Premiera a avut loc în luna octombrie a anului trecut, la Piteşti, la teatrul “Alexandru Davila“, acolo unde artistul este angajat de mai bine de 10 ani. Succesul nu a întârziat sa apara, piesa jucandu-se lunar cu sala plina, avand chiar cate doua reprezentatii pe seara.
La cererea publicului, la începutul lunii mai, Paul Surugiu a colindat tara, în cadrul unui turneu national, împărtăşindu-le românilor opera marelui poet. Asa cum era de asteptat, oamenii nu au ramas indiferenti si au umplut pana la refuz salile, oferindu-i artistului ropote de aplauze.
Si nu doar pentru prestatia sa, ori pentru faptul că îl admira, ci pentru initiativa admirabila de a promova, la rang de inalta virtute, valorile romanesti autentice, poezia de neam, dragostea de tara, de limba română.
Ecourile nu au întârziat să apară. Aşa se face că la Balti, in fata a peste o mie de spectatori, la Teatrul National “ Vasile Alecsandri “, initiativa de a-l recita pe Vieru într-un spectacol atât de amplu a fost premiata de catre revista de cultura “ LITERATURA SI ARTA “, cu trofeul pentru poezie, acesta fiind inmanat chiar de Nicolae Dabija, poet si academician roman, intelectual de marca, care a declarat ca Fuego face ceva ce nu a facut nimeni pana acum, uneste malurile Prutului si face romanii sa se simta cu adevarat romani.
În prezent, spectacolul “ TESTAMENT “ a mai bifat o performanta. Societatea culturala “ ANAMAROL “, editura si organizatie ce se ocupa cu promovarea artei romanesti, a scriitorilor si artistilor autentici, cu adevarat talentati, a oferit un premiu special artistului de ieri si de azi, Paul Surugiu , pentru cel mai bun spectacol al anului 2014 – “ TESTAMENT “, realizat cu devotament si profesionalism, dovedindu-se a fi un succes de casa rasunator.
Premiul i-a fost inmanat interpretului de către poet, textier, prozator si publicist Rodica Elena Lupu, un suflet nepereche in peisajul cultural romanesc, un destin inchinat poeziei si inaltului. Intregul moment va putea fi urmărit în săptămânile următoare în cadrul show-ului moderat de Fuego in fiecare sambata seara, de la ora 20.00, la FAVORIT TV.
“M-am întrebat de ce, în ultima vreme, oamenii simt nevoia de a redescoperi, cu responsabilitatea gândului matur, arta transmisă prin poezie. Cred că esența se află, în cele din urmă, în felul ales de fiecare pentru a interpreta versul, în valorile pe care noi i le acordăm. Și poate mai mult ca niciodată, acum, cred că poezia, împreună cu muzica, este cea care unește oamenii, într-un limbaj comun, într-o unică simțire. Este felul meu de a exprima că opera acestui poet reprezintă un motiv real pentru care trebuie să ne înclinăm, aducând în atenție memoria sa“, a declarat Paul Surugiu.
Si cum turneul national a carui partener media este LIBERTATEA nu a ajuns in fiecare oras, in toamna, Fuego va pleca din nou la drum, in cele mai importante metropole, cu partea a doua a turneului sau national. Pana atunci, “TESTAMENTUL“ va putea fi urmarit la inchiderea stagiunii de la teatrul “ AL.DAVILA“ din Pitesti.