După ce au pierdut procesul Casa Radio la Washington, prin care cereau despăgubiri de 385 de milioane de euro, israelienii de la Plaza Centers contraatacă la Londra și solicită mai mulți bani de la statul român.
Noul demers vine după ce tribunalul ICSID de la Washington a dat câștig de cauză României, iar Plaza Centers încearcă acum o altă cale de atac.
Într-un nou demers la Curtea de Arbitraj din Londra, compania a respins acuzațiile și a formulat o contrapretenție financiară împotriva României, solicitând daune cuprinse între 60 și 420 de milioane de euro, potrivit Profit.ro.
La jumătatea lunii aprilie, Tribunalul internațional de la Washington a respins cererea dezvoltatorului imobiliar Plaza Centers, care solicita României despăgubiri de aproximativ 385 de milioane de euro în legătură cu eșecul proiectului Casa Radio din București.
„Decizia s-a bazat pe constatări referitoare la conduita Companiei și la anumite acorduri istorice menționate în dezvăluirile publice ale acesteia, publicate în perioada 2016-2020. Tribunalul a dispus ca fiecare parte să își suporte propriile costuri aferente arbitrajului”, a transmis Plaza Centers.
Hotărârea reduce semnificativ riscurile financiare pentru România, care ar fi putut fi obligată să plătească 385 de milioane de euro.
Deși România a obținut o victorie importantă, disputa juridică nu s-a încheiat complet. Dezvoltatorul Plaza Centers a transmis că „analizează în prezent hotărârea, inclusiv raționamentul și implicațiile constatărilor Tribunalului, evaluându-și poziția și luând în considerare toate opțiunile disponibile și pașii următori”.
În paralel, există un alt litigiu, în care statul român cere rezilierea contractului și despăgubiri, aflat pe rolul Curții de Arbitraj Internațional de la Londra. Prima înfățișare este programată în mai 2027.
Disputa dintre statul român și Plaza Centers are rădăcini în anii 2000. În 2004, Guvernul condus de Adrian Năstase a lansat un parteneriat public-privat pentru dezvoltarea proiectului „Dâmbovița Center”. Conform structurii:
În urmă cu 22 de ani, Casa Radio a fost concesionată de statul român pe o perioadă de 49 de ani pentru dezvoltarea unui proiect imobiliar.
Proiectul prevedea construcții de mari dimensiuni:
Deși investitorul susținea că a alocat aproximativ 85 de milioane de euro, lucrările nu au fost demarate, iar proiectul a rămas abandonat. Asta pentru că dezvoltatorul israelian se confrunta cu dificultăți financiare. Casa Radio a rămas în ruină.
Prepurgel 13.05.2026, 09:36
Cum de o fi indraznit statul român sa nu plateasca-fara proces?Riscând sa fie acuzat de...„antisemitism”?!Singura explicație ar fi ca directorul din instituția respectiva(care trebuia sa iși puna semnatura se aprobare a plații”)... i-a fost frica sa nu fie facut el„țap ispașitor”!Ca daca „investitorii”aia ar fi urmat calea„clasica” a ...ambasadei și guvern-parlament,ar fi votat toți in unanimitate!