De Florian Gheorghe,

Fuego este vedeta unui sat ilfovean pe care natura l-a transformt într-un loc de basm, este adulat de lume, copiii îl colindă, bătrânele se roagă pentru el, iar bancurile cu numele său nu amuză pe nimeni. Izolat de forfota societății datorită mai multor kilometri prin prin pădure, pe care îi străbate zilnic (ce a mai rămas din Codrii Vlăsiei care acopereau odinioară toată zona Bucureștiului), Paul (40 de ani) a găsit în sat, la un loc, tot ce a căutat pentru încântarea și sănătatea sa: satul este ca o insulă, pădurea începe de la gardul său, lacul este alt hotar la proprietatea sa, aer de cea mai bună calitate, acest lucru fiind știut de pe vremea regelui Carol, care, în urma studiilor specialiștilor, a construit trei reședințe (Sinaia, Săvârșin și Scroviștea), dar și o fortăreață a ortodoxiei datorită schitului din localitate, construit la începuturile secolului al XVI-lea.

 

 

Țara lui Fuego! Este idolul vecinilor

De altfel, în curtea schitului Bălteni de lângă București, Paul Surugiu petrece mult timp singur, câteodată poposește cu șevaletul, conform spuselor sătenilor, care sunt fericiți că își dau ”bună ziua”  cu un așa vecin celebru.

”Este un băiat respectuos, nu are obiceiul să vină la magazine, îi face cumpărăturile o doamnă angajată, ori la mat, dar stă de vorbă cu oricine. Fuego e ardeleanul nostru care vorbește și cântă frumos. Zilele trecute, a oprit pe marginea drumului, șoferul îl aștepta în mașină și el mânca cireșe din pom”, ne-a spus mândră o vârstnică.

Dincolo de cât de cumsecade este cu localnicii, spațiu său este unul bine protejat, are garduri înalte, camere de luat vederi, căci mai mult de jumătate de an artistul este plecat. Vila nu emană opulență, este o casă spațioasă, are bucătărie de vară și o grădină mare cu gazon, ferită de ochii curioșilor, are ponton și un gard natural de papură și stuf, căci se oprește la malul lacului.