Într-un moment poţi fi în fruntea clasamentul, iar în urmatorul, poţi fi la coada lui, sunt de părere concurenţii care cred că în acest concurs nu ai foarte mult timp să te bucuri. Din păcate, ediţia de mâine seară nu le va demonta convingerile, cu atât mai mult cu cât se va dovedi că locul fiecăruia în competiţie se poate schimba de la un moment la altul.
Prima căreia vor trebui să-i facă faţă marti, va fi o nouă probă din Cutia Misterelor, în timpul căreia concurenţii trebuie să gătească numai cu ingredinetele aflate în cutie. După 60 de minute în care vor încerca să facă preparate cât mai gustoase şi mai aspectuose, cu care să-i impresioneze pe cei trei Chefi, doar trei dintre ele vor fi degustate de juraţi. Evident, acestea vor fi alese dintre cele mai bune farfurii realizate de concurenţii rămaşi în competiţie. Cel care va reuşi să-şi propulseze preparatul în topul celor mai apreciate farfurii va avea şi privilegiul de a alege din 3 tipuri de carne diferite pe cel pe baza căruia să pregătească mâncare pentru proba următoare. Va fi felul de carne ales de fericitul câştigător al primei probe pe gustul concurenţilor? Se vor pricepe aceştia să-l gătească? Vor reuşi concurenţii să termine de gătit în timpul pus la dispoziţ0ie? De toate acestea se vor lămuri telespectatorii mâine seară începând cu ora 20.30, la ProTv.
Cei care nu vor convinge la aceasta probă vor fi evaluaţi la testul sub presiune, testul de recunoaştere a ingredientelor, o probă mai mult decât periculoasă în care chiar şortul MasterChef este pus în joc. De aceasta dată, concurenţii vor fi nevoiţi să identifice cât mai multe tipuri de peşti din sortimentele expuse. Cine va ghici cele mai multe şi va rămâne în concurs, dar mai ales cine va întâmpina probleme la această probă şi va pleca acasă, telespectatorii vor afla mâine seară, de la 20.30, la ProTv.
 
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.