Revista Forbes a dat publicităţii un clasament al actorilor şi actriţelor care nu-şi merită salariul.
Astfel, Eddie Murphy a ajuns din nou pe această listă a „infamiei”, de aceasta dată pe locul întâi. Pentru fiecare 1 dolar din salariul primit de Eddie Murphy, filmul a realizat încasări de 2,30 dolari.
Actriţa Katherine Heigl s-a plasat pe locul doi în această listă, cu raportul de 1 dolar / 3,40 dolari. Heigl a început să pretindă în jur de 12 milioane de dolari drept onorariu după ce a jucat în filme de succes precum „Knocked Up”, dar ultima sa producţie, „One for the Money”, a reuşit încasări de doar 37 milioane de dolari, cu 3 milioane de dolari mai puţin decât bugetul alocat pentru realizarea sa.
Un surprinzător loc patru ocupă Sandra Bullock. În pofida uriaşului succes de care s-a bucurat producţia „The Blind Side”, care i-a adus şi un premiu Oscar, încasările din ultimele sale filme abia au reuşit să depăşească cheltuielile de producţie. „All About Steve” a reuşit încasări de 40 de milioane de dolari la un buget de 15 milioane de dolari, iar „Extremely Loud and Incredibly Close” a reuşit încasări de 47 milioane de dolari la un buget de 40 de milioane.
Metodologia aleasă pentru a realiza acest clasament a fost compararea fiecărui dolar din salariul respectivei vedete cu fiecare dolar din încasările realizate de filmul în care a jucat, din ultimii 3 ani.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.