, pe lângă faptul că şi-a ascultat muzica preferată, i-a şi cunoscut pe băieţii din trupă, a făcut poze, a luat autografe şi a plecat cu amintiri cât pentru o viaţă.
“Îmi voi înrăma mailul care a declanşat totul, o să-mi fac jurnal, ca să nu uit nicio secundă din această experienţă ce mi-a depăşit orice inchipuire. Iubesc trupa VUNK dintotdeauna, însă acum ştiu că va fi trupa vieţii mele!”, a mărturisit cu lacrimi în ochi de fericire Ioana.

 

vunk_1_03.jpgIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.