De zeci de ani Teo Trandafir apare pe micul ecran, în calitate de prezentatoare. De o bună perioadă moderează emisiunea „Teo Show”, de la Kanal D. Spune că banii pe care îi câștigă preferă să îi economisească, nu să îi investească. Se gândește la ziua de mâine, la viitor.
„Nu prea investesc, încerc să economisesc, pentru că nu știu ce vine. Investițiile în perioada asta mi se par riscante și încerc să pun deoparte pentru vremurile ce vor veni, dar sper din suflet să fie bune și să nu fie nevoie de atâtea rezerve. În cazul în care, ferească Dumnezeu, se întâmplă ceva, vreau să am pe ce să pun mâna. Spiritual investesc în Maya și în mine, sunt investiții sigure și involuntare”, a explicat vedeta.
În interviul pentru Libertatea pentru femei a venit vorba și despre Maya, fiica ei de 18 ani. Știe ce trăsătură ar vrea să aibă de la ea. „Puterea, este un om extrem de puternic. Are căderile ei, ca toată lumea, nu este robot, dar puterea ei de a merge mai departe în fiecare zi pe mine mă impresionează”, a mai menționat vedeta.
„Am avut senzația întotdeauna că am fost un copil obișnuit”
Referitor la perioada adolescenței sale, Teo Trandafir a spus: „Nu îmi amintesc foarte bine, părerile sunt împărțite. Eu am avut senzația întotdeauna că am fost un copil obișnuit, lipsit de culoare, de neremarcat, dar oamenii care povestesc despre mine și îmi povestesc mie îmi spun contrariul. Eu nu recunosc personajul despre care se vorbește. Mie mi s-a părut întotdeauna că trebuie să dau mai mult, să fac mai mult, să înțeleg mai mult și mai repede.
Oamenii spun că făceam asta. Părerea mea despre mine este una distorsionată. La majorat ne adunam cu toții într-o sufragerie, nu aveam voie să bem, erau părinții cu noi. Acum nu am mai văzut majorate cu participarea părinților. Ei ori se retrag, ori sunt pur și simplu alungați. Eu nu-mi permiteam să-i spun tatălui meu să iasă din încăpere, nu era bine. La vremea aia eram și obișnuiți cu un sistem de valori puțin diferit”, a mai declarat vedeta.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 3Recent, Teo Trandafir a vorbit despre retragerea din televiziune, cât mai stă la Kanal D: „Aștept să văd dacă mă angajează altul”, a spus ea.